1Warum, o HERR, stehst du so fern, verhüllst dir (das Auge) in Zeiten der Not?2Beim Hochmut der Gottlosen wird dem Bedrückten bange: möchten sie selbst sich fangen in den Anschlägen, die sie ersinnen!3Denn der Frevler rühmt sich jubelnd seiner frechen Gelüste, und der Wucherer gibt dem HERRN den Abschied, lästert ihn.4Der Frevler wähnt in seinem Stolz: »Gott fragt nicht danach!« »Es gibt keinen Gott!« – dahin geht all sein Denken.5Allezeit hat er ja Glück in seinem Tun, deine Strafgerichte bleiben himmelweit fern von ihm, alle seine Gegner – er bietet ihnen Hohn.6Er denkt im Herzen: »Nie komm’ ich zu Fall; nun und nimmer wird Unglück mich treffen!«7Sein Mund ist voll Fluchens, voll Täuschung und Gewalttat; unter seiner Zunge birgt sich Unheil und Frevel.8In (abgelegnen) Gehöften liegt er im Hinterhalt, ermordet den Schuldlosen insgeheim[1], nach dem Hilflosen spähen seine Augen.9Er lauert im Versteck wie der Löwe in seinem Dickicht, er lauert, den Elenden zu haschen; er hascht den Elenden, indem er ihn in sein Netz zieht;10er duckt sich, kauert nieder, und die Hilflosen[2] fallen ihm in die Klauen.11Er denkt in seinem Herzen: »Gott hat’s vergessen, hat sein Antlitz verhüllt: er sieht es nimmer!«12Steh auf, o HERR, erhebe, o Gott, deinen Arm, vergiß die Elenden nicht!13Warum darf der Frevler Gott lästern[3], darf denken in seinem Herzen: »Du fragst nicht danach«?14Du hast es wohl gesehn, denn auf Unheil und Herzeleid achtest du wohl, in deine Hand es zu nehmen; du bist’s, dem der Schwache es anheimstellt, der Waise bist du ein Helfer.15Zerschmettre den Arm des Frevlers und suche des Bösewichts gottloses Wesen heim, bis nichts mehr von ihm zu finden!16Der HERR ist König auf immer und ewig: verschwinden müssen die Heiden aus seinem Lande!17Das Verlangen der Elenden hörst du, o HERR; du stärkst ihren Mut, leihst ihnen dein Ohr,18um den Waisen und Bedrückten Recht zu schaffen: nicht soll ein Mensch, der zur Erde gehört, noch ferner schrecken[4].
Psalm 10
Noua Traducere Românească
von Biblica1De ce stai departe, DOAMNE, și Te ascunzi în vremuri de lipsă?2Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac, însă ei sunt prinși în planurile pe care le‑a urzit.3Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său, binecuvântându‑l pe cel lacom și disprețuindu‑L pe DOMNUL.4Cel rău, în înfumurarea lui[1], nu caută. Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“5Căile lui sunt prospere întotdeauna; judecățile Tale sunt departe de el; el suflă cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi.6El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de‑a lungul generațiilor, pe mine, care nu sunt în nenorocire!“[2]7Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire; sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.8El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor; îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat; ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat.9Pândește din ascunziș ca leul din desiș; pândește să‑l prindă pe cel sărac, să‑l prindă pe cel sărac și să‑l atragă în lațul lui.10Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc; cad sub puterea lui.11El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat! Și‑a ascuns fața. În veac nu va vedea!“12Ridică‑Te, DOAMNE Dumnezeule! Ridică‑Ți mâna! Nu‑i uita pe cei săraci!13De ce‑L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu? De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“?14Tu însă vezi necazul și întristarea; Te uiți, ca să le iei în mâna Ta! Ție Ți se încredințează cel neajutorat; Tu ești ajutorul orfanului.15Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit; cere‑le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!16DOMNUL este Împărat în veci de veci! Neamurile vor pieri din țara Lui!17Tu, DOAMNE, asculți dorința celor sărmani; Tu le întărești inima, plecându‑Ți urechea spre ei,18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit, pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.