Browserul nu este actualizat. Dacă ERF Bibleserver este foarte încet, te rugăm să-ți actualizezi browserul.

Autentificare
... și folosiți toate facilitățile!

  • Citiți1. Mose 3
  • Note
  • Etichete
  • Aprecieri
  • Istoric
  • Dicționare
  • Plan de citire
  • Grafice
  • Video
  • Ocazii speciale
  • Donații
  • Blog
  • Buletin informativ
  • Partener
  • Ajutor
  • Contatct
  • Aptitudine Alexa
  • Pentru webmasteri
  • Politica de confidențialitate
  • Accessibility Statement
  • Reguli generale de protecție a datelor (GDPR)
  • Semn de carte
  • Language: român
© 2025 ERF
Înregistrați-vă gratuit

1 Samuel 27

Noua Traducere Românească

de la Biblica

David, în slujba filistenilor

1 David și‑a zis în inima lui: „Într‑o zi, voi fi spulberat de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să fug în țara filistenilor. Astfel, Saul va renunța să mă mai caute pe întreg teritoriul lui Israel și voi scăpa din mâna lui.“ 2 David s‑a ridicat și a trecut, împreună cu cei șase sute de bărbați care erau cu el, la Achiș, fiul lui Maoc, regele Gatului. 3 David și oamenii lui au locuit cu Achiș în Gat, fiecare împreună cu familia lui, iar David împreună cu cele două soții ale sale: Ahinoam din Izreel și Abigail, fosta soție a lui Nabal, din Carmel. 4 Când i s‑a spus lui Saul că David a fugit la Gat, acesta a încetat să‑l mai caute. 5 David i‑a zis lui Achiș: „Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea ta[1], să mi se dea un loc într‑una din cetățile țării și voi locui acolo. De ce să locuiască robul tău în cetatea regală, împreună cu tine?“ 6 Astfel, în acea zi, Achiș i‑a dat Țiklagul. De aceea Țiklagul a rămas al regilor lui Iuda până în ziua aceasta. 7 Perioada de timp[2] în care David a locuit în țara filistenilor a fost de un an și patru luni. 8 David și oamenii lui se suiau și năvăleau împotriva gheșuriților, a ghirziților și a amalekiților. Încă din vremuri străvechi, aceștia locuiau teritoriul dinspre Șur până în țara Egiptului. 9 David pustia țara și nu lăsa în viață niciun bărbat și nicio femeie. Lua oile, vitele, măgarii, cămilele și hainele și se întorcea la Achiș. 10 Când Achiș întreba: „Unde ați năvălit astăzi?“, David răspundea: „În Neghevul[3] lui Iuda!“ sau „În Neghevul ierahmeeliților!“ sau „În Neghevul cheniților!“ 11 David nu lăsa în viață niciun bărbat și nicio femeie, ca nu cumva vreunul să vină la Gat și să mărturisească împotriva lor, zicând: „Așa a făcut David!“ Acesta a fost obiceiul lui pe toată perioada cât a locuit în țara filistenilor. 12 Achiș se încredea în David și zicea: „Cu siguranță s‑a făcut urât în poporul său Israel, și‑mi va fi slujitor pentru totdeauna.“ 

Holy Bible, New Romanian Translation TM
(Noua Traducere În Limba Română TM)
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.

“Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.