Deuteronomul 32 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Ascultați, ceruri, și voi vorbi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele! 2 Ca ploaia să cadă învățătura mea și ca roua să curgă cuvintele mele, ca stropii de ploaie pe verdeață și ca aversele pe iarbă. 3 Căci voi proclama Numele DOMNULUI. Recunoașteți măreția Dumnezeului nostru! 4 El este Stânca; lucrarea Lui este desăvârșită, căci toate căile Lui sunt drepte. Dumnezeu este credincios și în El nu este nedreptate, El este drept și cinstit. 5 Poporul s‑a stricat înaintea Lui. Ei nu mai sunt fiii Lui; au cusur^[1]; sunt o generație pervertită și întortocheată. 6 Astfel Îl răsplătiți voi pe DOMNUL, popor nebun și neînțelept? Nu este El Tatăl vostru, Creatorul^[2] vostru, Cel Ce v‑a făcut și v‑a dat înfățișare? 7 Aduceți‑vă aminte de zilele din trecut. Socotiți anii care au trecut din generație în generație. Întreabă‑l pe tatăl tău, și el îți va istorisi, pe bătrânii tăi, și ei îți vor spune. 8 Când Cel Preaînalt^[3] le‑a dat neamurilor moștenirea, când i‑a despărțit pe fiii omului, El a stabilit hotarele popoarelor după numărul fiilor lui Israel. 9 Căci partea DOMNULUI este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire. 10 El l‑a găsit într‑un ținut pustiu, într‑un pustiu, o pustietate plină de urlete. L‑a înconjurat și S‑a îngrijit de el. L‑a apărat ca pe lumina ochilor Lui, 11 asemenea vulturului care își scutură cuibul și zboară deasupra puilor, care își deschide aripile, îi ia și‑i poartă pe penele lui. 12 DOMNUL Și‑a condus singur poporul și nu era niciun dumnezeu străin alături de El. 13 El l‑a urcat pe înălțimile țării și l‑a hrănit cu roadele câmpului. L‑a hrănit cu miere din stâncă și cu ulei din stânca de cremene^[4], 14 cu iaurtul vitelor și cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Bașan și a țapilor, cu grăsimea boabelor de grâu. Și ai băut vin, sângele strugurilor. 15 Ieșurun^[5] s‑a îngrășat și s‑a împotrivit! Te‑ai îngrășat, ai devenit greu și mare! El L‑a părăsit pe Dumnezeul Care l‑a făcut și a disprețuit Stânca mântuirii lui. 16 Ei L‑au făcut gelos prin dumnezei străini și L‑au mâniat prin urâciuni. 17 Ei au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu, unor dumnezei pe care nu‑i cunoșteau, dumnezei noi, sosiți de curând, de care părinții voștri n‑au știut. 18 Ai părăsit Stânca Care te‑a născut, L‑ai uitat pe Dumnezeul Care ți‑a dat naștere. 19 DOMNUL a văzut și i‑a disprețuit; El S‑a mâniat pe fiii și pe fiicele Lui. 20 „Îmi voi ascunde fața de ei, a zis El, și voi privi la sfârșitul lor, căci sunt o generație pervertită, sunt niște copii necredincioși. 21 M‑au provocat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu; M‑au mâniat prin idolii lor deșerți. De aceea și Eu îi voi provoca la gelozie prin cei ce nu sunt un popor; îi voi mânia printr‑un neam nebun. 22 Căci focul mâniei Mele s‑a aprins și va arde până în adâncimea Locuinței Morților^[6]. Va mistui pământul împreună cu recoltele lui și va arde temeliile munților. 23 Voi îngrămădi nenorociri peste ei, voi arunca toate săgețile Mele împotriva lor. 24 Vor fi vlăguiți de foamete, mâncați de molimă și distruși cu asprime. Voi trimite împotriva lor colții animalelor sălbatice și veninul târâtoarelor țărânei. 25 Pe stradă, sabia îi va lăsa fără copii, iar în odăi vor pieri de groază. Vor pieri atât tânărul, cât și fecioara, atât copilașul, cât și bătrânul. 26 Am zis că îi voi zdrobi și le voi șterge amintirea de printre oameni, 27 dar Mă tem de insultele dușmanilor, ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească singuri și să zică: «Tăria mâinilor noastre, și nu DOMNUL a făcut toate aceste lucruri!»“ 28 Ei sunt un neam lipsit de sfat și nu mai există pricepere în ei. 29 Dacă ar fi fost înțelepți, ar fi înțeles aceasta și s‑ar fi gândit la sfârșitul lor. 30 Cum ar fi putut unul să urmărească o mie sau doi să pună pe fugă zece mii, dacă nu i‑ar fi vândut Stânca lor și dacă DOMNUL nu i‑ar fi dat pe mâna acestora? 31 Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră; chiar și dușmanii noștri înțeleg aceasta. 32 Vița lor este din via Sodomei și din câmpiile Gomorei. Strugurii lor sunt plini de venin, iar ciorchinii sunt amari. 33 Vinul lor este venin de șerpi, veninul cobrelor nemiloase. 34 „Oare nu este păstrat lucrul acesta la Mine și pecetluit printre comorile Mele? 35 A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti! Vine vremea când le vor aluneca picioarele, căci ziua distrugerii lor este aproape, și lucrurile pregătite pentru ei își vor grăbi împlinirea.“ 36 Căci DOMNUL Își va judeca poporul, dar va avea milă de robii Săi când va vedea că li s‑a dus puterea și că n‑a mai rămas nimeni, nici întemnițat, nici liber. 37 „Unde le sunt dumnezeii, va întreba El, stânca în care se adăposteau, 38 dumnezeii care se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor și care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se ridice ei și să vă ajute! Să vă fie ei un adăpost! 39 Vedeți acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt Dumnezeu în afară de Mine. Eu dau la moarte și tot Eu aduc la viață, Eu rănesc și tot Eu vindec și nimeni nu poate elibera din mâna Mea. 40 Îmi ridic mâna spre ceruri și declar: Viu sunt Eu pe vecie, 41 că Îmi voi ascuți fulgerul sabiei Mele și voi începe, cu mâna Mea, să fac judecată. Mă voi răzbuna pe vrăjmașii Mei și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc. 42 Voi face ca săgețile Mele să se îmbete de sânge, iar sabia Mea va devora carnea. Voi face ca ele să se îmbete de sângele celor uciși și al captivilor, din capetele pletoase ale dușmanului.“ 43 Bucurați‑vă^[7], neamuri, împreună cu poporul Lui, căci El va răzbuna sângele robilor Săi, Se va răzbuna pe vrăjmașii Lui și va face ispășire pentru țara și poporul Lui. 44 Deci Moise a venit împreună cu Iosua^[8], fiul lui Nun, și a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul poporului. (Num 13:8; Num 13:16) 45 Când Moise a terminat de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, 46 le‑a zis: „Puneți‑vă la inimă toate cuvintele pe care eu vi le‑am rostit astăzi, astfel încât să porunciți copiilor voștri să păzească și să împlinească toate cuvintele acestei Legi. 47 Căci niciun cuvânt nu este fără însemnătate, ele sunt viața voastră. Prin cuvintele acestea vă veți lungi zilele în țara voastră pe care o veți stăpâni după ce veți traversa Iordanul.“

Moise privește țara de pe muntele Nebo

48 În aceeași zi, DOMNUL i‑a vorbit lui Moise: 49 „Urcă‑te pe muntele Abarim, adică pe muntele Nebo^[9], în țara Moabului, care este înaintea Ierihonului, și privește țara Canaan pe care Eu o dau lui Israel în stăpânire. 50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei urca și vei fi astfel adăugat la poporul tău, tot așa cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor și a fost adăugat la poporul lui, 51 din cauză că ați fost necredincioși față de Mine înaintea fiilor lui Israel, la apele Meribei din Kadeș, în pustia Țin, unde nu M‑ați sfințit^[10] în mijlocul fiilor lui Israel. (Num 20:12; Deut 5:12) 52 Vei vedea pământul promisiunii de la distanță, dar nu vei intra în țara pe care o dau poporului Israel.“

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Das Lied des Mose

1 Merkt auf, ihr Himmel, ich will reden, und die Erde höre die Rede meines Mundes. (Is 1:2) 2 Meine Lehre rinne wie der Regen, und meine Rede riesele wie Tau, wie der Regen auf das Gras und wie die Tropfen auf das Kraut. (Is 55:10) 3 Denn ich will den Namen des HERRN preisen. Gebt unserm Gott allein die Ehre! 4 Er ist der Fels. Seine Werke sind vollkommen; denn alle seine Wege sind recht. Treu ist Gott und kein Böses an ihm, gerecht und wahrhaftig ist er. 5 Das verkehrte und böse Geschlecht hat gesündigt wider ihn; sie sind Schandflecken und nicht seine Kinder. (Is 1:2; Mat 17:17) 6 Dankst du so dem HERRN, deinem Gott, du tolles und törichtes Volk? Ist er nicht dein Vater und dein Herr? Ist’s nicht er allein, der dich gemacht und bereitet hat? (Ex 4:22; Is 63:16; Ier 3:4; Ier 31:9; Os 11:1; Mal 1:6)

Ex 4:22Is 63:16Ier 3:4Ier 31:9Os 11:1Mal 1:6

7 Gedenke der vorigen Zeiten und hab acht auf die Jahre von Geschlecht zu Geschlecht. Frage deinen Vater, der wird dir’s verkünden, deine Ältesten, die werden dir’s sagen. 8 Als der Höchste den Völkern Land zuteilte und der Menschen Kinder voneinander schied, da setzte er die Grenzen der Völker nach der Zahl der Söhne Israels^[1]. (Gen 11:8; Fapte 17:26) 9 Denn des HERRN Teil ist sein Volk, Jakob ist sein Erbe. (Deut 9:26; Deut 9:29) 10 Er fand ihn in der Steppe, in der Wüste, im Geheul der Wildnis. Er umfing ihn und hatte acht auf ihn. Er behütete ihn wie seinen Augapfel. (Ps 17:8; Ez 16:4; Os 9:10; Zah 2:12)

Ps 17:8Ez 16:4Os 9:10Zah 2:12

11 Wie ein Adler ausführt seine Jungen und über ihnen schwebt, so breitete er seine Fittiche aus und nahm ihn und trug ihn auf seinen Flügeln. (Ex 19:4) 12 Der HERR allein leitete ihn, und kein fremder Gott war mit ihm. 13 Er ließ ihn einherfahren über die Höhen der Erde und nährte ihn mit den Früchten des Feldes und ließ ihn Honig saugen aus dem Felsen und Öl aus hartem Gestein, (Ps 81:17) 14 Butter von den Kühen und Milch von den Schafen samt dem Fett von den Lämmern, feiste Widder und Böcke und das Beste vom Weizen und tränkte ihn mit edlem Traubenblut. 15 Als aber Jeschurun fett ward, wurde er übermütig. Er ist fett und dick und feist geworden und hat den Gott verworfen, der ihn gemacht hat. Er hat den Fels seines Heils gering geachtet (Deut 31:20; Deut 33:5; Deut 33:26; Ne 9:25; Is 44:2)

Deut 31:20Deut 33:5Deut 33:26Ne 9:25Is 44:2

16 und hat ihn zur Eifersucht gereizt durch fremde Götter; durch Gräuel hat er ihn erzürnt. 17 Sie haben Geistern geopfert, die keine Gottheiten sind, Göttern, die sie nicht kannten, neuen, die vor Kurzem erst aufgekommen sind, die eure Väter nicht geehrt haben. 18 Den Fels, der dich gezeugt hat, hast du außer Acht gelassen und hast vergessen den Gott, der dich geboren hat. (Gen 49:24; Ps 18:32; Ps 78:15) 19 Und als es der HERR sah, ward er zornig über seine Söhne und Töchter, 20 und er sprach: Ich will mein Antlitz vor ihnen verbergen, will sehen, was ihnen zuletzt widerfahren wird; denn es ist ein verkehrtes Geschlecht, es sind untreue Kinder. 21 Sie haben mich gereizt durch einen Nicht-Gott, durch ihre Abgötterei haben sie mich erzürnt. Ich aber will sie wieder reizen durch ein Nicht-Volk, durch ein gottloses Volk will ich sie erzürnen. (Ps 78:58; Ier 2:11; Ro 10:19) 22 Denn ein Feuer ist entbrannt durch meinen Zorn und wird brennen bis in die unterste Tiefe und wird verzehren das Land mit seinem Gewächs und wird anzünden die Grundfesten der Berge. 23 Ich will alles Unglück über sie häufen, ich will alle meine Pfeile auf sie schießen. 24 Vor Hunger sollen sie verschmachten und verzehrt werden vom Fieber und von jähem Tod. Ich will der Tiere Zähne unter sie schicken und der Schlangen Gift. 25 Draußen wird das Schwert ihre Kinder rauben und drinnen der Schrecken den jungen Mann wie das Mädchen, den Säugling wie den Greis. (Ez 5:17; Ez 14:21) 26 Ich hätte gesagt: Es soll aus sein mit ihnen, ich will ihren Namen tilgen unter den Menschen –, 27 wenn ich nicht den Spott der Feinde gescheut hätte; ihre Widersacher hätten es nicht erkannt und gesagt: Unsere Macht ist groß, und nicht der HERR hat dies alles getan. 28 Denn Israel ist ein Volk, dem man nicht mehr raten kann, und kein Verstand wohnt in ihnen. (Is 27:11; Ier 4:22) 29 O dass sie weise wären und dies verstünden, dass sie merkten, was ihnen hernach begegnen wird! 30 Wie geht’s zu, dass einer tausend verjagt und zwei sogar zehntausend flüchtig machen? Kommt’s nicht daher, dass ihr Fels sie verkauft hat und der HERR sie dahingegeben hat? (Lev 26:36; Is 30:17) 31 Denn unserer Feinde Fels ist nicht wie unser Fels; so müssen sie selber urteilen. 32 Denn ihr Weinstock stammt von Sodoms Weinstock und von dem Weinberg Gomorras; ihre Trauben sind Gift, sie haben bittere Beeren, 33 ihr Wein ist Drachengift und verderbliches Gift der Ottern. 34 Ist dies nicht bei mir verwahrt und versiegelt in meinen Schatzkammern? (Deut 29:28) 35 Die Rache ist mein, ich will vergelten zur Zeit, da ihr Fuß gleitet; denn die Zeit ihres Unglücks ist nahe, und was über sie kommen soll, eilt herzu. (Ps 94:1; Ro 12:19; Ev 10:30) 36 Denn der HERR wird seinem Volk Recht schaffen, und über seine Knechte wird er sich erbarmen. Denn er wird sehen, dass ihre Macht dahin ist und es aus ist mit ihnen ganz und gar. 37 Und er wird sagen: Wo sind ihre Götter, ihr Fels, auf den sie trauten, (Deut 31:1) 38 die das Fett ihrer Schlachtopfer essen sollten und trinken den Wein ihrer Trankopfer? Lasst sie aufstehen und euch helfen und euch schützen! (Jud 10:14; Ier 2:28) 39 Sehet nun, dass ich’s allein bin und ist kein Gott neben mir! Ich kann töten und lebendig machen, ich kann schlagen und kann heilen, und niemand kann aus meiner Hand reißen. (Ex 15:26; Deut 4:35; 1 Sam 2:6; Iov 5:18; Is 45:5; Os 6:1)

Ex 15:26Deut 4:351 Sam 2:6Iov 5:18Is 45:5Os 6:1

40 Denn ich will meine Hand zum Himmel heben und will sagen: So wahr ich ewig lebe: 41 Wenn ich mein blitzendes Schwert schärfe und meine Hand zur Strafe greift, so will ich mich rächen an meinen Feinden und denen, die mich hassen, vergelten. (Ier 46:10) 42 Ich will meine Pfeile mit Blut trunken machen, und mein Schwert soll Fleisch fressen, mit Blut von Erschlagenen und Gefangenen, vom Haupt der Fürsten des Feindes. 43 Preiset, ihr Heiden, sein Volk; denn er wird das Blut seiner Knechte rächen und wird an seinen Feinden Rache nehmen und entsühnen das Land seines Volks! (Num 35:33; Deut 21:8; Ro 15:10)

Moses letzte Mahnung an das Volk

44 Und Mose kam und redete alle Worte dieses Liedes vor den Ohren des Volks, er und Josua, der Sohn Nuns. 45 Als nun Mose das alles zu Ende geredet hatte vor ganz Israel, 46 sprach er zu ihnen: Nehmt zu Herzen alle Worte, die ich euch heute bezeuge, dass ihr euren Kindern befehlt, alle Worte dieses Gesetzes zu halten und zu tun. (Deut 6:7) 47 Denn es ist nicht ein leeres Wort an euch, sondern es ist euer Leben, und durch dies Wort werdet ihr lange leben in dem Lande, in das ihr zieht über den Jordan, um es einzunehmen. (Lev 18:5)

Gott bereitet Mose auf seinen Tod vor

48 Und der HERR redete mit Mose am selben Tage und sprach: 49 Geh auf das Gebirge Abarim, auf den Berg Nebo, der da liegt im Lande Moab gegenüber Jericho, und schaue das Land Kanaan, das ich den Israeliten zum Eigentum geben werde. (Num 27:12; Num 33:48) 50 Dann stirb auf dem Berge, auf den du hinaufgestiegen bist, und lass dich zu deinem Volk versammeln, wie dein Bruder Aaron starb auf dem Berge Hor und zu seinem Volk versammelt wurde; (Num 20:23) 51 denn ihr habt euch an mir versündigt unter den Israeliten bei dem Haderwasser zu Kadesch in der Wüste Zin, weil ihr mich nicht heiligtet inmitten der Israeliten. (Num 20:12) 52 Denn du sollst das Land vor dir sehen, das ich den Israeliten gebe, aber du sollst nicht hineinkommen.