Coloseni 4

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 Stăpânilor, dați‑le sclavilor voștri ceea ce este drept și corect, știind că și voi aveți un Stăpân în cer.2 Stăruiți în rugăciune! Vegheați în ea cu mulțumire!3 Rugați‑vă în același timp și pentru noi, ca Dumnezeu să deschidă o ușă pentru Cuvânt, să putem vorbi despre taina lui Cristos, din cauza căreia sunt închis,4 ca s‑o pot face cunoscută așa cum trebuie.5 Umblați cu înțelepciune față de cei din afară, răscumpărând vremea.6 Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare[1], ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.7 Tyhikos vă va face cunoscut totul cu privire la mine. El este un frate preaiubit și un slujitor credincios, rob împreună cu mine în Domnul.8 L‑am trimis la voi tocmai pentru aceasta, ca să cunoașteți detalii despre noi și să vă încurajeze inimile.9 L‑am trimis împreună cu Onisim, un frate credincios și preaiubit, care este unul dintre voi. El vă va face cunoscute toate lucrurile de pe aici.10 Aristarhus, închis împreună cu mine, vă trimite salutări, precum și Marcu, vărul lui Barnabas, cu privire la care ați primit porunci. Dacă vine la voi, să‑l primiți bine.11 De asemenea, vă trimite salutări Isus, zis și Justus. Aceștia sunt singurii dintre cei circumciși care sunt lucrători împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu[2]. Ei au devenit o încurajare pentru mine. (Col 1:12)12 Epafras, care este unul dintre voi, slujitor al lui Cristos Isus, vă trimite salutări. El se luptă întotdeauna pentru voi în rugăciune, astfel încât, desăvârșiți și pe deplin convinși, să puteți rămâne în toată voia lui Dumnezeu.13 Căci mărturisesc despre el că a lucrat din greu pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru cei din Hierapolis.14 Luca, doctorul preaiubit, și Demas vă trimit salutări.15 Salutați‑i pe frații din Laodicea, precum și pe Nimfa și biserica din casa ei.16 După ce va fi citită această scrisoare în prezența voastră, faceți în așa fel încât să fie citită și în biserica din Laodicea. De asemenea, citiți și voi scrisoarea din Laodicea.[3]17 Spuneți‑i lui Arhippos: „Ai grijă de slujba pe care ai primit‑o în Domnul: să o duci la îndeplinire!“18 Eu, Pavel, scriu acest salut cu mâna mea. Aduceți‑vă aminte de lanțurile mele! Harul să fie cu voi! Amin.

Coloseni 4

King James Version

1 Masters, give unto your servants that which is just and equal; knowing that ye also have a Master in heaven.2 Continue in prayer, and watch in the same with thanksgiving;3 Withal praying also for us, that God would open unto us a door of utterance, to speak the mystery of Christ, for which I am also in bonds:4 That I may make it manifest, as I ought to speak.5 Walk in wisdom toward them that are without, redeeming the time.6 Let your speech be alway with grace, seasoned with salt, that ye may know how ye ought to answer every man.7 All my state shall Tychicus declare unto you, who is a beloved brother, and a faithful minister and fellowservant in the Lord:8 Whom I have sent unto you for the same purpose, that he might know your estate, and comfort your hearts;9 With Onesimus, a faithful and beloved brother, who is one of you. They shall make known unto you all things which are done here.10 Aristarchus my fellowprisoner saluteth you, and Marcus, sister's son to Barnabas, (touching whom ye received commandments: if he come unto you, receive him;)11 And Jesus, which is called Justus, who are of the circumcision. These only are my fellow workers unto the kingdom of God, which have been a comfort unto me.12 Epaphras, who is one of you, a servant of Christ, saluteth you, always labouring fervently for you in prayers, that ye may stand perfect and complete in all the will of God.13 For I bear him record, that he hath a great zeal for you, and them that are in Laodicea, and them in Hierapolis.14 Luke, the beloved physician, and Demas, greet you.15 Salute the brethren which are in Laodicea, and Nymphas, and the church which is in his house.16 And when this epistle is read among you, cause that it be read also in the church of the Laodiceans; and that ye likewise read the epistle from Laodicea.17 And say to Archippus, Take heed to the ministry which thou hast received in the Lord, that thou fulfil it.18 The salutation by the hand of me Paul. Remember my bonds. Grace be with you. Amen.