1Nun war die Schlange listiger als alle Tiere des Feldes, die Gott der HERR geschaffen hatte; die sagte zum Weibe: »Sollte Gott wirklich gesagt haben: ›Ihr dürft von allen Bäumen des Gartens nicht essen[1]!‹«2Da antwortete das Weib der Schlange: »Von den Früchten der Bäume im Garten dürfen wir essen;3nur von den Früchten des Baumes, der mitten im Garten steht, hat Gott gesagt: ›Ihr dürft von ihnen nicht essen, ja sie nicht einmal anrühren, sonst müßt ihr sterben!‹«4Da erwiderte die Schlange dem Weibe: »Ihr werdet sicherlich nicht sterben;5sondern Gott weiß wohl, daß, sobald ihr davon eßt, euch die Augen aufgehen werden und ihr wie Gott selbst sein werdet, indem ihr erkennt, was gut und was böse ist.«6Da nun das Weib sah, daß von dem Baume gut zu essen sei und daß er eine Lust für die Augen und ein begehrenswerter Baum sei, weil man durch ihn klug werden könne, so nahm sie eine von seinen Früchten und aß und gab auch ihrem Manne, der bei ihr war, und der aß auch.7Da gingen ihnen beiden die Augen auf, und sie nahmen wahr, daß sie nackt waren; darum hefteten sie Blätter vom Feigenbaum zusammen und machten sich Schürze daraus.8Als sie dann aber die Stimme[2] Gottes des HERRN hörten, der in der Abendkühle im Garten sich erging, versteckten sie sich, der Mann (Adam) und sein Weib, vor Gott dem HERRN unter den Bäumen des Gartens.9Aber Gott der HERR rief nach dem Mann mit den Worten: »Wo bist du?«10Da antwortete er: »Als ich deine Stimme im Garten hörte, fürchtete ich mich, weil ich nackt bin; darum habe ich mich versteckt.«11Da fragte Gott: »Wer hat dir gesagt, daß du nackt bist? Du hast doch nicht etwa von dem Baume gegessen, von dem zu essen ich dir verboten habe?«12Da antwortete Adam: »Das Weib, das du mir beigesellt hast, die hat mir von dem Baume gegeben, da habe ich gegessen.«13Da sagte Gott der HERR zu dem Weibe: »Warum hast du das getan?« Das Weib antwortete: »Die Schlange hat mich verführt; da habe ich gegessen.«14Da sagte Gott der HERR zu der Schlange: »Weil du das getan hast, sollst du verflucht sein vor[3] allen Tieren, zahmen und wilden! Auf dem Bauche sollst du kriechen und Staub fressen dein Leben lang!15Und ich will Feindschaft setzen[4] zwischen dir und dem Weibe und zwischen deinem Samen[5] und ihrem Samen: er wird dir nach dem Kopfe treten[6], und du wirst ihm nach der Ferse schnappen[7].«16Zum Weibe aber sagte er: »Viele Mühsal will ich dir bereiten, wenn du Mutter wirst: mit Schmerzen sollst du Kinder gebären und doch nach deinem Manne Verlangen tragen; er aber soll dein Herr sein!«17Zu dem Manne[8] aber sagte er: »Weil du der Aufforderung deines Weibes nachgekommen bist und von dem Baume gegessen hast, von dem zu essen ich dir ausdrücklich verboten hatte, so soll der Ackerboden verflucht sein um deinetwillen: mit Mühsal sollst du dich von ihm nähren dein Leben lang!18Dornen und Gestrüpp soll er dir wachsen lassen, und du sollst dich vom Gewächs des Feldes nähren!19Im Schweiße deines Angesichts sollst du dein Brot essen, bis du zum Erdboden zurückkehrst, von dem du genommen bist; denn Staub[9] bist du, und zu Staub[10] mußt du wieder werden!«20Adam gab dann seinem Weibe den Namen Eva (eig. Chawwa = Lebenspenderin); denn sie ist die Stammutter aller Lebenden geworden.21Darauf machte Gott der HERR dem Manne[11] und seinem Weibe Röcke von Fellen und bekleidete sie (damit).22Und Gott der HERR sagte: »Der Mensch ist jetzt ja geworden wie unsereiner, insofern er gut und böse zu unterscheiden weiß. Nun aber – daß er nur nicht seine Hand ausstreckt und auch (Früchte) vom Baume des Lebens nimmt und (sie) ißt und unsterblich wird!«23So stieß ihn denn Gott der HERR aus dem Garten Eden hinaus, damit er den Erdboden bestelle, von dem er genommen war;24und als er den Menschen hinausgetrieben hatte, ließ er östlich vom Garten Eden die Cherube sich lagern und die Flamme des kreisenden[12] Schwertes, damit sie den Zugang zum Baume des Lebens bewachten.
1Șarpele era mai viclean[1] decât orice vietate a câmpului, pe care o făcuse DOMNUL Dumnezeu. El i‑a zis femeii: – A zis într-adevăr Dumnezeu: „Să nu mâncați din orice pom din grădină“? (1Mo 2,25)2Femeia i‑a răspuns șarpelui: – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină,3dar despre pomul care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu‑l atingeți, ca nu cumva să muriți!“4Dar șarpele i‑a zis femeii: – Sigur nu veți muri!5Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu[2], cunoscând binele și răul.6Când femeia a văzut că pomul era bun pentru hrană, că era o plăcere[3] pentru ochi și că pomul era de dorit[4] ca să facă pe cineva înțelept, a luat din rodul lui și a mâncat. I‑a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. (1Mo 2,9)7Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că sunt goi. Astfel, ei au cusut laolaltă frunze de smochin și și‑au făcut învelitori.8Ei au auzit glasul[5] DOMNULUI Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea[6] zilei, și s‑au ascuns de fața DOMNULUI Dumnezeu printre pomii din grădină. (1Mo 1,2)9Dar DOMNUL Dumnezeu l‑a chemat pe Adam și i‑a zis: – Unde ești?10El a răspuns: – Am auzit glasul Tău în grădină, dar mi‑a fost teamă pentru că eram gol. De aceea m‑am ascuns.11El a zis: – Cine ți‑a spus că ești gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?12Omul a răspuns: – Femeia pe care mi‑ai dat‑o ca să fie cu mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.13Atunci DOMNUL Dumnezeu i‑a zis femeii: – Ce‑ai făcut? Femeia a răspuns: – Șarpele m‑a înșelat și am mâncat.14DOMNUL Dumnezeu i‑a zis șarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat ești tu între toate vitele și între toate vietățile de pe câmp. Vei umbla pe pântec și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale.15Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța[7] ta și sămânța ei. Sămânța ei îți[8] va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“16Femeii i‑a zis: „Voi face ca durerile nașterii[9] să‑ți fie mari; cu durere vei naște copii. Dorința ta va fi înspre soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.[10]“17Iar lui Adam i‑a zis: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem, zicând: «Să nu mănânci din el», blestemat este pământul din cauza ta. Cu durere îți vei lua hrana din el în toate zilele vieții tale.18Spini și mărăcini îți va da, iar tu vei mânca din plantele câmpului.19Cu sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.“20Adam i‑a pus soției sale numele Eva[11], pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.21DOMNUL Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i‑a îmbrăcat.22Atunci DOMNUL Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!“23Astfel, DOMNUL Dumnezeu l‑a trimis[12] pe om afară din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat.24După ce l‑a alungat pe om, a pus la răsăritul grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.