1Dem Musikmeister; vom Knecht des Herrn, von David, der dieses Lied an den Herrn richtete zu der Zeit, als der Herr ihn aus der Hand aller seiner Feinde, auch aus der Gewalt Sauls errettet hatte. Er betete (damals) so:2Ich liebe dich, HERR, meine Stärke!3Der HERR ist mein Fels, meine Burg und mein Erretter, mein Gott ist mein Hort, bei dem ich Zuflucht suche, mein Schild und das Horn meines Heils, meine Feste.4Den Preiswürdigen rufe ich an, den HERRN: so werd’ ich von meinen Feinden errettet.5Die Wogen des Todes hatten mich umringt, und die Ströme des Unheils schreckten mich;6die Netze des Totenreichs umfingen mich schon, die Schlingen des Todes fielen über mich[1].7In meiner Angst rief ich zum HERRN und schrie (um Hilfe) zu meinem Gott; da vernahm er in seinem Palast mein Rufen, und mein Notschrei drang ihm zu Ohren.8Da wankte und schwankte die Erde, und der Berge Grundfesten bebten, sie wankten hin und her, denn er war zornentbrannt.9Rauch stieg auf von seiner Nase, und fressendes Feuer drang aus seinem Munde, glühende Kohlen sprühten von ihm aus.10Er neigte den Himmel und fuhr herab, Wolkennacht lag unter seinen Füßen;11er fuhr auf dem Cherub und flog daher und schoß herab auf den Fittichen des Sturms;12Finsternis machte er zu seiner Hülle, rings um sich her zu seinem Gezelt Regendunkel, dichtes Gewölk;13aus dem Glanz vor ihm her brachen durch seine Wolken Hagel und feurige Kohlen[2].14Dann donnerte der HERR im Himmel, der Höchste ließ seine Stimme erschallen;15er schoß seine Pfeile ab und zerstreute sie[3], schleuderte Blitze und schreckte sie[4].16Da wurden sichtbar die Tiefen des Meeres und aufgedeckt die Grundfesten der Erde vor deinem Schelten, o HERR, vor dem Zornesschnauben deiner Nase.17Er streckte die Hand herab aus der Höhe, erfaßte mich, zog mich heraus aus den großen Fluten,18entriß mich meinem starken Feinde und meinen Widersachern, die zu stark mir waren.19Sie hatten mich überfallen an meinem Unglückstage; doch der HERR ward mir zur Stütze;20er führte mich heraus auf weiten Raum, riß mich heraus, weil er Wohlgefallen an mir hatte.21Der HERR hat mir gelohnt nach meiner Gerechtigkeit, nach der Reinheit meiner Hände mir vergolten;22denn ich habe eingehalten die Wege des HERRN und bin von meinem Gott nicht treulos abgefallen;23nein, alle seine Rechte haben mir vor Augen gestanden, und seine Gebote hab’ ich nicht von mir gewiesen.24So bin ich unsträflich vor ihm gewandelt und hab’ mich vor jeder Verschuldung gehütet;25drum hat mir der HERR vergolten nach meiner Gerechtigkeit, nach der Reinheit meiner Hände, die seinen Augen sichtbar war.26Gegen den Guten erweist du dich gütig, gegen den Redlichen zeigst du dich redlich,27gegen den Reinen erweist du dich rein, doch gegen den Falschen zeigst du dich enttäuschend;28denn du schaffst demütigen Leuten Hilfe, aber stolze Augen erniedrigst du.29Ja, du läßt meine Leuchte hell scheinen; der HERR, mein Gott, macht meine Finsternis licht.30Denn mit dir überrenne ich Feindesscharen, und mit meinem Gott überspringe ich Mauern.31Dieser Gott – sein Walten ist vollkommen; die Worte des HERRN sind lauter, ein Schild ist er allen, die zu ihm sich flüchten.32Denn wer ist Gott außer dem HERRN und wer ein Fels als nur unser Gott?,33dieser Gott, der mit Kraft mich gegürtet und meinen Weg ohn’ Anstoß gemacht;34der mir Füße verliehen den Hirschen gleich und mich sicher auf Bergeshöhen gestellt;35der meine Hände streiten gelehrt, daß meine Arme den ehernen Bogen spannten.36Du reichtest mir deinen schützenden Schild, deine Rechte stützte mich, und deine Gnade machte mich groß.37Du schafftest weiten Raum meinen Schritten unter mir, und meine Knöchel wankten nicht.38Ich verfolgte meine Feinde, holte sie ein und kehrte nicht um, bis ich sie vernichtet;39ich zerschmetterte sie, daß sie nicht wieder aufstehn konnten: sie sanken unter meine Füße nieder.40Und du gürtetest mich mit Kraft zum Streit, beugtest unter mich alle, die sich gegen mich erhoben;41du triebst meine Feinde vor mir in die Flucht, und alle, die mich haßten, vernichtete ich:42sie schrien um Hilfe – doch da war kein Helfer – zum HERRN – doch er hörte sie nicht;43ich zermalmte sie wie Staub vor dem Winde, wie Kot auf den Gassen schüttete ich sie hin.44Du hast mich aus den Kämpfen für (mein) Volk errettet, mich zum Oberhaupt von Völkern[5] eingesetzt: Völker, die ich nicht kannte, dienen mir;45aufs bloße Wort gehorchen sie mir, die Söhne des Auslands huldigen mir;46die Söhne des Auslands sinken mutlos hin und kommen zitternd hervor aus ihren Schlössern.47Der HERR lebt: gepriesen sei mein Hort! und erhaben ist der Gott meines Heils,48der Gott, der mir Rache verliehen und die Völker unter meine Herrschaft gezwungen,49der von meinen grimmen Feinden mich gerettet und über meine Widersacher mich erhöht, von dem Mann der Gewalttat mich befreit hat!50Drum will ich dich preisen, HERR, unter den Völkern und deinem Namen lobsingen, (Röm 15,9)51dir, der seinem Könige großes Heil verleiht und Gnade an seinem Gesalbten übt, an David und seinem Hause ewiglich!
Pentru dirijor. A lui David, robul Domnului. David I‑a dedicat Domnului cuvintele acestei cântări în ziua în care l‑a scăpat din mâna tuturor dușmanilor lui și din mâna lui Saul. El a zis:
1Te iubesc, DOAMNE, Tăria mea!2DOMNUL este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu! Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc, scutul meu, cornul[1] mântuirii mele, întăritura mea! (2Sam 2,1; 1Chr 25,5; Ps 132,17)3Eu Îl chem pe DOMNUL, Care este vrednic de laudă, și sunt izbăvit de dușmanii mei.4Mă înfășuraseră legăturile morții și mă copleșiseră șuvoaiele distrugerii.5Legăturile Locuinței Morților[2] mă înconjuraseră, mă prinseseră lațurile morții.6Dar în necazul meu L‑am chemat pe DOMNUL, am strigat după ajutor către Dumnezeul meu. El mi‑a ascultat glasul, din Templul Său, și strigătul meu după ajutor a ajuns înaintea Lui, la urechile Sale.7Atunci s‑a zguduit și s‑a cutremurat pământul, temeliile munților s‑au zdruncinat, s‑au clătinat, pentru că El Se mâniase.8Se înălța fum din nările Lui și foc mistuitor din gura Lui, cărbuni aprinși ieșeau din ea.9A aplecat cerurile și a coborât; negură deasă era sub picioarele Lui.10Călărea pe un heruvim și zbura, plutea pe aripile vântului.11Întunericul Și‑l așternuse drept învelitoare, iar împrejurul Lui, drept acoperământ, erau ape întunecoase și nori deși.12Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa, prin norii Lui, ieșea grindină și cărbuni aprinși.13DOMNUL a tunat din ceruri, Cel Preaînalt Și‑a făcut auzit glasul, răspândind grindină și cărbuni aprinși.14Și‑a aruncat săgețile și i‑a împrăștiat pe dușmani; a trimis fulgerele și i‑a pus pe fugă.15La mustrarea Ta, DOAMNE, la suflarea nărilor Tale, s‑au văzut albiile apelor și s‑au descoperit temeliile lumii.16El S‑a întins din înălțime și m‑a apucat, m‑a scos din apele cele mari,17m‑a scăpat de dușmanul meu cel puternic și de vrăjmașii mei, căci erau mai tari decât mine.18Ei m‑au înfruntat în ziua necazului meu, dar DOMNUL mi‑a fost sprijin.19El m‑a scos la loc larg, m‑a salvat pentru că El Își găsește plăcerea în mine.20DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, mi‑a făcut după curăția mâinilor mele,21fiindcă am păzit căile DOMNULUI și nu m‑am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.22Căci toate judecățile Lui sunt înaintea mea și nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine.23Am fost fără pată înaintea Lui și m‑am păzit de nelegiuirea mea.24DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Săi.25Cu cel credincios Tu Te arăți credincios; cu omul fără pată Tu Te dovedești a fi fără pată.26Cu cel curat Tu Te arăți curat, dar pe cel pervertit Tu îl amăgești.27Tu izbăvești poporul smerit, dar cobori pe cel cu ochii trufași.28Tu îmi aprinzi candela, DOAMNE! Dumnezeul meu îmi luminează întunericul.29Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, și cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.30Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită. Cuvântul DOMNULUI este dovedit curat.[3] El este un scut pentru toți cei ce se adăpostesc în El.31Cine este Dumnezeu în afară de DOMNUL? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?32Dumnezeu este Cel Ce m‑a încins cu tărie și mi‑a făcut desăvârșită calea.33El mi‑a făcut picioarele ca ale cerboaicelor și m‑a așezat pe înălțimi.34Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de bronz.35Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, smerenia[4] Ta mă face mare. (2Sam 22,36)36Tu‑mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu‑mi alunece picioarele.[5]37Îmi urmăresc dușmanii și‑i ajung; nu mă întorc până nu‑i mistui.38Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice; ei cad sub picioarele mele.39Tu mă încingi cu tărie pentru luptă și‑i faci să se aplece înaintea mea[6] pe cei ce se ridică împotriva mea.40Tu‑mi dai ceafa dușmanilor mei, și eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.41Ei strigă după ajutor, dar nu este niciun eliberator. Strigă către DOMNUL, dar El nu le răspunde.42Îi pisez mărunt, ca praful în bătaia vântului; îi spulber ca pe noroiul de pe străzi.43Tu mă scapi de învinuirile poporului, mă pui drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu‑l cunosc îmi slujește.44Fiii străinului mă lingușesc; de îndată ce mă aud, mă ascultă.45Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor.46DOMNUL este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!47Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună, Cel Care îmi supune popoare,48Cel Ce mă izbăvește de dușmanii mei. Tu mă ridici deasupra celor ce se ridică împotriva mea; Tu mă scapi de omul violent.49De aceea Îți voi mulțumi, DOAMNE, printre neamuri, și voi cânta spre lauda Numelui Tău!50El dă mari izbăviri[7] regelui Său și arată îndurare unsului Său, lui David și seminței[8] lui în veac.