Evrei 4 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Odihna promisă de Dumnezeu

1 Să ne temem, așadar, ca nu cumva, cât timp este lăsată promisiunea intrării în odihna Lui, vreunul dintre voi să pară ajuns prea târziu. 2 Căci și nouă ne‑a fost vestită Evanghelia^[1], ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l‑au auzit nu le‑a fost de niciun folos, nefiind uniți prin credință cu cei care l‑au auzit^[2]. 3 Însă noi, cei care am crezut, intrăm în acea odihnă, așa cum a spus: „De aceea am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“^[3] Și totuși lucrările Sale au fost terminate încă de la întemeierea lumii – (Ps 95:11; Ev 3:11) 4 pentru că a spus undeva, despre ziua a șaptea, astfel: „Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“^[4] (Gen 2:2) 5 și, din nou, în același loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“ 6 Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s‑a vestit Evanghelia, n‑au intrat din cauza neascultării, 7 El hotărăște din nou o anumită zi, – „astăzi“ –, zicând, prin David, după atât de mult timp, așa cum s‑a spus mai înainte: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“^[5] (Ps 95:7) 8 Căci dacă Iosua le‑ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu n‑ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi. 9 Prin urmare, este lăsată pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat. 10 Fiindcă oricine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale. 11 Să ne străduim^[6] deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare! 12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător^[7], mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și fiind în stare să judece gândurile și intențiile inimii. 13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.

Isus, Marele nostru Preot

14 Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră. 15 Căci n‑avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de^[8] slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat. 16 Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Die verheißene Gottesruhe

1 So lasst uns nun mit Furcht darauf achten, dass keiner von euch zurückbleibe, solange die Verheißung noch besteht, dass wir in seine Ruhe eingehen. 2 Denn es ist auch uns verkündigt wie jenen. Aber das Wort, das sie hörten, half jenen nichts, weil sie nicht im Glauben vereint waren mit denen, die es hörten. 3 Denn wir, die wir glauben, gehen ein in die Ruhe, wie er gesprochen hat: »Ich schwor in meinem Zorn: Sie sollen nicht in meine Ruhe eingehen.« Nun waren ja die Werke von Anbeginn der Welt gemacht; (Ev 3:11) 4 denn so hat er an einer andern Stelle gesprochen vom siebenten Tag: »Und Gott ruhte am siebenten Tag von allen seinen Werken.« (Gen 2:2) 5 Doch an dieser Stelle wiederum: »Sie sollen nicht in meine Ruhe eingehen.« 6 Da es nun bestehen bleibt, dass einige in sie eingehen sollen, und die, denen es zuerst verkündigt ist, nicht hineingekommen sind wegen des Ungehorsams, 7 bestimmt er abermals einen Tag, ein »Heute«, und spricht nach so langer Zeit durch David, wie eben gesagt: »Heute, wenn ihr seine Stimme hört, so verstockt eure Herzen nicht.« (Ev 3:7) 8 Denn wenn Josua sie zur Ruhe gebracht hätte, wäre hernach nicht von einem andern Tag die Rede. (Deut 31:7; Ios 22:4) 9 Es ist also noch eine Ruhe vorhanden für das Volk Gottes. 10 Denn wer in seine Ruhe eingegangen ist, der ruht auch von seinen Werken so wie Gott von den seinen. (Apo 14:13) 11 So lasst uns nun bemüht sein, in diese Ruhe einzugehen, damit nicht jemand zu Fall komme wie in diesem Beispiel des Ungehorsams. (Ev 3:18) 12 Denn das Wort Gottes ist lebendig und kräftig und schärfer als jedes zweischneidige Schwert und dringt durch, bis es scheidet Seele und Geist, auch Mark und Bein, und ist ein Richter der Gedanken und Sinne des Herzens. (Jud 3:20; Ier 11:20) 13 Und kein Geschöpf ist vor ihm verborgen, sondern es ist alles bloß und aufgedeckt vor den Augen dessen, dem wir Rechenschaft geben müssen. (Lu 16:2)

Christus der große Hohepriester

14 Weil wir denn einen großen Hohenpriester haben, Jesus, den Sohn Gottes, der die Himmel durchschritten hat, so lasst uns festhalten an dem Bekenntnis. (Ev 3:1; Ev 9:11; Ev 10:23) 15 Denn wir haben nicht einen Hohenpriester, der nicht könnte mit leiden mit unserer Schwachheit, sondern der versucht worden ist in allem wie wir, doch ohne Sünde. (Ioan 8:46; Ev 2:18) 16 Darum lasst uns freimütig hinzutreten zu dem Thron der Gnade, auf dass wir Barmherzigkeit empfangen und Gnade finden und so Hilfe erfahren zur rechten Zeit. (Ev 10:35)