1Gottesspruch über die Moabiter: Ach! Über Nacht ist Ar zerstört, Moab vernichtet! Ach! Über Nacht ist Kir zerstört, Moab vernichtet!2Bajith und Dibon steigen zu den Opferhöhen hinauf, um zu weinen; auf dem Nebo und in Medeba wehklagt Moab; auf all ihren Häuptern ist eine Glatze, alle Bärte sind abgeschoren.3Auf ihren Gassen gürtet man sich Sackleinen[1] um, auf ihren Dächern und ihren Marktplätzen jammert alles und zerfließt in Tränen.4Hesbon und Eleale schreien: bis Jahaz hört man ihren Weheruf; darob erheben die gerüsteten Krieger Moabs Geschrei, ihr Mut verzagt in ihnen.5Mein Herz jammert um Moab: seine Flüchtlinge erreichen schon Zoar, schon Eglath-Schelischija. Ach, die Steige nach Luhith steigt man unter Weinen hinan! Ach, auf dem Wege nach Horonaim erhebt man Geschrei über den Zusammenbruch!6Ach, die Wasser von Nimrim werden zu Wüsteneien! Denn verdorrt ist das Gras[2], der Rasen verwelkt, das Grün verschwunden.7Darum tragen sie den Besitz, der ihnen übriggeblieben ist, und ihre ersparte Habe über den Weidenbach hinüber.8Ach, das Wehgeschrei macht die Runde im ganzen Gebiet der Moabiter! Bis Eglaim dringt ihr Jammern und bis Beer-Elim ihre Wehklage!9Ach, die Wasser von Dimon sind voll Blut! Denn ich verhänge über Dimon noch weiteres Unheil: einen Löwen für die Flüchtlinge der Moabiter und für den im Lande gebliebenen Überrest!
1O rostire cu privire la Moab. „Da! Pustiit într‑o singură noapte, distrus este Ar‑Moab. Da! Pustiit într‑o singură noapte, distrus este Chir-Moab.2Chiar și Dibon s‑a suit la templu[1], pe înălțimi, ca să plângă. Pentru Nebo și pentru Medeba, geme Moabul. Toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate.3Pe străzi umblă încinși cu saci. Pe acoperișuri și în piețe, toți gem, fiind doborâți de plâns.4Heșbon și Eleale țipă, iar glasul lor se aude până în Iahaț. Iată de ce luptătorii Moabului țipă având sufletul plin de groază.5Îmi plânge inima pentru Moab! Fugarii lui ajung până la Țoar și până la Eglat-Șelișia. Căci ei urcă culmea Luhitului plângând; într-adevăr, ei scot un strigăt sfâșietor pe drumul Horonaimului.6Apele din Nimrim sunt secate, iarba este uscată, vegetația a pierit și nu mai există nimic verde.7De aceea își duc bogăția câștigată și agoniseala lor[2] dincolo de Pârâul Sălciilor.8Într-adevăr, un strigăt înconjoară teritoriul Moabului. Geamătul lui ajunge până la Eglaim; Geamătul lui ajunge până la Beer-Elim.9Într-adevăr, apele Dimonului sunt pline de sânge. Dar voi aduce și mai multe asupra Dimonului – voi aduce un leu împotriva fugarilor Moabului și împotriva rămășiței din țară.“