1Fiii profeților i‑au zis lui Elisei: – Iată că locul unde ne întâlnim cu tine este prea strâmt pentru noi.2Lasă‑ne să mergem la Iordan, să luăm fiecare dintre noi câte un buștean și să facem acolo un loc unde să putem sta. El a răspuns: – Duceți‑vă!3Atunci unul din ei a zis: – Fii bun, te rog, și vino cu slujitorii tăi. El a răspuns: – Voi merge!4Elisei s‑a dus cu ei. Au ajuns la Iordan și au început să taie copaci.5Dar s‑a întâmplat că, în timp ce unul dintre ei tăia un copac, fierul de la secure a căzut în apă. Atunci a strigat: – Ah, stăpâne, era împrumutat!6Atunci omul lui Dumnezeu l‑a întrebat: – Unde a căzut? Și după ce acesta i‑a arătat locul, Elisei a tăiat o bucată de lemn, l‑a aruncat acolo, iar fierul securii a început să plutească.7Apoi a zis: – Ridică‑l! El a întins mâna și l‑a luat.
Elisei și arameii
8Regele Aramului era în război cu Israel. După ce s‑a sfătuit cu slujitorii săi, a zis: „Îmi voi așeza tabăra în locul cutare.“9Dar omul lui Dumnezeu a trimis să i se spună regelui lui Israel: „Ai grijă să nu treci prin locul acela, pentru că arameii au coborât acolo.“10Regele lui Israel a trimis niște oameni să cerceteze acel loc despre care îl avertizase omul lui Dumnezeu. Și a făcut aceasta nu o dată, și nici de două ori.11Inima regelui Aramului s‑a tulburat din cauza acestor lucruri, i‑a chemat pe slujitorii săi și le‑a zis: – Nu‑mi spuneți care dintre noi este de partea regelui lui Israel?12Unul din slujitorii săi a răspuns: – Nimeni, rege, stăpânul meu! Profetul Elisei însă, care este în Israel, îl înștiințează pe regele lui Israel de cuvintele pe care le rostești în odaia ta de dormit.13Regele a zis: – Duceți‑vă și vedeți unde este, ca să trimit să‑l prindă. Regele a fost înștiințat, spunându‑i‑se: – Iată că este în Dotan.14Regele a trimis acolo cai, care și o armată puternică. Ei au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea.15Slujitorul omului lui Dumnezeu s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a ieșit și iată că o armată înconjurase cetatea, cu cai și care. Slujitorul i‑a zis: – Ah, stăpâne, ce vom face?16Acesta a răspuns: – Nu te teme, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulți decât cei ce sunt cu ei.17Apoi Elisei s‑a rugat, zicând: „O, DOAMNE, Te rog, deschide‑i ochii ca să poată vedea!“ Și DOMNUL a deschis ochii slujitorului și el a putut să vadă muntele plin de cai și de care de foc în jurul lui Elisei.18În timp ce arameii coborau spre el, Elisei s‑a rugat DOMNULUI, zicând: „Te rog, lovește‑i pe acești oameni cu orbire!“ Și DOMNUL i‑a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.19Atunci Elisei le‑a zis: „Nu acesta este drumul și nu aceasta este cetatea. Urmați‑mă și vă voi duce la omul pe care îl căutați.“ Și el i‑a dus în Samaria.20După ce au intrat în Samaria, Elisei a zis: „DOAMNE, deschide ochii acestor oameni ca ei să poată vedea!“ Și DOMNUL le‑a deschis ochii, iar ei au văzut că erau în mijlocul Samariei.21Când regele lui Israel i‑a văzut, l‑a întrebat pe Elisei: – Să‑i ucid, părinte? Să‑i ucid?22El a răspuns: – Nu‑i ucide! I‑ai ucide pe cei pe care‑i iei captivi cu sabia și cu arcul tău? Servește‑i cu pâine și cu apă ca să mănânce și să bea, iar după aceea să se întoarcă la stăpânul lor.23Atunci regele a dat un ospăț mare. După ce au mâncat și au băut, le‑a dat voie să plece, iar ei s‑au întors la stăpânul lor. Și trupele Aramului n‑au mai continuat să năvălească în țara lui Israel.
Foamete în Samaria asediată
24După o vreme, Ben‑Hadad, regele Aramului, adunându‑și întreaga tabără, s‑a suit și a asediat Samaria.25Din cauza asediului, foametea în Samaria a devenit foarte mare, astfel încât un cap de măgar a ajuns să valoreze optzeci de șecheli[1] de argint, iar un sfert de cab[2] de găinaț de porumbel[3] – cinci șecheli[4].26În timp ce regele lui Israel trecea pe zid, o femeie a strigat către el, zicând: – Ajută‑mă, o, rege, stăpânul meu!27Dar el i‑a zis: – Dacă nu te ajută DOMNUL, cu ce te‑aș putea ajuta eu? Cu ceea ce este în arie sau în teasc?28Apoi regele i‑a zis: – Ce ți s‑a întâmplat? Ea a răspuns: – Această femeie mi‑a zis: „Dă‑l pe fiul tău ca să‑l mâncăm astăzi, iar pe fiul meu îl vom mânca mâine.“29Noi l‑am fiert pe fiul meu și l‑am mâncat.[5] Iar în ziua următoare, când i‑am zis: „Dă‑l pe fiul tău ca să‑l mâncăm“, ea și‑a ascuns fiul. (Lev 26:29; Deut 28:53; Deut 28:57; Pl 4:10)30Când a auzit regele cuvintele femeii, și‑a sfâșiat hainele în timp ce era încă pe zid. Atunci oamenii s‑au uitat și au văzut că pe trup avea un sac.31El a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă va mai rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șafat, pe umerii lui!“32Elisei ședea în casă, iar bătrânii[6] ședeau lângă el. Regele a trimis pe cineva înaintea sa, dar până să ajungă mesagerul, Elisei le‑a zis bătrânilor: „Vedeți că acest ucigaș trimite pe cineva să‑mi ia capul? Ascultați! Când va veni mesagerul, închideți ușa și țineți‑l la ușă. Nu se aude oare zgomotul pașilor stăpânului său în urma lui?“ (Deut 19:12; Deut 21:1; Deut 21:18; Deut 22:13; Deut 25:5; Ios 8:10; 2 Sam 3:17; 2 Sam 5:3; 2 Sam 17:4; 1 Re 20:7)33În timp ce încă vorbea cu ei, iată că mesagerul a ajuns la el și a zis: – Iată, acest dezastru vine de la DOMNUL. De ce să‑L mai aștept pe DOMNUL?
1Die Prophetenjünger sprachen zu Elisa: Siehe, der Raum, wo wir vor dir wohnen, ist uns zu eng.2Lass uns an den Jordan gehen, und jeder von uns soll dort einen Stamm holen, damit wir uns eine Stätte bauen, wo wir wohnen können. Er sprach: Geht hin!3Und einer sprach: Geh doch mit deinen Knechten! Er sprach: Ich will mitgehen.4Und er ging mit ihnen. Und als sie an den Jordan kamen, hieben sie Bäume um.5Und als einer einen Stamm fällte, fiel ihm das Eisen ins Wasser. Und er schrie: O weh, mein Herr! Und dazu ist’s noch entliehen!6Aber der Mann Gottes sprach: Wo ist’s hingefallen? Und als er ihm die Stelle zeigte, schnitt er einen Stock ab und stieß dahin. Da schwamm das Eisen.7Und er sprach: Heb’s auf! Da streckte er seine Hand aus und nahm es.
Die Aramäer werden mit Blindheit geschlagen
8Und der König von Aram führte Krieg mit Israel und beriet sich mit seinen Obersten und sprach: Da und da wollen wir uns lagern.9Aber der Mann Gottes sandte zum König von Israel und ließ ihm sagen: Hüte dich, dass du nicht an diesem Ort vorüberziehst, denn die Aramäer lauern dort.10So sandte denn der König von Israel hin an den Ort, den ihm der Mann Gottes gesagt und vor dem er ihn gewarnt hatte, und war dort auf der Hut; und tat das nicht nur einmal oder zweimal.11Da wurde das Herz des Königs von Aram voller Unmut darüber, und er rief seine Obersten und sprach zu ihnen: Wollt ihr mir denn nicht sagen, wer von den Unsern es mit dem König von Israel hält?12Da sprach einer seiner Obersten: Nicht doch, mein Herr und König, sondern Elisa, der Prophet in Israel, sagt alles dem König von Israel, auch was du in der Kammer redest, wo dein Lager ist.13Er sprach: So geht hin und seht, wo er ist, dass ich hinsende und ihn holen lasse. Und sie sagten es ihm an und sprachen: Siehe, er ist in Dotan.14Da sandte er hin Rosse und Wagen und ein großes Heer. Und als sie bei Nacht hinkamen, umstellten sie die Stadt.15Und der Diener des Mannes Gottes stand früh auf und trat heraus, und siehe, da lag ein Heer um die Stadt mit Rossen und Wagen. Da sprach sein Diener zu ihm: O weh, mein Herr! Was sollen wir nun tun?16Er sprach: Fürchte dich nicht, denn derer sind mehr, die bei uns sind, als derer, die bei ihnen sind!17Und Elisa betete und sprach: HERR, öffne ihm die Augen, dass er sehe! Da öffnete der HERR dem Diener die Augen, und er sah, und siehe, da war der Berg voll feuriger Rosse und Wagen um Elisa her.18Und als die Aramäer zu ihm herabkamen, betete Elisa und sprach: HERR, schlage dies Volk mit Blindheit! Und er schlug sie mit Blindheit nach dem Wort Elisas. (Gen 19:11)19Und Elisa sprach zu ihnen: Dies ist nicht der Weg und nicht die Stadt. Folgt mir nach! Ich will euch führen zu dem Mann, den ihr sucht. Und er führte sie nach Samaria.20Und als sie nach Samaria kamen, sprach Elisa: HERR, öffne diesen die Augen, dass sie sehen! Und der HERR öffnete ihnen die Augen, und sie sahen, und siehe, da waren sie mitten in Samaria.21Und als der König von Israel sie sah, sprach er zu Elisa: Mein Vater, soll ich sie erschlagen?22Er sprach: Du sollst sie nicht erschlagen. Erschlägst du denn die, die du mit Schwert und Bogen gefangen hast? Setze ihnen Brot und Wasser vor, dass sie essen und trinken, und lass sie zu ihrem Herrn ziehen! (Lev 19:18; 2 Cro 28:9; Prov 25:21)23Da wurde ein großes Mahl bereitet. Und als sie gegessen und getrunken hatten, ließ er sie gehen, dass sie zu ihrem Herrn zogen. Seitdem kamen streifende Rotten der Aramäer nicht mehr ins Land Israel.
Belagerung und Errettung Samarias
24Danach begab es sich, dass Ben-Hadad, der König von Aram, sein ganzes Heer versammelte, und er zog herauf und belagerte Samaria.25Und es war eine große Hungersnot in Samaria. Sie aber belagerten die Stadt, bis ein Eselskopf achtzig Silberstücke und eine Handvoll Taubenmist fünf Silberstücke galt.26Und als der König von Israel auf der Mauer einherging, schrie ihn eine Frau an und sprach: Hilf mir, mein Herr und König!27Er sprach: Hilft dir der HERR nicht, woher soll ich dir helfen? Von der Tenne oder von der Kelter?28Und der König sprach zu ihr: Was ist dir? Sie sprach: Diese Frau da sprach zu mir: Gib deinen Sohn her, dass wir ihn heute essen; morgen wollen wir meinen Sohn essen. (Lev 26:29; Deut 28:53; Pl 4:10)29So haben wir meinen Sohn gekocht und gegessen. Und ich sprach zu ihr am nächsten Tage: Gib deinen Sohn her und lass uns ihn essen! Aber sie hat ihren Sohn versteckt.30Als der König die Worte der Frau hörte, zerriss er seine Kleider, während er auf der Mauer ging. Da sah alles Volk, dass er darunter den Sack auf seinem Leib trug.31Und er sprach: Gott tue mir dies und das, wenn Elisa, der Sohn Schafats, heute seinen Kopf behält!32Elisa aber saß in seinem Hause, und die Ältesten saßen bei ihm. Und der König sandte einen Mann vor sich her. Aber ehe der Bote zu ihm kam, sprach Elisa zu den Ältesten: Habt ihr gesehen, wie dieser Mörder hergesandt hat, dass er mir das Haupt abschlage? Seht zu, wenn der Bote eintritt, dass ihr die Tür zuschließt und ihn mit der Tür wegstoßt. Hört man nicht schon das Geräusch der Tritte seines Herrn hinter ihm her?33Als er noch so mit ihnen redete, siehe, da kam schon der König zu ihm hinab und sprach: Siehe, dies Übel kommt von dem HERRN! Was soll ich noch von dem HERRN erwarten? (Amos 3:6)