1»Sendet den dem Landesherrn zukommenden Lämmerzins von Sela[1] aus durch die Wüste zum Berge der Tochter Zion!«2Da werden dann wie wegflatternde Vögel, wie eine aufgescheuchte Nestbrut sein die Töchter[2] Moabs, an den Furten des Arnon:3»Erteile uns Rat, schaffe Vermittlung! Mache der Nacht gleich deinen Schatten[3] am hellen Mittag, verbirg die Vertriebenen, verrate die Flüchtlinge nicht!4Laß meine aus Moab Vertriebenen als Gäste bei dir weilen, sei ihnen eine Schutzwehr vor dem Verwüster! Denn wenn der Bedrücker ein Ende genommen hat, die Verwüstung vorüber ist und die Zertreter aus dem Lande verschwunden sind,5so wird der Thron durch die (geübte) Liebe befestigt sein, und auf ihm wird sitzen in Zuverlässigkeit[4] im Zelte Davids ein Richter, der sich der Rechtspflege annimmt und auf Gerechtigkeit bedacht ist.«6»Wir haben gehört von Moabs Stolz, dem überaus hochfahrenden, von seinem Hochmut und seinem Stolz, von seinem Übermut und seinen eitlen Prahlereien.«7So mögen denn die Moabiter um Moab jammern, mögen allesamt jammern, um die Traubenkuchen von Kir-Hareseth mögt ihr seufzen, tiefbetrübt!8Denn Hesbons Pflanzungen[5] sind verwelkt, die Weinstöcke von Sibma, deren Edeltrauben die Herren der Völker bezwangen[6], die bis Jaeser reichten, bis in die Wüste schweiften[7]; deren Schößlinge sich weit ausbreiteten, ja bis zum (Toten) Meere hinüberwanderten.9Darum weine ich im Verein mit Jaeser schmerzlich um Sibmas Weinstöcke, benetze dich, Hesbon und Eleale, mit meinen Tränen; denn in deine Obsternte und deine Weinlese ist ein Jauchzen[8] hereingebrochen.10So sind denn Freude und Frohlocken aus dem Fruchtgefilde verschwunden, und in den Weingärten wird nicht mehr gejubelt und gejauchzt; kein Kelterer tritt noch Wein in den Kufen: das Jauchzen (der Winzer) ist zum Verstummen gebracht.11Darum klagt’s in meinem Herzen um Moab wie Harfenton und in meiner Brust um Kir-Heres.12Und geschehen wird es: wenn Moab auf der Opferhöhe erscheint und sich (mit Opfern) abmüht und in sein Heiligtum eintritt, um zu beten, so wird es nichts ausrichten.13Dies ist das Wort, das der HERR einstmals über Moab ausgesprochen hat.14Jetzt aber lautet der Ausspruch des HERRN so: »In drei Jahren, gleich den Jahren eines Söldners[9], da wird die Herrlichkeit Moabs samt[10] all der großen Volksmenge in Verachtung geraten sein, und nur ein ganz geringer, winziger Überrest wird bleiben.«
Jesaja 16
Noua Traducere Românească
von Biblica1Trimiteți miei drept tribut stăpânitorului țării, din Sela, pe drumul pustiei, la muntele fiicei Sionului.2Ca niște păsări alungate, izgonite din cuib, așa sunt fiicele Moabului la vadurile Arnonului.3„Dă‑ne un sfat! Hotărăște ceva! Întinde‑ți umbra în miezul zilei și prefă‑o în noapte! Ascunde‑i pe cei izgoniți și nu‑i trăda pe fugari!4Primește‑i pe deportații Moabului să locuiască cu tine! Fii un adăpost pentru ei în fața nimicitorului!“ „Când asupritorul va înceta, când nimicirea va lua sfârșit și când prădătorul va lăsa țara în pace,5atunci, prin îndurare[1], va fi întemeiat un tron pe care va sta cu credincioșie, în Cortul lui David, cel ce judecă, cel ce caută justiția, cel prompt în ce privește dreptatea.6Noi am auzit de trufia Moabului – el este foarte mândru. Am auzit de îngâmfarea lui, de trufia lui și de aroganța lui. Flecăriile lui sunt fără temei.7Astfel, moabiții gem pentru Moab, gem cu toții. Ei se vaită, pe deplin mâhniți, pentru turtele cu stafide din Chir-Hareset!8Căci câmpiile Heșbonului se usucă; la fel și viile din Sibma. Domnitorii neamurilor au distrus cele mai alese vițe, care cândva ajungeau până la Iazer, fiind răspândite până spre pustie. Mlădițele ei se întindeau și ajungeau până la mare.[2]9De aceea plâng împreună cu Iazerul pentru viile din Sibma. O, Heșbon! O, Eleale! Vă ud cu lacrimile Mele! Căci peste culesul fructelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război.10Bucuria și veselia au dispărut din livezi; în vii nu se mai cântă și nu se mai chiuie de bucurie. Nimeni nu mai zdrobește vinul în teascuri, căci am făcut să înceteze strigătul de bucurie.11De aceea, ca o liră Îmi plânge ființa[3] pentru Moab, și lăuntrul Mi se tânguie pentru Chir-Hareset[4].12Când se va arăta, când Moabul se va obosi pe înălțime și va intra în sanctuarul lui ca să se roage, nu va reuși.“13Acesta este cuvântul pe care‑l rostise DOMNUL cu privire la Moab.14Dar acum, DOMNUL zice: „În trei ani, numărați ca anii unui lucrător plătit, în pofida mulțimii sale mari, gloria Moabului va fi prăbușită, iar cei ce vor supraviețui vor fi puțini și slabi.“