1An Babels Strömen, da saßen wir und weinten, wenn Zions wir gedachten;2an die Weiden, die dort stehen, hängten wir unsre Harfen;3denn Lieder verlangten von uns dort unsre Zwingherrn, und unsre Peiniger hießen uns fröhlich sein: »Singt uns eins von euren Zionsliedern!«4Wie sollten wir singen die Lieder des HERRN auf fremdem Boden?5Vergesse ich dich, Jerusalem, so verdorre mir die rechte Hand!6Die Zunge bleibe mir am Gaumen kleben, wenn ich deiner nicht eingedenk bleibe, wenn ich Jerusalem nicht stelle über alles, was mir Freude macht!7Gedenke, HERR, den Söhnen Edoms den Unglückstag Jerusalems, wie sie riefen: »Reißt nieder, reißt nieder bis auf den Grund in ihm!«8Bewohnerschaft Babels, Verwüsterin! Heil dem, der dir vergilt dasselbe, was du an uns verübt!9Heil dem, der deine Kindlein packt und am Felsen sie zerschmettert!
Psalm 137
Noua Traducere Românească
von Biblica1Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam amintindu‑ne de Sion.2Ne atârnaserăm lirele în sălciile din ținutul acela,3căci acolo, cei ce ne‑au luat captivi ne cereau cântări, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați‑ne din cântările Sionului!“4Cum să cântăm noi cântările DOMNULUI pe un pământ străin?5Ierusalime, dacă te voi uita, să‑și uite și dreapta mea destoinicia!6Limba mea să se lipească de cerul gurii mele, dacă nu‑mi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!7DOAMNE, adu‑Ți aminte de fiii lui Edom, care, în ziua distrugerii Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“8Fiică distrusă[1] a Babilonului! Ferice de acela care‑ți va răsplăti ceea ce ne‑ai făcut!9Ferice de cel ce‑i va apuca pe copiii tăi și‑i va zdrobi de stâncă!