Exodul 16 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Mana și prepelițele

1 Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului. 2 În pustie, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron. 3 Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de‑am fi fost omorâți de mâna DOMNULUI în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne‑ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“ 4 Atunci DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor umbla sau nu potrivit cu legea^[1] Mea. 5 În ziua a șasea să pregătească ce au adunat, într‑o cantitate dublă față de ce au adunat în fiecare zi.“ 6 Moise și Aaron le‑au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară, veți ști că DOMNUL v‑a scos din țara Egiptului, 7 iar dimineață veți vedea slava DOMNULUI, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?“ 8 Moise a zis: „Veți ști aceasta când DOMNUL vă va da carne seara, iar dimineața – pâine din belșug, pentru că DOMNUL v‑a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva DOMNULUI.“ 9 După aceea, Moise i‑a zis lui Aaron: „Spune întregii comunități a fiilor lui Israel: «Apropiați‑vă de DOMNUL, căci El a auzit cârtirile voastre.»“ 10 În timp ce Aaron vorbea întregii comunități a fiilor lui Israel, ei s‑au uitat înspre pustie și iată că slava DOMNULUI s‑a arătat în nor. 11 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând: 12 „Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. De aceea spune‑le: «Între cele două seri^[2] o să mâncați carne, iar dimineața – pâine din belșug. Atunci veți ști că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»“ (Ex 12:6) 13 Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. 14 Când stratul de rouă s‑a ridicat, iată că pe fața pustiei au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ. 15 Când fiii lui Israel le‑au văzut, fiecare i‑a zis fratelui său: „Ce este aceasta?“ Căci nu știau ce este. Moise le‑a zis: „Este pâinea pe care DOMNUL v‑a dat‑o s‑o mâncați. 16 DOMNUL a poruncit: «Fiecare din voi să adune cât îi trebuie pentru hrană și anume un omer^[3] de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru.»“ 17 Fiii lui Israel au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alții mai puțin. 18 După ce au măsurat‑o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i‑a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n‑a dus lipsă; fiecare om a adunat după nevoile lui. 19 Moise le‑a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața!“ 20 Însă ei nu l‑au ascultat pe Moise. Unii au lăsat o parte din ea până dimineața, astfel că aceasta a făcut viermi și s‑a împuțit. Moise s‑a mâniat pe ei. 21 În fiecare dimineață adunau după cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, pâinea se topea. 22 În ziua a șasea ei au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri^[4] de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l‑au înștiințat pe Moise, (Ex 16:16) 23 acesta le‑a zis: „Iată ce a spus DOMNUL: «Mâine este o zi de odihnă^[5], un Sabat sfânt pentru DOMNUL. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și tot ce vă rămâne păstrați până dimineața.»“ (Lev 16:23; Lev 16:31; Lev 23:3; Lev 23:24; Lev 23:29; Lev 23:32; Lev 25:4; Lev 25:5)

Lev 16:23Lev 16:31Lev 23:3Lev 23:24Lev 23:29Lev 23:32Lev 25:4Lev 25:5

24 Ei au păstrat‑o așa cum a poruncit Moise, și ea nu s‑a împuțit și n‑a făcut viermi. 25 Moise a zis: „Mâncați‑o azi, pentru că azi este Sabatul DOMNULUI; azi nu veți găsi pâine pe câmp. 26 S‑o adunați timp de șase zile, căci în ziua a șaptea, ziua de Sabat, ea nu va fi.“ 27 În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n‑au găsit nimic. 28 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele? 29 Vedeți că DOMNUL v‑a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“ 30 Și astfel, în ziua a șaptea poporul s‑a odihnit. 31 Casa lui Israel i‑a pus numele „mană“^[6]. Ea era ca sămânța de coriandru. Era albă, iar la gust era ca o turtă cu miere. 32 Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l‑a poruncit DOMNUL: «Puneți deoparte un omer plin de mană, ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v‑am hrănit în pustie, când v‑am scos din țara Egiptului.»“ 33 Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază‑l înaintea DOMNULUI ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre.“ 34 Aaron l‑a pus înaintea Mărturiei^[7], ca să fie păstrat acolo, așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise. 35 Fiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într‑o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaan. ( 36 Un omer este a zecea parte dintr‑o efă.)

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

1 Die ganze Gemeinde der Israeliten brach von Elim auf und kam in die Wüste Sin, die zwischen Elim und dem Sinai liegt. Es war der fünfzehnte Tag des zweiten Monats nach ihrem Auszug aus Ägypten. 2 Die ganze Gemeinde der Israeliten murrte in der Wüste gegen Mose und Aaron. 3 Die Israeliten sagten zu ihnen: Wären wir doch im Land Ägypten durch die Hand des HERRN gestorben, als wir an den Fleischtöpfen saßen und Brot genug zu essen hatten. Ihr habt uns nur deshalb in diese Wüste geführt, um alle, die hier versammelt sind, an Hunger sterben zu lassen. 4 Da sprach der HERR zu Mose: Ich will euch Brot vom Himmel regnen lassen. Das Volk soll hinausgehen, um seinen täglichen Bedarf zu sammeln. Ich will es prüfen, ob es nach meiner Weisung lebt oder nicht. 5 Wenn sie am sechsten Tag feststellen, was sie zusammengebracht haben, wird es doppelt so viel sein, wie sie sonst täglich gesammelt haben. 6 Da sagten Mose und Aaron zu allen Israeliten: Heute Abend sollt ihr erfahren, dass der HERR euch aus dem Land Ägypten geführt hat, 7 und morgen werdet ihr die Herrlichkeit des HERRN schauen; denn er hat euer Murren gegen den HERRN gehört. Aber wer sind schon wir, dass ihr gegen uns murrt? 8 Weiter sagte Mose: Wenn der HERR euch am Abend Fleisch zu essen gibt und euch am Morgen mit Brot sättigt, wenn der HERR also euer Murren hört, mit dem ihr ihn bedrängt, was sind wir dann? Nicht uns galt euer Murren, sondern dem HERRN. 9 Dann sagte Mose zu Aaron: Sag der ganzen Gemeinde der Israeliten: Tretet hin vor den HERRN; denn er hat euer Murren gehört! (Num 11:7) 10 Während Aaron zur ganzen Gemeinde der Israeliten sprach, wandten sie sich zur Wüste hin. Da erschien plötzlich in der Wolke die Herrlichkeit des HERRN. 11 Der HERR sprach zu Mose: 12 Ich habe das Murren der Israeliten gehört. Sag ihnen: In der Abenddämmerung werdet ihr Fleisch zu essen haben, am Morgen werdet ihr satt werden von Brot und ihr werdet erkennen, dass ich der HERR, euer Gott, bin. 13 Am Abend kamen die Wachteln und bedeckten das Lager. Am Morgen lag eine Schicht von Tau rings um das Lager. 14 Als sich die Tauschicht gehoben hatte, lag auf dem Wüstenboden etwas Feines, Knuspriges, fein wie Reif, auf der Erde. 15 Als das die Israeliten sahen, sagten sie zueinander: Was ist das? Denn sie wussten nicht, was es war. Da sagte Mose zu ihnen: Das ist das Brot, das der HERR euch zu essen gibt. 16 Das ordnet der HERR an: Sammelt davon so viel, wie jeder zum Essen braucht, ein Gomer für jeden, entsprechend der Zahl der Personen in seinem Zelt! 17 Die Israeliten taten es und sammelten ein, der eine viel, der andere wenig. 18 Als sie die Gomer zählten, hatte keiner, der viel gesammelt hatte, zu viel, und keiner, der wenig gesammelt hatte, zu wenig. Jeder hatte so viel gesammelt, wie er zum Essen brauchte. 19 Mose sagte zu ihnen: Davon darf bis zum Morgen niemand etwas übrig lassen. 20 Doch sie hörten nicht auf Mose, sondern einige ließen etwas bis zum Morgen übrig. Aber es wurde wurmig und stank. Da geriet Mose in Zorn über sie. 21 Sie sammelten es Morgen für Morgen, jeder so viel, wie er zum Essen brauchte. Sobald die Sonnenhitze einsetzte, zerging es. 22 Am sechsten Tag sammelten sie die doppelte Menge Brot, zwei Gomer für jeden. Da kamen alle Sippenhäupter der Gemeinde und berichteten es Mose. 23 Er sagte zu ihnen: Es ist so, wie der HERR gesagt hat: Morgen ist Feiertag, heiliger Sabbat für den HERRN. Backt, was ihr backen wollt, und kocht, was ihr kochen wollt, den Rest bewahrt bis morgen früh auf! 24 Sie bewahrten es also bis zum Morgen auf, wie es Mose angeordnet hatte, und es faulte nicht, noch wurde es madig. 25 Da sagte Mose: Esst es heute, denn heute ist Sabbat für den HERRN. Heute findet ihr draußen nichts. 26 Sechs Tage dürft ihr es sammeln, am siebten Tag ist Sabbat; da wird nichts da sein. 27 Am siebten Tag gingen trotzdem einige vom Volk hinaus, um zu sammeln, fanden aber nichts. 28 Da sprach der HERR zu Mose: Wie lange wollt ihr euch noch weigern, meine Gebote und meine Weisungen zu bewahren? 29 Seht: Der HERR hat euch den Sabbat gegeben; daher gibt er auch am sechsten Tag Brot für zwei Tage. Jeder bleibe, wo er ist. Am siebten Tag verlasse niemand seinen Platz. 30 Das Volk ruhte also am siebten Tag. 31 Das Haus Israel nannte das Brot Manna. Es war weiß wie Koriandersamen und schmeckte wie Honigkuchen. 32 Mose sagte: Der HERR ordnet Folgendes an. Ein volles Gomer davon ist für die Generationen nach euch aufzubewahren, damit sie das Brot sehen, das ich euch in der Wüste zu essen gab, als ich euch aus dem Land Ägypten herausführte. 33 Zu Aaron sagte Mose: Nimm ein Gefäß, schütte ein volles Gomer Manna hinein und stell es vor den HERRN! Es soll für die nachkommenden Generationen aufbewahrt werden. 34 Wie der HERR dem Mose befohlen hatte, stellte Aaron es vor das Bundeszeugnis, damit es dort aufbewahrt würde. 35 Die Israeliten aßen vierzig Jahre lang Manna, bis sie in bewohntes Land kamen. Sie aßen Manna, bis sie die Grenze des Landes Kanaan erreichten. (Ios 5:12) 36 Ein Gomer ist der zehnte Teil eines Efa.