1 Tesaloniceni 2

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n‑a fost fără folos.2 Deși suferiserăm și fuseserăm chinuiți în Filipi, așa cum știți, am avut totuși îndrăzneală în Dumnezeul nostru ca să vă vorbim despre Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul unei mari lupte.3 Căci îndemnul nostru nu vine din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie,4 ci, așa cum am fost aprobați de Dumnezeu pentru a ni se încredința Evanghelia, tot așa vorbim și noi, nu ca să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care ne cercetează inimile.5 Fiindcă, așa cum știți, nu ne‑am înfățișat printr‑o vorbire lingușitoare, nici nu ne‑am prefăcut, ca să ascundem lăcomia, – Dumnezeu este martor –,6 nici n‑am căutat să primim slavă de la oameni – nici de la voi, nici de la alții.7 Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o doică ce are grijă de copiii săi.8 Astfel, tânjind după binele vostru, găsisem potrivit să împărtășim cu voi nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci și viețile noastre, fiindcă ne deveniserăți atât de dragi.9 Căci vă aduceți aminte, fraților, de munca și osteneala noastră, când, în timp ce v‑am predicat Evanghelia lui Dumnezeu, am lucrat zi și noapte ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi.10 Voi sunteți martori – și Dumnezeu de asemenea – că purtarea noastră față de voi, cei care credeți, a fost sfântă, dreaptă și fără vină.11 Așa cum știți, am fost pentru fiecare dintre voi, ca un tată pentru copiii săi,12 îndemnându‑vă, încurajându‑vă și insistând să umblați într‑un mod vrednic de Dumnezeu, Care vă cheamă în Împărăția[1] și slava Lui.13 De aceea și noi Îi mulțumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l‑ați auzit de la noi, l‑ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum și este de fapt, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei care credeți.14 Căci voi, fraților, ați devenit urmași[2] ai bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Cristos Isus, în Iudeea, pentru că și voi ați suferit, din partea propriilor voștri compatrioți, aceleași lucruri pe care le‑au suferit și ele din partea iudeilor,15 care L‑au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne‑au persecutat. Iudeii aceștia nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotrivitori față de toți oamenii,16 căci ne împiedică să le vorbim neamurilor pentru a fi mântuite. Astfel, ei întotdeauna au măsura păcatelor lor plină. Dar, în cele din urmă, i‑a ajuns mânia lui Dumnezeu.[3]17 Însă fraților, atunci când am fost despărțiți de voi pentru puțină vreme, – în ce privește fața, dar nu cu inima –, am dorit cu și mai mare ardoare să vă vedem chipurile.18 Am vrut să venim la voi, – cel puțin eu, Pavel, am vrut din nou și din nou –, dar Satan[4] ne‑a împiedicat.19 Care este speranța sau bucuria sau coroana cu care ne lăudăm înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Lui? Oare nu voi?20 Într-adevăr, voi sunteți slava și bucuria noastră!

1 Tesaloniceni 2

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft
1 Denn ihr wisst selbst, Brüder und Schwestern, wie wir Eingang gefunden haben bei euch: Es war nicht vergeblich;2 sondern als wir zuvor gelitten hatten und misshandelt worden waren in Philippi, wie ihr wisst, fanden wir dennoch in unserm Gott den Mut, bei euch das Evangelium Gottes zu sagen in hartem Kampf. (Fapte 16:20; Fapte 17:1)3 Denn unsre Ermahnung kommt nicht aus betrügerischer Absicht oder unlauterem Sinn noch mit List, (2 Cor 4:2)4 sondern wie Gott uns für wert geachtet hat, uns das Evangelium anzuvertrauen, so reden wir, nicht, als wollten wir Menschen gefallen, sondern Gott, der unsere Herzen prüft. (Gal 1:10)5 Denn wir sind nie mit Schmeichelworten umgegangen, wie ihr wisst, noch mit versteckter Habsucht – Gott ist Zeuge –, (Fapte 20:33)6 haben auch nicht Ehre gesucht von den Leuten, weder von euch noch von andern,7 obwohl wir unser Gewicht als Christi Apostel hätten einsetzen können, sondern wir waren arglos unter euch. Wie eine Amme ihre Kinder pflegt,8 so haben wir Herzenslust an euch und sind bereit, euch teilhaben zu lassen nicht allein am Evangelium Gottes, sondern auch an unserm Leben; denn wir haben euch lieb gewonnen.9 Ihr erinnert euch doch, Brüder und Schwestern, an unsre Arbeit und unsre Mühe; Tag und Nacht arbeiteten wir, um niemand unter euch zur Last zu fallen, und predigten unter euch das Evangelium Gottes. (Fapte 18:3; Fapte 20:33; 1 Cor 4:12; 2 Tes 3:8)10 Ihr und Gott seid Zeugen, wie heilig und gerecht und untadelig wir bei euch, den Gläubigen, gewesen sind.11 Denn ihr wisst, dass wir, wie ein Vater seine Kinder, einen jeden von euch (1 Cor 4:14)12 ermahnt und getröstet und beschworen haben, euer Leben zu führen würdig vor Gott, der euch berufen hat zu seinem Reich und zu seiner Herrlichkeit. (Ef 4:1; Filip 1:27)13 Darum danken wir auch Gott ohne Unterlass dafür, dass ihr das Wort der göttlichen Predigt, das ihr von uns empfangen habt, nicht als Menschenwort aufgenommen habt, sondern als das, was es in Wahrheit ist, als Wort Gottes, der in euch wirkt, die ihr glaubt. (Gal 1:11)14 Denn ihr, Brüder und Schwestern, seid Nachfolger geworden der Gemeinden Gottes in Judäa, die in Christus Jesus sind; denn ihr habt dasselbe erlitten von euren Landsleuten, was jene von ihren erlitten haben, den Juden, (Fapte 8:1; Fapte 17:5)15 die den Herrn Jesus getötet haben und die Propheten und die uns verfolgt haben und die Gott nicht gefallen und allen Menschen feind sind, (Mat 23:37; Fapte 2:23; Fapte 7:52)16 indem sie uns hindern, den Heiden zu predigen zu ihrem Heil, um das Maß ihrer Sünden allenthalben voll zu machen. Aber der Zorn Gottes ist schon bis zum Ende über sie gekommen. (Mat 23:32)17 Wir aber, Brüder und Schwestern, nachdem wir eine Weile von euch getrennt waren – von Angesicht, nicht im Herzen –, haben wir uns desto mehr bemüht, euch von Angesicht zu sehen mit großem Verlangen.18 Darum wollten wir zu euch kommen, ich, Paulus, einmal und noch einmal, doch der Satan hat uns gehindert.19 Denn wer ist unsre Hoffnung oder Freude oder unser Ruhmeskranz – seid nicht auch ihr es vor unserm Herrn Jesus, wenn er kommt? (Filip 2:16; Filip 4:1)20 Ihr seid ja unsre Ehre und Freude.