1După aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib[1], împăratul Asiriei. El a intrat în Iuda și și‑a așezat tabăra în direcția cetăților fortificate, gândindu‑se să le cucerească pentru sine. (2 Re 18:13; 2 Re 18:17; 2 Re 19:8; 2 Re 19:35; Is 36:1; Is 37:8; Is 37:36)2Când Ezechia a văzut că Sanherib a venit și vrea să lupte împotriva Ierusalimului,3s‑a sfătuit cu conducătorii și cu vitejii săi ca să astupe izvoarele din afara cetății, iar aceștia l‑au susținut.4S‑a adunat mult popor care a astupat toate izvoarele și uedul[2] care curgea prin mijlocul ținutului, căci își ziceau: „De ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă din belșug?“ (2 Cro 15:16)5Ezechia s‑a îmbărbătat și a refăcut tot zidul spart, înălțându‑l până la turnuri. El a mai înălțat încă un zid în afară, a întărit Milo[3] din Cetatea lui David și a făcut o mulțime de arme și de scuturi.6El a numit căpetenii de război peste popor, i‑a adunat la sine în piața de la poarta cetății și a vorbit inimii lor, zicând:7„Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el, căci mai mulți sunt cu noi decât cu el!8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este DOMNUL, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.9După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i‑a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând:10„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: «În ce vă încredeți voi de rămâneți sub asediu în Ierusalim?11Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, zicând: ‘DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne va elibera din mâna împăratului Asiriei!’?12Oare nu Ezechia I‑a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’?13Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare dumnezeii neamurilor pământului să‑și elibereze țările din mâna mea?14Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri, care au fost date spre nimicire[4] de părinții mei, au putut să‑și elibereze poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă elibereze din mâna mea?15De aceea să nu‑l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu‑l lăsați să vă înșele astfel! Să nu credeți în El, căci niciunul din dumnezeii vreunui neam sau ai vreunui regat n‑au putut să‑și elibereze poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă elibereze din mâna mea!»“16Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva DOMNULUI Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său.17Sanherib mai scrisese și scrisori ca să‑L batjocorească pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, în care vorbea împotriva Lui, zicând: „Așa cum dumnezeii neamurilor pământului nu și‑au eliberat popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu‑Și va elibera poporul din mâna mea!“18Slujitorii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică[5], poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să‑i facă să se teamă și să‑i îngrozească, și să poată captura astfel cetatea.19Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești.20Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s‑au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri.21DOMNUL a trimis un înger care a nimicit orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s‑a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, cei ieșiți din coapsele sale l‑au înjunghiat acolo cu sabia.22Așa i‑a izbăvit DOMNUL pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i‑a protejat din toate părțile.23Mulți au venit la Ierusalim cu daruri de mâncare pentru DOMNUL și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat înaintea ochilor tuturor neamurilor.
Succesul și mândria lui Ezechia
24În acele zile, Ezechia s‑a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s‑a rugat DOMNULUI Care i‑a vorbit și i‑a dat un semn. (2 Re 20:1; Is 38:1; Is 38:21; Is 39:1)25Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s‑a îngâmfat inima, astfel că mânia DOMNULUI a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim.26Ezechia s‑a smerit de îngâmfarea sa, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia DOMNULUI nu a venit peste ei în vremea lui Ezechia.27Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și‑a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe.28A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru vin și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi.29El și‑a zidit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i‑a dat foarte multe bunuri.30Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i‑a îndreptat cursul în jos spre partea de apus a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut.31Însă, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l‑a părăsit, ca să‑l pună la încercare și să cunoască tot ce era în inima lui.32Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Viziunea profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“.33Ezechia a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în locul cel mai înalt al mormântului urmașilor lui David. La moartea sa, toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului i‑au dat cinste. Și în locul lui a domnit fiul său Manase.
Jerusalem wird von Sanherib belagert und wunderbar errettet
1Nach diesem Erweis der Treue kam Sanherib, der König von Assur, und zog heran gegen Juda und lagerte sich vor die festen Städte und gedachte, sie an sich zu reißen. (2 Re 18:13; 2 Cro 31:20; Is 36:1)2Und als Hiskia sah, dass Sanherib heranzog zum Kampf gegen Jerusalem,3beriet er sich mit seinen Obersten und Kriegshelden, ob man die Wasserquellen verstopfen sollte, die draußen vor der Stadt waren; und sie halfen ihm.4Und es versammelte sich viel Volk, und sie verstopften alle Quellen und den Bach, der mitten durch das Land fließt, und sprachen: Dass die Könige von Assur nur kein Wasser finden, wenn sie kommen! (2 Cro 30:1)5Und Hiskia ward getrost und besserte alle Mauern aus, wo sie Lücken hatten, und führte Türme auf und baute draußen noch eine andere Mauer und befestigte den Millo an der Stadt Davids und machte viele Waffen und Schilde (2 Cro 25:23)6und setzte Hauptleute über das Kriegsvolk und sammelte sie zu sich auf dem Platz am Tor der Stadt und redete ihnen zu Herzen und sprach:7Seid getrost und unverzagt, fürchtet euch nicht und verzagt nicht vor dem König von Assur noch vor dem ganzen Heer, das bei ihm ist; denn mit uns ist ein Größerer als mit ihm. (Deut 32:39; 2 Re 6:16)8Mit ihm ist ein fleischlicher Arm, mit uns aber ist der HERR, unser Gott, dass er uns helfe und führe unsern Streit. Und das Volk verließ sich auf die Worte Hiskias, des Königs von Juda. (Ier 17:5; Ier 17:7)9Danach sandte Sanherib, der König von Assur, seine Großen nach Jerusalem – denn er lag vor Lachisch und seine ganze Heeresmacht mit ihm – zu Hiskia, dem König von Juda, und zu ganz Juda, das in Jerusalem war, und ließ ihm sagen:10So spricht Sanherib, der König von Assur: Worauf wollt ihr euch verlassen, die ihr in dem belagerten Jerusalem wohnt?11Hiskia verführt euch und gibt euch in den Tod durch Hunger und Durst, wenn er spricht: Der HERR, unser Gott, wird uns erretten aus der Hand des Königs von Assur.12Ist das nicht der Hiskia, der seine Opferhöhen und Altäre entfernt und zu Juda und Jerusalem gesagt hat: Vor einem Altar sollt ihr anbeten und darauf opfern?13Wisst ihr nicht, was ich und meine Väter getan haben allen Völkern in den Ländern? Haben die Götter der Völker in den Ländern ihr Land erretten können aus meiner Hand?14Wo ist einer unter allen Göttern dieser Völker, die meine Väter mit dem Bann geschlagen haben, der sein Volk hätte erretten können aus meiner Hand, dass euer Gott euch aus meiner Hand sollte erretten können?15So lasst euch nun von Hiskia nicht betrügen und lasst euch dadurch nicht verführen und glaubt ihm nicht; denn wenn kein Gott eines Volkes und Königreichs sein Volk aus meiner und meiner Väter Hand hat erretten können, so wird euch auch euer Gott nicht erretten aus meiner Hand.16Dazu redeten seine Großen noch mehr gegen Gott, den HERRN, und gegen seinen Knecht Hiskia.17Auch schrieb er einen Brief, um dem HERRN, dem Gott Israels, Hohn zu sprechen, und redete gegen ihn: Wie die Götter der Völker in den Ländern ihr Volk nicht aus meiner Hand errettet haben, so wird auch der Gott Hiskias sein Volk nicht erretten aus meiner Hand.18Und sie riefen mit lauter Stimme auf Judäisch zum Volk von Jerusalem, das auf der Mauer war, um sie furchtsam zu machen und zu erschrecken, damit sie die Stadt erobern könnten,19und redeten gegen den Gott Jerusalems wie gegen die Götter der Völker auf Erden, die doch Werke von Menschenhänden waren.20Aber der König Hiskia und der Prophet Jesaja, der Sohn des Amoz, beteten deswegen und schrien gen Himmel.21Und der HERR sandte einen Engel; der vertilgte alle Kriegsleute und Obersten und Hauptleute im Lager des Königs von Assur, dass er mit Schanden wieder in sein Land zog. Und als er in seines Gottes Haus ging, fällten ihn dort seine Söhne, sein eigen Fleisch und Blut, durch das Schwert.22So half der HERR dem Hiskia und denen zu Jerusalem aus der Hand Sanheribs, des Königs von Assur, und aus der Hand aller andern und gab ihnen Ruhe ringsumher,23dass viele dem HERRN Geschenke brachten nach Jerusalem und Kleinode für Hiskia, den König von Juda. Und er wurde danach hoch geachtet in den Augen aller Völker.
Das Ende der Regierung Hiskias
24Zu dieser Zeit wurde Hiskia todkrank; und er betete zum HERRN. Der redete mit ihm und gab ihm ein Wunderzeichen. (2 Re 20:1; Is 38:1)25Aber Hiskia vergalt nicht nach dem, was ihm geschehen war; denn sein Herz überhob sich. Darum kam der Zorn über ihn und über Juda und Jerusalem. (2 Cro 26:16)26Da demütigte sich Hiskia darüber, dass sein Herz sich überhoben hatte, samt denen in Jerusalem. Darum kam der Zorn des HERRN nicht über sie, solange Hiskia lebte.27Und Hiskia hatte sehr großen Reichtum und Ehre und sammelte sich Schätze von Silber, Gold, Edelsteinen, Spezerei, Schilden und allerlei kostbarem Gerät28und baute Vorratshäuser für den Ertrag an Getreide, Wein und Öl und Ställe für allerlei Vieh und Hürden für die Schafe.29Und er baute sich Städte und hatte Vieh die Menge an Schafen und Rindern; denn Gott gab ihm sehr großes Gut.30Hiskia war es, der die obere Wasserquelle des Gihon verstopfte und sie hinunterleitete westwärts zur Stadt Davids; denn es gelangen Hiskia alle seine Werke.31Als aber die Botschafter der Fürsten von Babel zu ihm gesandt waren, um nach dem Wunder zu fragen, das im Lande geschehen war, verließ ihn Gott, um ihn zu versuchen, auf dass kundwürde alles, was in seinem Herzen war.32Was aber mehr von Hiskia zu sagen ist und seine barmherzigen Taten, siehe, das steht geschrieben in den Geschichten des Propheten Jesaja, des Sohnes des Amoz, im Buch der Könige von Juda und Israel.33Und Hiskia legte sich zu seinen Vätern, und sie begruben ihn, wo man hinaufgeht zu den Gräbern der Söhne Davids. Und ganz Juda und die Einwohner von Jerusalem gaben ihm Ehre bei seinem Tod. Und sein Sohn Manasse wurde König an seiner statt. (2 Cro 16:14)