1.Samuel 30 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

David rächt sich an den Amalekitern

1 Zwei Tage später kamen David und seine Männer nach Ziklag zurück. Inzwischen waren die Amalekiter im Südland eingefallen und hatten Ziklag in Schutt und Asche gelegt. 2 Sie hatten niemanden getötet, sondern alle Frauen und Kinder gefangen genommen und verschleppt. 3 David und seine Leute kamen zurück zu dem rauchenden Trümmerhaufen, der einmal Ziklag gewesen war, und sahen, dass ihre Frauen, Söhne und Töchter alle verschleppt worden waren. 4 Da schrien sie vor Schmerz laut auf und weinten, bis sie völlig erschöpft waren. 5 Auch Davids Frauen – Ahinoam aus Jesreel und Abigajil aus Karmel, Nabals Witwe – waren entführt worden. 6 David befand sich in einer schwierigen Lage. Seine Leute sprachen schon davon, ihn zu steinigen, denn alle waren erbittert über den Verlust ihrer Söhne und Töchter. Da suchte David Zuflucht bei seinem Gott, und das Vertrauen auf den HERRN gab ihm wieder Mut und Kraft. 7 Er befahl dem Priester Abjatar, dem Sohn von Ahimelech, die Tasche mit den Losen zu holen. Als Abjatar mit den Losen kam, 8 fragte David den HERRN: »Soll ich dieser Räuberbande nachjagen? Werde ich sie einholen?« Die Antwort lautete: »Ja, verfolg sie! Du wirst sie einholen und alle Gefangenen befreien.« 9-10 Da brachen David und seine 600 Männer wieder auf. Beim Bach Besor blieben etwa 200 von ihnen zurück, denn sie waren so erschöpft, dass sie nicht mehr weiterkonnten. Die restlichen 400 Soldaten überquerten den Bach und setzten die Verfolgung fort. 11 Unterwegs fanden sie einen jungen Mann aus Ägypten, der auf freiem Feld am Boden lag. Sie trugen ihn zu David und gaben ihm erst einmal Brot und Wasser, 12 ein Stück Feigenkuchen und zwei Handvoll gepresster Rosinen. Nachdem er sich gestärkt hatte, kam er langsam wieder zu Kräften. Er hatte drei Tage lang nichts gegessen und getrunken. 13 »Zu wem gehörst du und woher kommst du?«, wollte David von ihm wissen. Der Mann antwortete: »Ich bin ein Ägypter, der Sklave eines Amalekiters. Mein Herr hat mich hier liegen gelassen, als ich vor drei Tagen krank wurde. 14 Wir hatten vorher das südliche Stammesgebiet der Philister überfallen, dann auch Gebiete von Juda, besonders den Süden, wo die Nachkommen von Kaleb wohnen. Die Stadt Ziklag haben wir in Schutt und Asche gelegt.« 15 David fragte: »Kannst du mir zeigen, wohin diese Räuberbande gezogen ist?« Der Ägypter antwortete: »Wenn du mir bei Gott schwörst, dass du mich nicht umbringst oder an meinen Herrn auslieferst, dann führe ich dich zu ihnen.« 16 Und so zeigte er David den Weg zum Lager der Amalekiter. Die hatten sich über die ganze Gegend zerstreut. Sie aßen und tranken und feierten ein Freudenfest, denn sie hatten bei ihren Raubzügen durch das Land der Philister und durch Juda reiche Beute gemacht. 17 Früh am nächsten Morgen, als es gerade hell wurde, griff David mit seinen Männern an. In einer langen Schlacht, die bis zum Abend^[1] dauerte, schlugen sie ihre Feinde. Bis auf 400 junge Männer, die auf Kamelen flohen, konnte niemand entrinnen. 18 David befreite die Gefangenen, auch seine beiden Frauen, und eroberte alles zurück, was die Amalekiter erbeutet hatten. 19 Seine Soldaten sahen alle ihre Familien wieder, niemand wurde vermisst. Auch ihren Besitz gab David ihnen zurück. 20 Die Rinder, Schafe und Ziegen der Amalekiter nahm David mit. Seine Leute trieben sie vor ihrem eigenen Vieh her und sagten: »Das ist Davids Beute!«

Die Verteilung der Beute

21 Die 200 Männer, die David vor Erschöpfung nicht mehr folgen konnten und am Bach Besor zurückgeblieben waren, liefen ihm und seinen Männern entgegen, als diese zurückkehrten. David ging auf sie zu und begrüßte sie freundlich. 22 Von denen, die mit David in den Kampf gezogen waren, dachten einige Männer jedoch nur an ihren eigenen Vorteil. Sie forderten: »Die hier haben uns in der Schlacht im Stich gelassen. Also sollen sie auch nichts von der Beute bekommen, die wir unter Lebensgefahr den Feinden entrissen haben! Ihre Frauen und Kinder dürfen sie wieder mitnehmen. Weiter haben sie hier nichts mehr verloren.« 23 Doch da schritt David ein: »Nein, meine Freunde, so machen wir es nicht! Denn alles hat uns der HERR geschenkt! Er hat uns bewahrt und uns über diese Räuberhorde siegen lassen! 24 Und da sollte jemand eurem Vorschlag zustimmen? Wer zurückbleibt und das Lager bewacht, soll genauso viel erhalten wie jene, die in den Kampf ziehen. Alle sollen die Beute miteinander teilen.« 25 Von da an wurde es immer so gehandhabt. David machte es zu einem Gesetz im israelitischen Recht, das noch heute in Kraft ist. 26 Als David wieder in Ziklag war, schickte er einen Teil der Beute an die führenden Männer von Juda, die seine Freunde waren; er ließ ihnen ausrichten: »Diese Gabe ist für euch. Sie ist ein Teil der Beute, die David den Feinden des HERRN abgenommen hat.« 27 Er sandte Geschenke an die Städte Betul, Rama im Süden, Jattir, 28 Aroër, Sifmot, Eschtemoa, 29-31 Karmel, Horma, Bor-Aschan, Atach und Hebron, außerdem an die Städte der Jerachmeeliter und der Keniter und an alle anderen Orte, wo er sich mit seinen Leuten aufgehalten hatte.

Noua Traducere Românească

von Biblica

David îi învinge pe amalekiți

1 Când David și oamenii săi au sosit a treia zi la Țiklag, amalekiții invadaseră Neghevul^[1] și Țiklagul. Ei atacaseră Țiklagul și îi dăduseră foc. (1Sam 27,10) 2 Au luat captive femeile și pe toți aceia care se aflau în cetate, de la copii până la bătrâni. N‑au omorât pe nimeni, ci doar i‑au luat cu ei și au plecat. 3 Când David și oamenii lui au ajuns la cetate, au găsit‑o arsă, iar pe soțiile, pe fiii și pe fiicele lor – luați captivi. 4 David și oamenii care erau cu el au plâns până ce n‑au mai avut putere să plângă. 5 Au fost luate captive și cele două soții ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail, fosta soție a lui Nabal, din Carmel. 6 David era într‑o mare strâmtorare, deoarece poporul vorbea să‑l omoare cu pietre. Căci tot poporul avea sufletul amărât, fiecare pentru fiii și fiicele lui. Însă David s‑a întărit în DOMNUL, Dumnezeul lui. 7 David i‑a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelek: – Adu‑mi, te rog, efodul! Abiatar a adus efodul la David. 8 David L‑a întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să urmăresc ceata aceasta? O voi ajunge? El i‑a răspuns: – Urmărește‑o, căci sigur o vei ajunge și sigur vei salva totul. 9 David a plecat cu cei șase sute de bărbați care erau cu el. Ei au ajuns la uedul^[2] Besor, unde s‑au oprit cei ce rămâneau în urmă. (1Sam 17,40) 10 David a continuat să‑i urmărească cu patru sute de bărbați. Dar două sute de bărbați, care erau prea obosiți să traverseze uedul Besor, s‑au oprit. 11 Au găsit un egiptean pe câmp și l‑au adus la David. I‑au dat pâine și el a mâncat; apoi i‑au dat apă. 12 I‑au dat o bucată dintr‑o turtă de smochine și două mănunchiuri de stafide. După ce a mâncat, i‑au revenit puterile căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți. 13 David l‑a întrebat: – Al cui ești și de unde vii? Tânărul a răspuns: – Sunt egiptean și sunt robul unui amalekit. Stăpânul meu m‑a părăsit în urmă cu trei zile pentru că m‑am îmbolnăvit. 14 Am invadat Neghevul^[3] cheretiților, pe cel al lui Iuda și Neghevul lui Caleb și am dat foc Țiklagului. (1Sam 27,10) 15 Atunci David l‑a întrebat: – Poți să mă duci până la această ceată? El a răspuns: – Jură‑mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și că nu mă vei preda în mâna stăpânului meu, și atunci te voi duce la ceata aceasta. 16 L‑a dus acolo și iată că aceștia erau răspândiți pe toată fața pământului, mâncând, bând și chefuind datorită marii prăzi pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. 17 David i‑a atacat din amurg până în seara zilei următoare. N‑a scăpat niciun bărbat dintre ei, în afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile și au fugit. 18 David a salvat tot ceea ce luaseră amalekiții și le‑a eliberat și pe cele două soții ale lui. 19 Nu le lipsea nimic, nici tânăr, nici bătrân, nici fii, nici fiice, nimic din pradă, nimic din ceea ce li se luase. David a adus înapoi totul. 20 David a luat toate oile și vitele. Oamenii lui mergeau în fruntea acestei turme și spuneau: „Aceasta este prada lui David.“ 21 David a ajuns la cei două sute de bărbați care fuseseră prea obosiți pentru a‑l urma și care fuseseră lăsați la uedul Besor. Aceștia au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s‑a apropiat de ei și i‑a salutat. 22 Toți oamenii răi și de nimic dintre cei care merseseră cu David au zis: – Pentru că n‑au mers împreună cu noi, nu le vom da din prada pe care am recuperat‑o. Fiecare însă poate să‑și ia soția și copiii și să plece. 23 Dar David le‑a zis: – Să nu faceți așa, fraților, cu ceea ce ne‑a dat DOMNUL, căci El ne‑a păzit și a dat în mâinile noastre ceata de jefuitori care venise împotriva noastră. 24 Oricum, cine are să vă asculte în privința aceasta? Aceeași parte o vor avea și cei care au coborât la luptă și cei care au rămas la bagaje. Toți vor împărți la fel. 25 Așa a fost începând din ziua aceea. David a făcut din aceasta o hotărâre și o lege în Israel până în ziua aceasta. 26 David a sosit la Țiklag și a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenii săi, zicând: „Iată pentru voi o binecuvântare din prada luată de la dușmanii DOMNULUI.“ 27 A trimis apoi și celor din Betel, celor din Ramot-Negev, celor din Iatir, 28 celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa, 29 celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților, 30 celor din Horma, celor din Bor‑Așan și celor din Atac, 31 celor din Hebron și celor din toate locurile pe care le‑a cutreierat David și oamenii săi.