1And he said also unto his disciples, There was a certain rich man, which had a steward; and the same was accused unto him that he had wasted his goods.2And he called him, and said unto him, How is it that I hear this of thee? give an account of thy stewardship; for thou mayest be no longer steward.3Then the steward said within himself, What shall I do? for my lord taketh away from me the stewardship: I cannot dig; to beg I am ashamed.4I am resolved what to do, that, when I am put out of the stewardship, they may receive me into their houses.5So he called every one of his lord's debtors unto him, and said unto the first, How much owest thou unto my lord?6And he said, An hundred measures of oil. And he said unto him, Take thy bill, and sit down quickly, and write fifty.7Then said he to another, And how much owest thou? And he said, An hundred measures of wheat. And he said unto him, Take thy bill, and write fourscore.8And the lord commended the unjust steward, because he had done wisely: for the children of this world are in their generation wiser than the children of light.9And I say unto you, Make to yourselves friends of the mammon of unrighteousness; that, when ye fail, they may receive you into everlasting habitations.10He that is faithful in that which is least is faithful also in much: and he that is unjust in the least is unjust also in much.11If therefore ye have not been faithful in the unrighteous mammon, who will commit to your trust the true riches?12And if ye have not been faithful in that which is another man's, who shall give you that which is your own?13No servant can serve two masters: for either he will hate the one, and love the other; or else he will hold to the one, and despise the other. Ye cannot serve God and mammon.14And the Pharisees also, who were covetous, heard all these things: and they derided him.15And he said unto them, Ye are they which justify yourselves before men; but God knoweth your hearts: for that which is highly esteemed among men is abomination in the sight of God.16The law and the prophets were until John: since that time the kingdom of God is preached, and every man presseth into it.17And it is easier for heaven and earth to pass, than one tittle of the law to fail.18Whosoever putteth away his wife, and marrieth another, committeth adultery: and whosoever marrieth her that is put away from her husband committeth adultery.19There was a certain rich man, which was clothed in purple and fine linen, and fared sumptuously every day:20And there was a certain beggar named Lazarus, which was laid at his gate, full of sores,21And desiring to be fed with the crumbs which fell from the rich man's table: moreover the dogs came and licked his sores.22And it came to pass, that the beggar died, and was carried by the angels into Abraham's bosom: the rich man also died, and was buried;23And in hell he lift up his eyes, being in torments, and seeth Abraham afar off, and Lazarus in his bosom.24And he cried and said, Father Abraham, have mercy on me, and send Lazarus, that he may dip the tip of his finger in water, and cool my tongue; for I am tormented in this flame.25But Abraham said, Son, remember that thou in thy lifetime receivedst thy good things, and likewise Lazarus evil things: but now he is comforted, and thou art tormented.26And beside all this, between us and you there is a great gulf fixed: so that they which would pass from hence to you cannot; neither can they pass to us, that would come from thence.27Then he said, I pray thee therefore, father, that thou wouldest send him to my father's house:28For I have five brethren; that he may testify unto them, lest they also come into this place of torment.29Abraham saith unto him, They have Moses and the prophets; let them hear them.30And he said, Nay, father Abraham: but if one went unto them from the dead, they will repent.31And he said unto him, If they hear not Moses and the prophets, neither will they be persuaded, though one rose from the dead.
1Apoi le‑a zis ucenicilor: – Un om bogat avea un administrator care a fost acuzat că‑i risipește averea.2El l‑a chemat și i‑a zis: „Ce înseamnă lucrul acesta pe care‑l aud despre tine? Dă socoteală de administrația ta, pentru că nu mai poți fi administrator!“3Administratorul și‑a zis: „Ce să fac, pentru că stăpânul meu va lua administrația de la mine? Să sap – nu sunt în stare, iar să cerșesc – mi‑e rușine.4Știu ce‑o să fac, pentru ca, atunci când voi fi îndepărtat din administrație, ei să mă primească în casele lor!“5I‑a chemat unul câte unul pe datornicii stăpânului său și i‑a zis primului: „Cât îi datorezi stăpânului meu?“6Acela i‑a răspuns: „O sută de bați[1] de ulei de măsline.“ El i‑a zis: „Ia‑ți zapisul, așază‑te repede și scrie cincizeci!“ (Lu 7:41)7A zis apoi altuia: „Dar tu, cât îi datorezi?“ Acela i‑a răspuns: „O sută de cori[2] de grâu.“ El i‑a zis: „Ia‑ți zapisul și scrie optzeci!“ (Lu 7:41)8Stăpânul l‑a lăudat pe administratorul nedrept, deoarece lucrase cu perspicacitate.[3] Căci fiii veacului acestuia sunt mai isteți față de propria lor generație, decât fiii luminii.9Și Eu vă spun: faceți‑vă prieteni cu ajutorul bogăției[4] nedreptății, pentru ca, atunci când ea va înceta să mai fie, aceștia să vă primească în corturile veșnice!10Cine este credincios în lucrul cel mai mic, este credincios și în cel mare, și cine este nedrept în lucrul cel mai mic, este nedrept și în cel mare.11Așadar, dacă n‑ați fost credincioși în ce privește bogăția nedreptății, cine v‑o va încredința pe cea adevărată?!12Și dacă n‑ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?!13Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și‑l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia și‑l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției.14Fariseii, care erau iubitori de bani, au auzit toate acestea și își băteau joc de El.15Dar El le‑a zis: – Voi sunteți cei ce vă îndreptățiți pe voi înșivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile! Căci ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Alte învățături
16Legea și Profeții au ținut până la Ioan. De atunci încoace se vestește Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și fiecare dă năvală în ea. (Mt 5:18; Mt 5:31; Mt 11:12)17Este mai ușor să treacă cerul și pământul, decât să cadă o parte a vreunei litere[5] a Legii!18Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta, comite adulter, iar cel care se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei comite adulter.
Bogatul și Lazăr
19Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și se bucura de lux în fiecare zi.20La poarta lui zăcea cineva sărac, pe nume Lazăr, care era plin de bube21și care tânjea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Până și câinii veneau și‑i lingeau bubele.22Săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam[6]. A murit apoi și bogatul și a fost înmormântat. (Lu 13:28; Joh 13:23)23În Locuința Morților[7], unde se afla în chinuri, și‑a ridicat ochii și l‑a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul acestuia.24Atunci el, strigând, a zis: „Tată Avraam, ai milă de mine și trimite‑l pe Lazăr să‑și umezească vârful degetului în apă și să‑mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!“25Însă Avraam a zis: „Copile, amintește‑ți că, în viața ta, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le‑a primit pe cele rele, așa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit.26Pe lângă toate acestea, între noi și voi a fost așezată o prăpastie mare, astfel încât cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, și nici cei de acolo să nu poată trece la noi.“27El a zis: „Atunci, te rog, tată Avraam, să‑l trimiți în casa tatălui meu, –28căci am cinci frați –, ca să‑i avertizeze, așa încât să nu vină și ei în locul acesta de chin!“29Însă Avraam a zis: „Îi au pe Moise și pe Profeți[8]. Să asculte de ei!“30Dar el a zis: „Nu, tată Avraam, ci dacă se duce la ei cineva dintre cei morți, atunci se vor pocăi!“31Însă Avraam i‑a zis: „Dacă nu ascultă de Moise și de Profeți, nu vor fi convinși nici dacă învie cineva dintre cei morți!“