1An jenem Tage sangen Debora und Barak, der Sohn Abinoams, folgendes Lied:2Daß Führer an der Spitze standen in Israel, daß das Volk sich willig zeigte: drob preiset den HERRN!3Hört zu, ihr Könige! Merkt auf, ihr Fürsten! Ich will, ja, ich will dem HERRN lobsingen, will spielen dem HERRN, dem Gott Israels!4HERR, als du auszogst von Seir, als du schrittest von Edoms Gefilden her, da bebte die Erde, es troffen die Himmel, ja, die Wolken troffen von Wasser;5die Berge wankten vor dem HERRN, der Sinai dort vor dem HERRN, dem Gott Israels. (5Mo 33,2; Ps 68,8)6In den Tagen Samgars, des Sohnes Anaths (3,31), in den Tagen Jaels waren öde die Straßen, und die Wegewandrer gingen auf krummen Pfaden[1];7es fehlte an Führern in Israel, gebrach, bis du auftratst, Debora, auftratst, eine Mutter in Israel.8Man wählte sich neue Götter; damals war Kampf schon vor den Toren, und weder Schild noch Lanze war zu sehn bei Vierzigtausenden in Israel.9Mein Herz gehört den Führern Israels, denen, die willig sich zeigten im Volk: – preiset den HERRN!10Die ihr reitet auf weißglänzenden Eselinnen, die ihr sitzet auf Teppichen und die zu Fuß ihr wandert: erzählt es euch!11Horch! … zwischen den Tränkrinnen! Dort preist man die Heilstaten des HERRN, die Heilstaten seiner Führerschaft in Israel. Da zog das Volk des HERRN zu den Toren hinab.12Wach auf, erwache, Debora! Wach auf, erwache und stimme den Sang an! Erhebe dich, Barak, und fange deine Fänger, Sohn Abinoams!13Da zog Israel hinab samt seinen Edlen; das Volk des HERRN zog hinab als Heldenschar.14Aus Ephraim kamen die, deren Stammsitz unter Amalek ist, hinter ihnen Benjamin mit seinen Scharen; aus Machir zogen Gebieter hinab und aus Sebulon die Träger des Führerstabs,15und die Fürsten in Issaschar mit Debora und wie Issaschar so Barak[2]: in die Ebene stürmte er hin zu Fuß. An Rubens Bächen fanden schwere Erwägungen statt:16»Warum bliebst du zwischen den Hürden sitzen, um das Herdengeblök[3] zu hören?« An Rubens Bächen fanden schwere Erwägungen statt.17Gliead blieb ruhig jenseits des Jordans, und Dan – warum weilte er bei den Schiffen? Asser saß still am Gestade des Meeres und blieb ruhig an seinen Buchten;18aber Sebulon ist ein Volk, das sein Leben dem Tode preisgibt, auch Naphthali auf den Höhen seines Gefildes.19Könige kamen und stritten; damals stritten die Könige Kanaans bei Thaanach an den Wassern Megiddos: Beute an Silber gewannen sie nicht.20Vom Himmel her stritten die Sterne, von ihren Bahnen her stritten sie gegen Sisera.21Der Kisonbach spülte sie weg, der alte Schlachtenbach, der Kisonbach: tritt sie nieder, meine Seele, mit aller Kraft!22Damals stampften die Hufe der Rosse vom Rennen, dem Rennen ihrer Helden.23»Verfluchet Meros!« ruft der Engel des HERRN, »ja, fluchet seinen Bewohnern! Denn sie sind dem HERRN nicht zu Hilfe gekommen, dem HERRN nicht zu Hilfe unter den Helden!«24Gepriesen vor allen Weibern sei Jael, das Weib des Keniters Heber, vor den Weibern im Zelt gepriesen!25Um Wasser bat er, Milch gab sie, im Ehrenbecher reichte sie Sahne.26Ihre Hand streckte sie aus nach dem Zeltpflock, ihre Rechte nach einem Arbeitshammer, hämmerte los auf Sisera, zermalmte sein Haupt, zerschmetterte und durchbohrte ihm die Schläfe;27zu ihren Füßen brach er zusammen, sank hin, lag da; zu ihren Füßen brach er zusammen, sank hin: wo er zusammenbrach, blieb entseelt er liegen.28Durchs Fenster spähte sie aus und rief in Angst, Siseras Mutter, durchs Gitter hindurch: »Warum zaudert sein Wagen heimzukommen? Warum säumt der Hufschlag seiner Gespanne?«29Die klügste ihrer Edelfrauen erwidert ihr, und auch sie selbst gibt sich die Antwort:30»Sicherlich haben sie Beute zu teilen gefunden, eine Dirne, zwei Dirnen für jeden Mann, Beute an bunten Stoffen für Sisera, Beute an buntgestickten Gewändern, farbiges Zeug, ein Paar gestickte Tücher für den Hals der Herrin.«31So müssen umkommen alle deine Feinde, HERR! Doch die ihn lieben, sind wie der Sonne Aufgang in ihrer Kraft[4]. Darauf hatte das Land vierzig Jahre lang Ruhe.
1În ziua aceea, Debora și Barak, fiul lui Abinoam, au cântat, zicând:2„Când căpeteniile s‑au așezat în fruntea lui Israel, poporul a mers de bunăvoie! Binecuvântați‑L pe DOMNUL!3Ascultați, regi! Luați aminte, domnitori! Eu, da eu, voi cânta DOMNULUI[1], voi cânta spre lauda DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel:4DOAMNE, când ai ieșit din Seir, când ai mărșăluit din ținutul Edomului, pământul s‑a cutremurat, cerurile au picurat și norii au turnat ape!5Munții s‑au scurs dinaintea DOMNULUI, Cel al Sinaiului, dinaintea DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel!6În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat[2], în zilele Iaelei, drumurile erau părăsite, și drumeții călătoreau pe căi ocolite. (Ri 3,31)7Încetase viața din satele lui Israel, se sfârșise,[3] până când m‑am ridicat eu[4], Debora, m‑am ridicat ca o mamă în Israel.8Când el și‑a ales dumnezei noi, războiul[5] era la porți, dar nu se vedea nici scut și nici suliță printre patruzeci de mii în Israel!9Inima mea este alături de legiuitorii lui Israel, de cei din popor care s‑au oferit de bunăvoie. Binecuvântați‑L pe DOMNUL!10Voi, cei ce încălecați pe măgărițe albe, cei ce stați pe covoare, cei ce umblați pe drum, luați aminte11la vocea arcașilor de lângă adăpătoare. Acolo ei istorisesc faptele drepte ale DOMNULUI, faptele drepte ale sătenilor Lui în Israel! Atunci poporul DOMNULUI a coborât la porți.12Trezește‑te, trezește‑te, Debora! Trezește‑te, trezește‑te și cântă o cântare! Ridică‑te, Barak, fiu al lui Abinoam, și ia‑ți captivii!13Atunci un supraviețuitor a coborât la cei măreți;[6] poporul DOMNULUI a coborât la mine cu cei viteji[7].14Au venit din Efraim; rădăcina lor este în Amalek. După tine a venit Beniamin, cu poporul tău. Din Machir au coborât legiuitorii și din Zabulon, cei care îndrumă cu toiagul scribului.15Conducătorii mei din Isahar au fost cu Debora și, precum Isahar, așa și Barak, fiind trimis în urma lui în vale. În ținuturile lui Ruben însă s‑a ținut mare sfat[8]!16De ce ai rămas printre staule[9] ca să asculți behăitul turmelor? În ținuturile lui Ruben mare a fost sfatul!17Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului. Iar Dan, de ce a rămas la corăbii? Așer a rămas pe coasta mării și s‑a așezat pe limanurile lui.18Zabulon este un popor care și‑a riscat viața până la moarte; Neftali la fel, pe dealurile țării.19Regii au venit și s‑au luptat. Regii Canaanului s‑au luptat atunci la Taanah, lângă apele Meghido. N‑au luat niciun câștig, nici măcar un pic de argint.20Stelele din ceruri s‑au luptat, s‑au luptat din înaltul căilor lor cu Sisera.21Râul Chișon i‑a luat, vechiul râu, râul Chișon. Mărșăluiește, suflete al meu, cu tărie![10]22Atunci copitele cailor au izbit pământul; armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător.23«Blestemați pe Meroza!», a zis Îngerul DOMNULUI. «Să blestemați amarnic pe locuitorii ei, căci nu au venit în ajutorul DOMNULUI, în ajutorul DOMNULUI împotriva celor viteji.»24Cea mai binecuvântată femeie este Iael, soția chenitului Heber, cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.25El i‑a cerut apă, dar ea i‑a dat lapte; într‑o cupă măreață i‑a adus iaurt.26Apoi mâna și‑a întins‑o spre țăruș, și dreapta ei spre ciocanul lucrătorului; l‑a lovit pe Sisera, i‑a sfărâmat capul, l‑a zdrobit și i‑a străpuns tâmpla.27El a căzut și s‑a ghemuit, la picioarele ei s‑a plecat adânc, a căzut și s‑a ghemuit; în locul în care s‑a ghemuit, acolo a căzut ucis!28Pe fereastră, printre zăbrele, mama lui Sisera se uita și bocea: «De ce întârzie carele lui să vină? De ce rămâne în urmă zgomotul carelor lui?»29Prințesele ei înțelepte îi răspund și ea își răspunde singură:30«Oare nu își caută și își împart ei prada? O femeie, două femei de fiecare bărbat; pradă de stofă colorată pentru Sisera, pradă de stofă colorată, brodată; câte două stofe colorate, brodate, pentru grumazul prădătorului.»31Așa să piară toți dușmanii Tăi, DOAMNE! Dar cei ce‑L iubesc să fie ca soarele care răsare în puterea lui!“ Apoi țara a avut liniște timp de patruzeci de ani.