Isaiah 51 | King James Version

King James Version

1 Hearken to me, ye that follow after righteousness, ye that seek the LORD: look unto the rock whence ye are hewn, and to the hole of the pit whence ye are digged. 2 Look unto Abraham your father, and unto Sarah that bare you: for I called him alone, and blessed him, and increased him. 3 For the LORD shall comfort Zion: he will comfort all her waste places; and he will make her wilderness like Eden, and her desert like the garden of the LORD; joy and gladness shall be found therein, thanksgiving, and the voice of melody. 4 Hearken unto me, my people; and give ear unto me, O my nation: for a law shall proceed from me, and I will make my judgment to rest for a light of the people. 5 My righteousness is near; my salvation is gone forth, and mine arms shall judge the people; the isles shall wait upon me, and on mine arm shall they trust. 6 Lift up your eyes to the heavens, and look upon the earth beneath: for the heavens shall vanish away like smoke, and the earth shall wax old like a garment, and they that dwell therein shall die in like manner: but my salvation shall be for ever, and my righteousness shall not be abolished. 7 Hearken unto me, ye that know righteousness, the people in whose heart is my law; fear ye not the reproach of men, neither be ye afraid of their revilings. 8 For the moth shall eat them up like a garment, and the worm shall eat them like wool: but my righteousness shall be for ever, and my salvation from generation to generation. 9 Awake, awake, put on strength, O arm of the LORD; awake, as in the ancient days, in the generations of old. Art thou not it that hath cut Rahab, and wounded the dragon? 10 Art thou not it which hath dried the sea, the waters of the great deep; that hath made the depths of the sea a way for the ransomed to pass over? 11 Therefore the redeemed of the LORD shall return, and come with singing unto Zion; and everlasting joy shall be upon their head: they shall obtain gladness and joy; and sorrow and mourning shall flee away. 12 I, even I, am he that comforteth you: who art thou, that thou shouldest be afraid of a man that shall die, and of the son of man which shall be made as grass; 13 And forgettest the LORD thy maker, that hath stretched forth the heavens, and laid the foundations of the earth; and hast feared continually every day because of the fury of the oppressor, as if he were ready to destroy? and where is the fury of the oppressor? 14 The captive exile hasteneth that he may be loosed, and that he should not die in the pit, nor that his bread should fail. 15 But I am the LORD thy God, that divided the sea, whose waves roared: The LORD of hosts is his name. 16 And I have put my words in thy mouth, and I have covered thee in the shadow of mine hand, that I may plant the heavens, and lay the foundations of the earth, and say unto Zion, Thou art my people. 17 Awake, awake, stand up, O Jerusalem, which hast drunk at the hand of the LORD the cup of his fury; thou hast drunken the dregs of the cup of trembling, and wrung them out. 18 There is none to guide her among all the sons whom she hath brought forth; neither is there any that taketh her by the hand of all the sons that she hath brought up. 19 These two things are come unto thee; who shall be sorry for thee? desolation, and destruction, and the famine, and the sword: by whom shall I comfort thee? 20 Thy sons have fainted, they lie at the head of all the streets, as a wild bull in a net: they are full of the fury of the LORD, the rebuke of thy God. 21 Therefore hear now this, thou afflicted, and drunken, but not with wine: 22 Thus saith thy Lord the LORD, and thy God that pleadeth the cause of his people, Behold, I have taken out of thine hand the cup of trembling, even the dregs of the cup of my fury; thou shalt no more drink it again: 23 But I will put it into the hand of them that afflict thee; which have said to thy soul, Bow down, that we may go over: and thou hast laid thy body as the ground, and as the street, to them that went over.

Noua Traducere Românească

from Biblica

O mântuire veșnică pentru Sion

1 Ascultați‑Mă, voi, care urmăriți dreptatea, voi, care‑L căutați pe DOMNUL! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți și spre groapa din care ați fost scoși! 2 Uitați‑vă la Avraam, părintele vostru, și la Sara care v‑a născut! Când l‑am chemat, era doar el singur, dar Eu l‑am binecuvântat și l‑am înmulțit! 3 DOMNUL va mângâia într-adevăr Sionul, va mângâia toate ruinele lui; îi va face pustia ca Edenul, și deșertul asemenea grădinii DOMNULUI: bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumire și cântare. 4 Ia aminte la Mine, poporul Meu! Pleacă‑ți urechea la Mine, neamul Meu! Căci Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face dintr-odată o lumină pentru popoare! 5 Dreptatea Mea este aproape, mântuirea Mea a ieșit, iar brațele Mele vor judeca popoarele. Insulele așteaptă și nădăjduiesc în brațul Meu. 6 Ridicați‑vă ochii spre ceruri și priviți în jos spre pământ! Căci cerurile se vor risipi^[1] ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca țânțarii. Mântuirea Mea însă va fi pe vecie, și dreptatea Mea nu va fi zdrobită. 7 Ascultați‑Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, tu, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de disprețul oamenilor, nu te înspăimânta de insultele lor, 8 căci îi va mânca molia ca pe o haină, viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna. Dreptatea Mea însă va dăinui pe vecie, iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile.“ 9 Trezește‑Te! Trezește‑Te! Îmbracă‑Te în putere, braț al DOMNULUI! Trezește‑Te ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l‑ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care l‑ai străpuns pe monstru? 10 Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea, apele marelui adânc, Care ai făcut un drum în adâncurile mării, o cale de trecere pentru cei răscumpărați? 11 Răscumpărații DOMNULUI se vor întoarce și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veșnică va fi pe capul lor; bucuria și veselia îi vor copleși, iar durerea și suspinul vor fugi de la ei. 12 „Eu, Eu sunt Cel Ce vă mângâi! Cine ești tu, ca să te temi de omul care moare, de fiul omului care este făcut ca iarba, 13 și să uiți de DOMNUL, Creatorul tău, Care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și să‑ți fie frică neîncetat, toată ziua, înaintea mâniei asupritorului care urmărește să distrugă? Unde este mânia asupritorului? 14 Cel subjugat va fi eliberat curând; el nu va muri în temniță^[2] și nici nu‑i va lipsi pâinea. 15 Căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, Cel Care stârnește marea și face să‑i urle valurile – DOMNUL Oștirilor este Numele Său. 16 Am pus cuvintele Mele în gura ta și te‑am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să așez^[3] cerurile, să pun temeliile pământului și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»“

Cupa mâniei Domnului

17 Trezește‑te! Trezește‑te! Ridică‑te, Ierusalime, tu, care ai băut din mâna DOMNULUI cupa mâniei Lui, care ai sorbit până la drojdii potirul amețelii! 18 Între toți fiii pe care i‑a născut, nu este niciunul care să‑l călăuzească; între toți fiii pe care i‑a crescut, nu este niciunul care să‑l apuce de mână. 19 Aceste două nenorociri au venit peste tine: pustiirea și nimicirea, foametea și sabia. Cine mai poate să plângă pentru tine? Cine te mai poate mângâia? 20 Fiii tăi zac leșinați la fiecare colț de uliță, ca o antilopă prinsă în laț. Sunt plini de mânia DOMNULUI și de mustrarea Dumnezeului tău. 21 De aceea, ascultă aceasta, tu, care ești asuprit, tu, care ești beat, dar nu de vin! 22 Așa vorbește Stăpânul tău, DOMNUL și Dumnezeul tău, Apărătorul poporului Său: „Iată, ți‑am luat din mână cupa amețelii, iar din potirul mâniei Mele nu vei mai bea vreodată! 23 O voi pune în mâna celor ce te chinuie, a celor care ți‑au zis: «Apleacă‑te, ca să putem călca peste tine!» Ți‑ai făcut atunci spatele ca pământul și ca un drum pe care ei să umble!“