1Apoi, după paisprezece ani, m‑am suit din nou la Ierusalim, cu Barnabas, luându‑l și pe Titus cu mine.2M‑am suit acolo, în urma unei descoperiri, și le‑am arătat Evanghelia pe care o predic eu printre neamuri. Le‑am arătat‑o doar celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat fără folos.3Dar nici chiar Titus, care era cu mine, n‑a fost obligat să se circumcidă, cu toate că era grec,4din cauza fraților falși strecurați printre noi, care s‑au furișat printre noi ca să pândească libertatea pe care o avem în Cristos Isus și să ne înrobească.5Nu am cedat și nu ne‑am supus lor nici măcar o clipă[1], pentru ca adevărul Evangheliei să rămână la voi.6Cei ce erau priviți ca fiind ceva, – orice ar fi fost ei, nu‑mi pasă: Dumnezeu nu Se uită la fața omului –, ei, cei ce erau priviți ca fiind ceva, nu mi‑au adăugat nimic,7ci dimpotrivă, când au văzut că mie mi s‑a încredințat Evanghelia pentru cei necircumciși, așa cum lui Petru i s‑a încredințat Evanghelia pentru cei circumciși,8– fiindcă Cel Ce a lucrat în Petru, făcându‑l apostol pentru cei circumciși, a lucrat, de asemenea, și în mine, făcându‑mă apostol pentru neamuri –,9deci, când Iacov, Chifa[2] și Ioan, care erau priviți ca stâlpi, au cunoscut harul care mi‑a fost dat, ne‑au dat mie și lui Barnabas mâna dreaptă a părtășiei, ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. (Gal 1:18)10Au cerut doar să ne aducem aminte de cei săraci, același lucru pe care, de altfel, eram dornic să‑l fac.
Pavel îl confruntă pe Petru
11Însă când a venit Chifa în Antiohia, m‑am împotrivit lui pe față, pentru că era de condamnat.12Căci înainte să vină unii din partea lui Iacov, el obișnuia să mănânce cu cei dintre neamuri, dar, când au venit ei, s‑a retras și s‑a separat, temându‑se de cei circumciși.13Și ceilalți iudei s‑au unit cu el în această ipocrizie, astfel încât chiar și Barnabas a fost dus în rătăcire prin ipocrizia lor.14Când am văzut că ei nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i‑am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca unul dintre neamuri și nu ca un iudeu, cum de obligi neamurile să trăiască asemenea iudeilor?“[3]15Noi, care suntem iudei prin naștere, și nu „păcătoși“ dintre neamuri,16știm că un om nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Cristos Isus. De aceea și noi am crezut în Isus ca să fim îndreptățiți prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii, deoarece niciun om nu va fi îndreptățit prin faptele Legii.17Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Cristos, noi înșine am fost găsiți „păcătoși“, este oare Cristos un slujitor al păcatului?[4] În niciun caz!18Căci, dacă eu zidesc din nou lucrurile pe care le‑am dărâmat, mă dovedesc a fi unul care încalcă Legea.19Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos20și nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine, iar viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru mine.21Eu nu resping[5] harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă dreptatea se primește prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba.
Galateni 2
Библия, синодално издание
de la Bulgarian Bible Society1Сетне, след четиринайсет години, пак възлязох в Иерусалим с Варнава, като взех с мене си и Тита.2А възлязох по откровение и предложих на верните, насаме пък на най-видните, благовестието, което проповядвам между езичниците, – да не би да тичам, или да съм тичал напразно. (Filip 2:16)3Но и Тит, който беше с мене, макар и елин, не биде принуден да се обреже. (Fapte 16:3)4Колкото пък за привмъкналите се лъжебратя, които скришно дойдоха да подглеждат нашата свобода, що имаме в Христа Иисуса, за да ни поробят, (Gal 4:3)5тям нито за час се оставихме да ни покорят, та да се запази у вас истината на благовестието.6А що се отнася до най-видните (каквито и да са били те някогаш, мене е все едно: Бог не гледа човека по лице), те нищо не ми прибавиха. (Deut 10:17; 2 Cro 19:7; Iov 34:19; Fapte 10:34; Ro 2:11; Ef 6:9)7Напротив, като видяха, че мене е поверено да благовестя на необрязаните, както Петру – на обрязаните (Fapte 9:15)8(понеже Оня, Който помогна на Петра в апостолството между обрязаните, помогна и на мене между езичниците),9и като узнаха за дадената мене благодат, Иаков, Кифа и Иоан, смятани за стълбове, подадоха на мене и на Варнава ръка за общуване, за да отидем ние при езичниците, а те – при обрязаните,10като само ни поръчаха да помним сиромасите, което се и постарах да изпълня точно. (Fapte 24:17; Ro 15:26; 1 Cor 16:1; 2 Cor 9:1)11А когато дойде Петър в Антиохия, аз му се лично опрях, защото се бе изложил на осъждане.12Понеже, преди да пристигнат някои от Иакова, той ядеше заедно с езичниците; а когато те дойдоха, почна да се спотаява и да страни, като се боеше от обрязаните. (Fapte 21:20)13Заедно с него лицемереха и другите иудеи, тъй че дори и Варнава се увлече от лицемерието им.14Но, когато видях, че те не постъпват право по евангелската истина, казах на Петра пред всички: ако ти, бидейки иудеин, живееш по езически, а не по иудейски, защо караш езичниците да живеят по иудейски? (Fapte 10:28)15Ние по природа сме иудеи, а не грешници от езичниците;16обаче, като узнахме, че човек се оправдава не чрез дела по закона, а само чрез вяра в Иисуса Христа, и ние повярвахме в Христа Иисуса, за да се оправдаем чрез вярата в Христа, а не чрез дела по закона; защото чрез дела по закона няма да се оправдае никоя плът. (Fapte 13:38; Gal 3:11; Tit 3:7)17Ако пък, залягайки да се оправдаем в Христа, и сами се оказахме грешници, нима Христос е служител на греха? Съвсем не! (Ro 3:19; Ro 3:24)18Защото, ако отново градя, що съм разрушил, сам себе си правя престъпник:19чрез закона умрях за закона, та да живея за Бога. Разпнах се с Христа, (Ro 7:6; 2 Cor 5:15; 1 Pe 4:2)20и вече не аз живея, а Христос живее в мене. А дето живея сега в плът, живея с вярата в Сина Божий, Който ме възлюби и предаде Себе Си за мене. (Ro 6:6; Tit 2:14)21Не отхвърлям Божията благодат; защото, ако чрез закона е оправданието, тогава Христос напразно умря. (Gal 5:2; Ev 7:11)