2.Mose 10 | Menge Bibel :: ERF Bibleserver

Menge Bibel

1 Hierauf sagte der HERR zu Mose: »Gehe zum Pharao! Denn ich selbst habe ihm und seinen Dienern das Herz verhärtet, um diese meine Zeichen in ihrer Mitte zu verrichten, 2 und damit du deinen Kindern und Kindeskindern einst erzählen kannst, wie ich gegen die Ägypter vorgegangen bin und welche Zeichen ich unter ihnen vollführt habe: erkennen sollt ihr, daß ich der HERR bin!« 3 Da gingen Mose und Aaron zum Pharao und sagten zu ihm: »So hat der HERR, der Gott der Hebräer, gesprochen: ›Wie lange willst du dich noch sträuben, dich vor mir zu demütigen? Laß mein Volk ziehen, damit es mir diene! 4 Denn wenn du dich weigerst, mein Volk ziehen zu lassen, so will ich morgen Heuschrecken in dein Land kommen lassen; 5 die werden die Oberfläche des Erdbodens so bedecken, daß man den Erdboden nicht mehr wird sehen können, und sollen alles auffressen, was von dem Hagelwetter verschont geblieben und euch noch übriggelassen ist; sie sollen auch alle Bäume abfressen, die euch auf dem Felde wachsen; 6 sie sollen auch deine Paläste und die Häuser aller deiner Diener und die Häuser aller Ägypter anfüllen, wie es deine Väter und die Väter deiner Väter, seitdem sie auf dem Erdboden gewesen sind, bis auf den heutigen Tag nicht erlebt haben!‹« Damit wandte er sich und verließ den Pharao. 7 Da sagten die Diener des Pharaos zu ihm: »Wie lange soll dieser Mensch uns noch unglücklich machen? Laß doch die Leute ziehen, damit sie dem HERRN, ihrem Gott, dienen! Siehst du noch nicht ein, daß Ägypten zugrunde gerichtet wird?« 8 Hierauf holte man Mose und Aaron zum Pharao zurück, und er sagte zu ihnen: »Zieht hin und dient dem HERRN, eurem Gott! Wer soll denn alles hinziehen?« 9 Da antwortete Mose: »Mit jung und alt wollen wir hinausziehen, mit unsern Söhnen und unsern Töchtern, mit unserm Kleinvieh und unsern Rindern wollen wir hinausziehen; denn wir haben ein Fest des HERRN zu feiern.« 10 Da antwortete er ihnen: »Möge der HERR ebenso mit euch sein, wie ich euch mit Weib und Kind ziehen lasse! Seht ihr wohl, daß ihr Böses im Sinn habt? 11 Daraus wird nichts! Ihr Männer mögt hinziehen und dem HERRN dienen: das ist ja auch euer Begehr gewesen!« Hierauf wies man sie vom Pharao weg. 12 Da gebot der HERR dem Mose: »Strecke deine Hand über das Land Ägypten aus, damit die Heuschrecken über das Land kommen und alle Feldgewächse abfressen, alles, was der Hagel übriggelassen hat!« 13 Da streckte Mose seinen Stab über das Land Ägypten aus, und der HERR ließ einen Ostwind über das Land hin wehen jenen ganzen Tag und die ganze Nacht; als es dann Morgen wurde, hatte der Ostwind die Heuschrecken herbeigebracht. 14 So kamen denn die Heuschrecken über das ganze Land Ägypten und ließen sich in allen Teilen Ägyptens in gewaltiger Menge nieder; nie zuvor waren so viele Heuschrecken dagewesen wie damals, und künftig wird es nie wieder so viele geben. 15 Sie bedeckten die Oberfläche des ganzen Landes, so daß der Erdboden nicht mehr zu sehen war, und sie fraßen alle Feldgewächse ab und alle Baumfrüchte, die der Hagel übriggelassen hatte, so daß nichts Grünes mehr an den Bäumen und an den Feldgewächsen im ganzen Lande Ägypten übrigblieb. 16 Da ließ der Pharao in aller Eile Mose und Aaron rufen und sagte: »Ich habe mich am HERRN, eurem Gott, und an euch versündigt! 17 Und nun vergib mir meine Verfehlung nur noch dies eine Mal und betet zum HERRN, eurem Gott, daß er wenigstens dieses Verderben von mir abwende!« 18 Als nun (Mose) vom Pharao weggegangen war und zum HERRN gebetet hatte, 19 da wandte der HERR den Wind, so daß er sehr stark aus dem Westen wehte; der hob die Heuschrecken auf und warf sie ins Schilfmeer, so daß keine einzige Heuschrecke im ganzen Bereich von Ägypten übrigblieb. 20 Aber der HERR verhärtete das Herz des Pharaos, so daß er die Israeliten nicht ziehen ließ. 21 Hierauf gebot der HERR dem Mose: »Strecke deine Hand gen Himmel aus, damit eine Finsternis über das Land Ägypten komme, so dicht, daß man sie greifen kann.« 22 Als nun Mose seine Hand gen Himmel ausgestreckt hatte, entstand eine Finsternis im ganzen Land Ägypten drei Tage lang. 23 Kein Mensch konnte den andern sehen, und keiner erhob sich von seinem Platz drei Tage lang; aber die Israeliten hatten alle hellen Tag in ihren Wohnsitzen. 24 Da ließ der Pharao Mose rufen und sagte: »Zieht hin, dient dem HERRN! Nur euer Kleinvieh und eure Rinder sollen hier zurückbleiben; auch eure Frauen und Kinder mögen mit euch gehen!« 25 Da antwortete Mose: »Nicht nur mußt du selbst uns Tiere zu Schlacht- und Brandopfern mitgeben, damit wir sie dem HERRN, unserm Gott, darbringen, 26 sondern auch unser Vieh muß mit uns ziehen: keine Klaue darf zurückbleiben! Denn davon müssen wir Tiere zur Verehrung des HERRN, unsers Gottes, nehmen; wir wissen ja nicht, was wir dem HERRN zu opfern haben, ehe wir an Ort und Stelle sind.« 27 Aber der HERR verhärtete das Herz des Pharaos, so daß er sie nicht ziehen lassen wollte, 28 sondern zu Mose sagte: »Hinweg von mir! Hüte dich, mir nochmals vor die Augen zu treten! Denn sobald du dich wieder vor mir sehen läßt, bist du des Todes!« 29 Da antwortete Mose: »Du hast recht geredet: ich werde dir nicht wieder vor die Augen treten!«

Noua Traducere Românească

von Biblica

A opta urgie: lăcustele

1 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci i‑am împietrit^[1] inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, (2Mo 4,21) 2 iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M‑am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și astfel să știți că Eu sunt DOMNUL.“ 3 Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 4 Căci, dacă refuzi să‑Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. 5 Ele vor acoperi întinderea^[2] țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v‑a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și 6 îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici părinții părinților tăi n‑au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua aceasta.»“ Apoi ei s‑au întors și au ieșit de la Faraon. 7 Slujitorii lui Faraon i‑au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească DOMNULUI, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“ 8 Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le‑a zis: – Duceți‑vă! Slujiți DOMNULUI, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge? 9 Moise i‑a răspuns: – Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 10 El le‑a zis: – Așa să fie DOMNUL cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copiii voștri! Băgați de seamă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău^[3]! 11 Nu așa; duceți‑vă doar voi, bărbații, și slujiți DOMNULUI, căci aceasta ați cerut. Și au fost alungați dinaintea lui Faraon. 12 După aceea, DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină.“ 13 Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și DOMNUL a adus vântul de răsărit peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s‑a făcut dimineață, vântul de răsărit a adus lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n‑a mai fost vreodată și nu va mai fi. 15 Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s‑a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l‑a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n‑a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. 16 Faraon i‑a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. 17 Iartă‑mi păcatul și de data acesta și rugați‑vă DOMNULUI, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ 18 Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. 19 DOMNUL a făcut să sufle dinspre apus un vânt foarte puternic care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie^[4]. Nicio lăcustă n‑a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. (1Kön 9,26; Jon 2,5) 20 Dar DOMNUL i‑a împietrit^[5] inima lui Faraon și acesta nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece. (2Mo 4,21)

A noua urgie: întunericul

21 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să‑l poți pipăi.“ 22 Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23 Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s‑a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor. 24 Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis: – Duceți‑vă! Slujiți DOMNULUI. Copiii voștri pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne. 25 Moise a răspuns: – Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi‑de‑tot, pe care să le aducem DOMNULUI, Dumnezeul nostru? 26 Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să‑I slujim DOMNULUI, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să‑I slujim DOMNULUI. 27 Dar DOMNUL i‑a împietrit^[6] inima lui Faraon și acesta n‑a vrut să‑i lase să plece. (2Mo 4,21) 28 Apoi Faraon i‑a zis: – Pleacă de la mine! Ferește‑te să‑mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care‑mi vei vedea fața, vei muri. 29 Moise i‑a răspuns: – Să fie precum ai zis. Nu‑ți voi mai vedea fața.