Luke 15:1 | King James Version

King James Version

1 Then drew near unto him all the publicans and sinners for to hear him. 2 And the Pharisees and scribes murmured, saying, This man receiveth sinners, and eateth with them. 3 And he spake this parable unto them, saying, 4 What man of you, having an hundred sheep, if he lose one of them, doth not leave the ninety and nine in the wilderness, and go after that which is lost, until he find it? 5 And when he hath found it, he layeth it on his shoulders, rejoicing. 6 And when he cometh home, he calleth together his friends and neighbours, saying unto them, Rejoice with me; for I have found my sheep which was lost. 7 I say unto you, that likewise joy shall be in heaven over one sinner that repenteth, more than over ninety and nine just persons, which need no repentance. 8 Either what woman having ten pieces of silver, if she lose one piece, doth not light a candle, and sweep the house, and seek diligently till she find it? 9 And when she hath found it, she calleth her friends and her neighbours together, saying, Rejoice with me; for I have found the piece which I had lost. 10 Likewise, I say unto you, there is joy in the presence of the angels of God over one sinner that repenteth. 11 And he said, A certain man had two sons: 12 And the younger of them said to his father, Father, give me the portion of goods that falleth to me. And he divided unto them his living. 13 And not many days after the younger son gathered all together, and took his journey into a far country, and there wasted his substance with riotous living. 14 And when he had spent all, there arose a mighty famine in that land; and he began to be in want. 15 And he went and joined himself to a citizen of that country; and he sent him into his fields to feed swine. 16 And he would fain have filled his belly with the husks that the swine did eat: and no man gave unto him. 17 And when he came to himself, he said, How many hired servants of my father's have bread enough and to spare, and I perish with hunger! 18 I will arise and go to my father, and will say unto him, Father, I have sinned against heaven, and before thee, 19 And am no more worthy to be called thy son: make me as one of thy hired servants. 20 And he arose, and came to his father. But when he was yet a great way off, his father saw him, and had compassion, and ran, and fell on his neck, and kissed him. 21 And the son said unto him, Father, I have sinned against heaven, and in thy sight, and am no more worthy to be called thy son. 22 But the father said to his servants, Bring forth the best robe, and put it on him; and put a ring on his hand, and shoes on his feet: 23 And bring hither the fatted calf, and kill it; and let us eat, and be merry: 24 For this my son was dead, and is alive again; he was lost and is found. And they began to be merry. 25 Now his elder son was in the field: and as he came and drew nigh to the house, he heard musick and dancing. 26 And he called one of the servants, and asked what these things meant. 27 And he said unto him, Thy brother is come; and thy father hath killed the fatted calf, because he hath received him safe and sound. 28 And he was angry, and would not go in: therefore came his father out, and intreated him. 29 And he answering said to his father, Lo, these many years do I serve thee, neither transgressed I at any time thy commandment: and yet thou never gavest me a kid, that I might make merry with my friends: 30 But as soon as this thy son was come, which hath devoured thy living with harlots, thou hast killed for him the fatted calf. 31 And he said unto him, Son, thou art ever with me, and all that I have is thine. 32 It was meet that we should make merry, and be glad: for this thy brother was dead, and is alive again; and was lost, and is found.

Noua Traducere Românească

from Biblica

Pilda cu oaia pierdută

1 Toți vameșii^[1] și păcătoșii^[2] se apropiau de El ca să‑L asculte. (Mt 18:12; Lu 3:12; Lu 5:30) 2 Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau: – Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei! 3 El însă le‑a spus următoarea pildă: 4 – Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește?! 5 Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri, 6 vine acasă și‑și cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: „Bucurați‑vă împreună cu mine, fiindcă mi‑am găsit oaia pierdută!“ 7 Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n‑au nevoie de pocăință!

Pilda cu moneda pierdută

8 Sau care femeie, dacă are zece drahme^[3] și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește?! (Lu 7:41) 9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați‑vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“ 10 Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!

Pilda fiului risipitor

11 El a mai zis: – Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i‑a zis tatălui: „Tată, dă‑mi partea de avere care mi se cuvine!“ Și tatăl a împărțit între ei avuția.^[4] (De 21:17) 13 Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară îndepărtată, iar acolo și‑a risipit averea, trăind într‑un mod destrăbălat. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 S‑a dus și s‑a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l‑a trimis pe câmpurile lui ca să‑i pască porcii.^[5] (Le 11:7) 16 El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17 Atunci și‑a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18 Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta 19 și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă‑mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“ 20 Și s‑a ridicat și s‑a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el. A alergat la el, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat mult. 21 Fiul i‑a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!“ 22 Dar tatăl le‑a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați‑l cu ea! Puneți‑i un inel în deget și sandale în picioare! 23 Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați‑l!^[6] Să mâncăm și să ne înveselim, (Ge 41:42; Zec 3:4) 24 pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“ Și au început să se înveselească. 25 Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri 26 și l‑a chemat pe unul dintre slujitori ca să‑l întrebe ce se întâmplă. 27 Acesta i‑a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a primit înapoi sănătos.“ 28 Atunci el s‑a mâniat și n‑a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l‑a rugat să intre, 29 însă el, răspunzând, i‑a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți‑am încălcat porunca! Și mie nu mi‑ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei! 30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu prostituatele, lui i‑ai tăiat vițelul cel îngrășat!“ 31 Tatăl i‑a zis: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. 32 Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“