1Von David. Der HERR ist mein Licht und mein Heil – vor wem sollte ich mich fürchten? Der HERR ist für mein Leben wie eine schützende Burg, vor wem sollte ich erschrecken?2Wenn boshafte Menschen über mich herfallen, um mich mit Haut und Haaren zu verschlingen, meine Gegner und Feinde – dann sind sie es, die stürzen und fallen!3Selbst wenn mich ein Heer von Feinden umlagert: mein Herz ist nicht von Furcht erfüllt. Und wenn Krieg gegen mich ausbricht, bleibe ich dennoch voll Zuversicht.4Eines habe ich vom HERRN erbeten, das ist mein tiefster Wunsch: alle Tage meines Lebens im Haus des HERRN zu wohnen, um die Freundlichkeit des HERRN zu sehen und über ihn nachzudenken – dort in seinem Heiligtum[1].5Denn er wird mich am Tag des Unglücks in seinem Zelt bergen, mir dort in der Verborgenheit seinen Schutz gewähren und mich auf einem hohen Felsen in Sicherheit bringen.6Erhobenen Hauptes werde ich auf meine Feinde rings um mich herabsehen. Und ich will dort in seinem Heiligtum[2] mit lautem Jubel meine Dankopfer bringen, ich will den HERRN preisen mit Musik und Gesang. (Ps 15,1)7Höre, HERR, wenn ich nun mit lauter Stimme rufe, sei mir gnädig und antworte mir!8In meinem Herzen wiederhole ich deine Worte: »Kommt vor mein Angesicht, sucht meine Nähe!« Ja, HERR, das will ich tun: ich will vor dein Angesicht treten.9Verbirg dich[3] darum nicht vor mir, stoße mich, deinen Diener, nicht im Zorn zurück, denn du warst zu jeder Zeit meine Hilfe! Gib mich nicht auf und verlass mich nicht, mein Retter und mein Gott!10Selbst wenn Vater und Mutter mich verließen, der HERR nimmt mich dennoch auf.11Lass mich deinen Weg erkennen, HERR, und leite mich auf ebener Bahn – tu es meinen Feinden zum Trotz!12Liefere mich nicht dem Mutwillen meiner Widersacher aus, denn es treten falsche Zeugen gegen mich auf! Aus ihrem Mund kommen heftige Worte voller Unrecht und Gewalt.13Doch ich bin gewiss, dass ich am Leben bleiben und sehen werde, wie gütig der HERR ist.[4]14Hoffe auf den HERRN, sei stark, und dein Herz fasse Mut – ja, hoffe auf den HERRN!
1DOMNUL este lumina și mântuirea mea; de cine să mă tem? DOMNUL este refugiul vieții mele; de cine să‑mi fie frică?2Când se apropie răufăcătorii de mine ca să‑mi devoreze carnea, tocmai ei, asupritorii și dușmanii mei, se poticnesc și cad.3Chiar dacă o armată și‑ar așeza tabăra împotriva mea, inima mea nu s‑ar teme. Chiar dacă s‑ar porni război împotriva mea, chiar și atunci aș fi încrezător.4Un singur lucru cer de la DOMNUL și‑l caut cu stăruință: să locuiesc în Casa DOMNULUI în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea DOMNULUI și să‑L caut în Templul Lui.5Căci El mă va ascunde în Coliba Sa în ziua cea rea, mă va acoperi în locul tainic al Cortului Său și mă va înălța pe o stâncă.6Deja mi se înalță capul deasupra dușmanilor care sunt în jurul meu. De aceea voi aduce jertfe în Cortul Lui cu strigăte de bucurie. Voi cânta și Îl voi lăuda pe DOMNUL.7DOAMNE, ascultă‑mi glasul când Te chem, arată‑Ți bunăvoința față de mine și răspunde‑mi!8Inima îmi spune din partea Ta: „Caută fața Mea!“[1] DOAMNE, fața Ta o caut!9Nu‑Ți ascunde fața de mine, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu ești ajutorul meu. Nu mă lăsa și nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!10Chiar dacă tatăl meu și mama mea m‑ar părăsi, DOMNUL m‑ar primi.[2]11DOAMNE, învață‑mă calea Ta, condu‑mă pe cărarea cea netedă, din cauza dușmanilor mei.12Nu mă lăsa în voia vrăjmașilor mei, căci împotriva mea se ridică niște martori mincinoși care suflă violență.13O, dacă n‑aș fi crezut că voi vedea bunătatea DOMNULUI pe pământul celor vii…!14Nădăjduiește în DOMNUL! Fii tare și încurajează‑ți inima! Nădăjduiește în DOMNUL!