Isaia 63 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Ziua răzbunării Domnului și a răscumpărării

1 – Cine este Acesta, Care vine din Edom, Care vine cu hainele roșii din Boțra?! Cine este Acesta, înveșmântat atât de frumos, pășind atât de plin de putere?! – Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu dreptate și Care am putere să izbăvesc! 2 – De ce‑Ți sunt hainele roșii și veșmintele ca ale unuia care calcă în teasc? 3 – Eu singur am călcat în teasc, iar dintre popoare n‑a fost nimeni cu Mine. Le‑am călcat în mânia Mea, le‑am călcat în picioare în furia Mea. Sângele lor Mi‑a stropit hainele, astfel că pe toate Mi le‑am pătat. 4 Căci ziua răzbunării era în inima Mea și anul răscumpărării Mele sosise. 5 M‑am uitat și nu era nimeni să Mă ajute; am fost uimit căci nu era nimeni să Mă sprijine; prin urmare, brațul Meu Mi‑a adus victorie și mânia Mea M‑a sprijinit. 6 Am călcat în picioare popoare în mânia Mea, le‑am îmbătat în furia Mea și le‑am vărsat sângele pe pământ.

Laudă și mărturisire

7 Voi vesti îndurările DOMNULUI și isprăvile DOMNULUI, potrivit cu tot ceea ce a făcut DOMNUL pentru noi. Voi vesti marea Lui bunătate față de Casa lui Israel, pe care i‑a arătat‑o potrivit milei Sale și potrivit bogăției îndurării Lui. 8 El a zis: „Cu siguranță ei sunt poporul Meu, fiii care nu vor trăda“; și astfel El a devenit Mântuitorul lor. 9 Orice necaz de‑al lor l‑a considerat necazul Său,^[1] iar Îngerul Prezenței Sale i‑a izbăvit. În dragostea și în mila Sa El i‑a răscumpărat; i‑a ridicat și i‑a purtat în toate zilele din vechime. 10 Dar ei s‑au răzvrătit și L‑au întristat pe Duhul Său cel Sfânt. De aceea El S‑a făcut dușmanul lor și a luptat El Însuși împotriva lor. 11 Atunci ei și‑au adus aminte^[2] de zilele străvechi, când Moise Îi conducea poporul. Unde este Acela Care i‑a scos din mare împreună cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela Care a pus printre ei Duhul Său cel Sfânt, 12 Acela Care Și‑a pus să meargă brațul Său măreț la dreapta lui Moise, Acela Care a despărțit apele înaintea lor pentru a‑Și face un renume veșnic, 13 Acela Care i‑a condus prin adâncuri? Asemenea unui cal ce aleargă prin pustie, ei nu s‑au împiedicat 14 și asemenea unor vite care coboară în vale, așa i‑a condus Duhul DOMNULUI la odihnă. În felul acesta Ți‑ai călăuzit Tu poporul, pentru a‑Ți face un Nume măreț. 15 Privește din ceruri și vezi, din Locuința Ta sfântă și măreață! Unde‑Ți sunt râvna și puterea? Fiorul Tău lăuntric și mila Ta s‑au retras de la mine. 16 Totuși, Tu ești Tatăl nostru, chiar dacă Avraam nu ne cunoaște, chiar dacă Israel nu ne recunoaște; Tu, DOAMNE, ești Tatăl nostru, din vechime Tu Te numești „Răscumpărătorul nostru“! 17 De ce, DOAMNE, ne‑ai făcut să rătăcim de la căile Tale? De ce ne‑ai împietrit inimile, ca să nu mai avem teamă de Tine? Întoarce‑Te, de dragul robilor Tăi, de dragul semințiilor ce‑Ți sunt moștenire! 18 Pentru puțină vreme, ei au stăpânit poporul sfințeniei Tale; vrăjmașii noștri au călcat în picioare Sfântul Tău Lăcaș. 19 Am fost multă vreme ca unii peste care Tu nu stăpâneai, ca unii peste care nu era chemat Numele Tău.^[3]

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

Gott als Keltertreter aus Edom

1 Wer ist es, der aus Edom kommt, / aus Bozra in rot gefärbten Gewändern? Er schreitet in prächtigen Kleidern, / in seiner gewaltigen Kraft. Ich bin es, der Gerechtigkeit verkündet, / ich bin stark, um zu retten.^[1] 2 Warum ist dein Gewand so rot, / sind deine Kleider wie die eines Mannes, der die Kelter tritt? 3 Ich allein trat die Kelter; / von den Völkern war niemand bei mir. Da zertrat ich sie voll Zorn, / zerstampfte sie in meiner Wut. Ihr Saft spritzte auf meine Kleider / und ich befleckte alle meine Gewänder. (Apo 14:20; Apo 19:13) 4 Denn ein Tag der Vergeltung lag mir im Sinn / und das Jahr meiner Erlösten war gekommen. (Is 34:8; Is 61:2) 5 Ich sah mich um, doch es gab keinen Helfer; / ich war bestürzt, aber es gab keinen, der mich stützte. Da half mir mein eigener Arm / und meine Wut, sie stützte mich. (Is 59:16) 6 Da zerstampfte ich Völker in meinem Zorn, / machte sie trunken in meiner Wut / und ließ ihren Saft zur Erde rinnen.

Klage des Volkes und Anrufung Gottes als Vater

7 Die Taten der Huld des HERRN will ich preisen, / die Ruhmestaten des HERRN, gemäß allem, was der HERR uns erwiesen hat, / seine große Güte, die er dem Haus Israel / nach seiner Barmherzigkeit und seiner großen Huld erwiesen hat. (Ps 89:2) 8 Er sagte: Gewiss, sie sind mein Volk, / Kinder, die nicht treulos handeln. / So wurde er ihnen zum Retter. 9 In all ihrer Bedrängnis war auch er bedrängt / und der Engel seines Angesichts hat sie gerettet. In seiner Liebe und seinem Mitleid / hat er selbst sie erlöst. Er hat sie emporgehoben und sie getragen / in all den Tagen der Vorzeit. (Is 46:3) 10 Sie aber lehnten sich auf / und betrübten seinen heiligen Geist. Da wandelte er sich ihnen zum Feind; / er selbst führte Krieg gegen sie. 11 Da dachte man an die Tage der Vorzeit, / an Mose, an sein Volk: Wo ist der, der sie heraufgeführt hat aus dem Meer, zusammen mit dem Hirten seiner Schafe? / Wo ist der, der seinen heiligen Geist in sein Inneres gelegt hat, (Ev 13:20) 12 der sie an der rechten Seite des Mose gehen ließ / mit prachtvollem Arm, der die Wasser vor ihnen zerteilte, / um sich einen ewigen Namen zu machen, 13 der sie durch die Fluten gehen ließ wie Pferde durch die Wüste, / ohne dass sie strauchelten? (Ps 106:9) 14 Wie das Vieh, das ins Tal hinabsteigt, / so ließ sie der Geist des HERRN zur Ruhe kommen. So führtest du dein Volk, / um dir einen prachtvollen Namen zu machen. 15 Blick vom Himmel herab und sieh her / von deiner heiligen, prachtvollen Wohnung! Wo ist dein leidenschaftlicher Eifer / und deine Macht? Dein großes Mitgefühl und dein Erbarmen - / sie bleiben mir versagt! (Deut 26:15; Is 64:11) 16 Du bist doch unser Vater! / Abraham weiß nichts von uns, Israel kennt uns nicht. / Du, HERR, bist unser Vater, / Unser Erlöser von jeher ist dein Name. 17 Warum lässt du uns, HERR, von deinen Wegen abirren / und machst unser Herz hart, / sodass wir dich nicht fürchten? Kehre zurück um deiner Knechte willen, / um der Stämme willen, die dein Erbbesitz sind! 18 Für eine kurze Zeit haben unsere Feinde dein heiliges Volk in Besitz genommen; / dein Heiligtum haben sie zertreten. (Apo 11:2) 19 Wir sind geworden wie die, über die du nie geherrscht hast, / über denen dein Name nie ausgerufen wurde. Hättest du doch den Himmel zerrissen und wärest herabgestiegen, / sodass die Berge vor dir erzitterten,