1David a întrebat: „Se mai află în viață cineva din familia lui Saul, căruia să‑i pot arăta bunătate, datorită lui Ionatan?“2Familia lui Saul avusese un slujitor pe nume Țiba, pe care l‑au chemat la David. Regele l‑a întrebat: – Tu ești Țiba? El a zis: – Da, eu sunt, robul tău.3Regele l‑a întrebat: – A mai rămas cineva din familia lui Saul, căruia să‑i pot arăta bunătatea[1] lui Dumnezeu? Țiba i‑a zis regelui: – Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (2 Sam 7:15)4Regele l‑a întrebat: – Unde este acesta? Țiba i‑a zis regelui: – Iată că el este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lo‑Debar.5Regele David a trimis după el și l‑a adus din Lo‑Debar, din casa lui Machir, fiul lui Amiel.6Mefiboșet, fiul lui Ionatan și nepotul lui Saul, a ajuns înaintea lui David, a căzut cu fața la pământ și s‑a plecat astfel înaintea lui. David i‑a zis: – Mefiboșet! El a răspuns: – Iată robul tău!7David i‑a zis: – Nu te teme, căci vreau să‑ți arăt bunătate, datorită tatălui tău, Ionatan. Am să‑ți înapoiez toate terenurile care au fost ale bunicului tău, Saul, și vei mânca întotdeauna la masa mea.8Mefiboșet s‑a plecat și a zis: – Ce este robul tău, ca să bagi în seamă un câine mort cum sunt eu?9Regele l‑a chemat apoi pe Țiba, slujitorul lui Saul, și i‑a zis: – I‑am dăruit nepotului stăpânului tău tot ceea ce aparținuse lui Saul și întregii sale familii.10Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și‑i veți culege recolta pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă ce să mănânce. Mefiboșet, nepotul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea. Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.11Atunci Țiba i‑a zis regelui: – Robul tău va face tot ceea ce a poruncit regele, stăpânul meu, robului său. Astfel, Mefiboșet a mâncat la masa lui David ca unul dintre fiii acestuia.12Mefiboșet avea un fiu tânăr pe nume Mica. Toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau slujitorii lui Mefiboșet.13Mefiboșet locuia la Ierusalim, fiindcă mânca întotdeauna la masa regelui. El era olog de ambele picioare.
1David sagte: Gibt es noch jemand, der vom Haus Saul übrig geblieben ist? Ich will ihm um Jonatans willen eine Huld erweisen. (1 Sam 20:14)2Zum Haus Saul gehörte ein Knecht namens Ziba; man rief ihn zu David und der König fragte ihn: Bist du Ziba? Er antwortete: Ja, dein Knecht. (2 Sam 16:1)3Der König fragte ihn: Ist vom Haus Saul niemand mehr am Leben, dass ich ihm göttliche Huld erweisen könnte? Ziba antwortete dem König: Es gibt einen Sohn Jonatans, der an beiden Füßen gelähmt ist. (2 Sam 4:4; 2 Sam 21:8)4Der König sagte zu ihm: Wo ist er? Ziba antwortete dem König: Er lebt jetzt im Haus Machirs, des Sohnes Ammiëls, in Lo-Dabar. (2 Sam 21:7)5Da schickte der König David hin und ließ ihn aus dem Haus Machirs, des Sohnes Ammiëls, in Lo-Dabar holen. (2 Sam 17:27)6Als Merib-Baal, der Sohn Jonatans, des Sohnes Sauls, zu David kam, warf er sich auf sein Gesicht nieder und huldigte ihm. David sagte: Merib-Baal! Er antwortete: Hier ist dein Knecht. (2 Sam 19:25)7David sagte zu ihm: Fürchte dich nicht; denn ich will dir um deines Vaters Jonatan willen eine Huld erweisen: Ich gebe dir alle Felder deines Großvaters Saul zurück und du sollst immer an meinem Tisch essen. (1 Sam 24:15; 1 Re 2:7; 2 Re 25:29)8Da warf sich Merib-Baal nieder und sagte: Was ist dein Knecht, dass du dich einem toten Hund zuwendest, wie ich es bin?9Der König David rief Ziba, den Diener Sauls, und sagte zu ihm: Alles, was Saul und seiner ganzen Familie gehört hat, gebe ich dem Sohn deines Herrn.10Du sollst mit deinen Söhnen und Knechten für ihn das Land bebauen und ihm den Ertrag bringen, damit der Sohn deines Herrn zu essen hat. Merib-Baal aber, der Sohn deines Herrn, soll immer an meinem Tisch essen. Ziba hatte fünfzehn Söhne und zwanzig Knechte.11Ziba sagte zum König: Genauso, wie es mein Herr, der König, seinem Knecht befohlen hat, wird es dein Knecht tun. Aber Merib-Baal kann auch an meinem Tisch essen wie einer von den Königssöhnen.12Merib-Baal hatte einen kleinen Sohn namens Micha und alle, die im Haus Zibas wohnten, waren Merib-Baals Knechte. (1 Cro 8:34; 1 Cro 9:40)13Merib-Baal blieb also in Jerusalem; denn er aß immer am Tisch des Königs; er war aber an beiden Füßen gelähmt.