1It was told Joab, “Behold, the king is weeping and mourning for Absalom.”2So the victory that day was turned into mourning for all the people, for the people heard that day, “The king is grieving for his son.”3And the people stole into the city that day as people steal in who are ashamed when they flee in battle.4The king covered his face, and the king cried with a loud voice, “O my son Absalom, O Absalom, my son, my son!” (2Sa 15:30; 2Sa 18:33)5Then Joab came into the house to the king and said, “You have today covered with shame the faces of all your servants, who have this day saved your life and the lives of your sons and your daughters and the lives of your wives and your concubines,6because you love those who hate you and hate those who love you. For you have made it clear today that commanders and servants are nothing to you, for today I know that if Absalom were alive and all of us were dead today, then you would be pleased.7Now therefore arise, go out and speak kindly to your servants, for I swear by the Lord, if you do not go, not a man will stay with you this night, and this will be worse for you than all the evil that has come upon you from your youth until now.” (Ge 34:3)
David Returns to Jerusalem
8Then the king arose and took his seat in the gate. And the people were all told, “Behold, the king is sitting in the gate.” And all the people came before the king. Now Israel had fled every man to his own home. (Ru 4:1; 2Sa 18:4; 2Sa 18:17; 2Sa 18:24; 2Sa 18:33)9And all the people were arguing throughout all the tribes of Israel, saying, “The king delivered us from the hand of our enemies and saved us from the hand of the Philistines, and now he has fled out of the land from Absalom. (2Sa 5:20; 2Sa 8:1; 2Sa 15:14)10But Absalom, whom we anointed over us, is dead in battle. Now therefore why do you say nothing about bringing the king back?”11And King David sent this message to Zadok and Abiathar the priests: “Say to the elders of Judah, ‘Why should you be the last to bring the king back to his house, when the word of all Israel has come to the king?[1] (2Sa 15:29)12You are my brothers; you are my bone and my flesh. Why then should you be the last to bring back the king?’ (Ge 29:14; 2Sa 5:1)13And say to Amasa, ‘Are you not my bone and my flesh? God do so to me and more also, if you are not commander of my army from now on in place of Joab.’” (Ru 1:17; 2Sa 8:16; 2Sa 17:25)14And he swayed the heart of all the men of Judah as one man, so that they sent word to the king, “Return, both you and all your servants.” (Jud 20:1)15So the king came back to the Jordan, and Judah came to Gilgal to meet the king and to bring the king over the Jordan.
David Pardons His Enemies
16And Shimei the son of Gera, the Benjaminite, from Bahurim, hurried to come down with the men of Judah to meet King David. (2Sa 16:5; 1Ki 2:8)17And with him were a thousand men from Benjamin. And Ziba the servant of the house of Saul, with his fifteen sons and his twenty servants, rushed down to the Jordan before the king, (2Sa 9:2; 2Sa 9:10; 2Sa 16:1)18and they crossed the ford to bring over the king’s household and to do his pleasure. And Shimei the son of Gera fell down before the king, as he was about to cross the Jordan,19and said to the king, “Let not my lord hold me guilty or remember how your servant did wrong on the day my lord the king left Jerusalem. Do not let the king take it to heart. (1Sa 22:15; 2Sa 16:5)20For your servant knows that I have sinned. Therefore, behold, I have come this day, the first of all the house of Joseph to come down to meet my lord the king.” (2Sa 16:5)21Abishai the son of Zeruiah answered, “Shall not Shimei be put to death for this, because he cursed the Lord’s anointed?” (Ex 22:28)22But David said, “What have I to do with you, you sons of Zeruiah, that you should this day be as an adversary to me? Shall anyone be put to death in Israel this day? For do I not know that I am this day king over Israel?” (1Sa 11:13; 2Sa 16:10)23And the king said to Shimei, “You shall not die.” And the king gave him his oath. (1Ki 2:8; 1Ki 2:37; 1Ki 2:46)24And Mephibosheth the son of Saul came down to meet the king. He had neither taken care of his feet nor trimmed his beard nor washed his clothes, from the day the king departed until the day he came back in safety. (2Sa 9:6)25And when he came to Jerusalem to meet the king, the king said to him, “Why did you not go with me, Mephibosheth?” (2Sa 16:17)26He answered, “My lord, O king, my servant deceived me, for your servant said to him, ‘I will saddle a donkey for myself,[2] that I may ride on it and go with the king.’ For your servant is lame. (2Sa 9:3)27He has slandered your servant to my lord the king. But my lord the king is like the angel of God; do therefore what seems good to you. (1Sa 29:9; 2Sa 14:17; 2Sa 14:20; 2Sa 16:3)28For all my father’s house were but men doomed to death before my lord the king, but you set your servant among those who eat at your table. What further right have I, then, to cry to the king?” (2Sa 9:7; 2Sa 9:10; 2Sa 9:13)29And the king said to him, “Why speak any more of your affairs? I have decided: you and Ziba shall divide the land.”30And Mephibosheth said to the king, “Oh, let him take it all, since my lord the king has come safely home.”31Now Barzillai the Gileadite had come down from Rogelim, and he went on with the king to the Jordan, to escort him over the Jordan. (1Ki 2:7)32Barzillai was a very aged man, eighty years old. He had provided the king with food while he stayed at Mahanaim, for he was a very wealthy man. (2Sa 17:27)33And the king said to Barzillai, “Come over with me, and I will provide for you with me in Jerusalem.”34But Barzillai said to the king, “How many years have I still to live, that I should go up with the king to Jerusalem? (Ge 47:8)35I am this day eighty years old. Can I discern what is pleasant and what is not? Can your servant taste what he eats or what he drinks? Can I still listen to the voice of singing men and singing women? Why then should your servant be an added burden to my lord the king? (2Sa 15:33; Ps 90:10)36Your servant will go a little way over the Jordan with the king. Why should the king repay me with such a reward?37Please let your servant return, that I may die in my own city near the grave of my father and my mother. But here is your servant Chimham. Let him go over with my lord the king, and do for him whatever seems good to you.” (1Ki 2:7; Jer 41:17)38And the king answered, “Chimham shall go over with me, and I will do for him whatever seems good to you, and all that you desire of me I will do for you.”39Then all the people went over the Jordan, and the king went over. And the king kissed Barzillai and blessed him, and he returned to his own home. (2Sa 14:33)40The king went on to Gilgal, and Chimham went on with him. All the people of Judah, and also half the people of Israel, brought the king on his way.41Then all the men of Israel came to the king and said to the king, “Why have our brothers the men of Judah stolen you away and brought the king and his household over the Jordan, and all David’s men with him?” (2Sa 19:15)42All the men of Judah answered the men of Israel, “Because the king is our close relative. Why then are you angry over this matter? Have we eaten at all at the king’s expense? Or has he given us any gift?” (2Sa 19:12)43And the men of Israel answered the men of Judah, “We have ten shares in the king, and in David also we have more than you. Why then did you despise us? Were we not the first to speak of bringing back our king?” But the words of the men of Judah were fiercer than the words of the men of Israel. (1Ki 11:30; Isa 9:21; Isa 11:13)
2 Samuel 19
Noua Traducere Românească
from Biblica1Lui Ioab i s‑a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom.“2Astfel, în ziua aceea, victoria s‑a prefăcut în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându‑se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său.“3În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă.4Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“5Ioab a intrat în palat la rege și i‑a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale.6Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ar fi fost drept în ochii tăi.7Așadar, ridică‑te, ieși și vorbește‑le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe DOMNUL că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s‑au întâmplat din tinerețe și până astăzi.“
David se întoarce la Ierusalim
8Regele s‑a ridicat și s‑a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându‑se: „Iată că regele s‑a așezat la poartă!“ Și tot poporul a venit înaintea regelui. Între timp Israel fugise, fiecare bărbat la cortul lui.9În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne‑a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne‑a izbăvit din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, izgonit de Absalom.10Acum însă Absalom, pe care l‑am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să‑l aduceți pe rege înapoi?“11Când regele David a aflat ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați‑i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să‑l aduceți pe rege înapoi acasă?12Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să‑l aduceți acasă pe rege?»“13Iar lui Amasa să‑i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea[1] dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul oștirii, în locul lui Ioab.“14Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să‑i spună regelui: „Întoarce‑te împreună cu slujitorii tăi.“15Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să‑l întâmpine pe rege și să‑l treacă Iordanul.16Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s‑a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să‑l întâmpine pe regele David.17Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele.18El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință.[2] Șimei, fiul lui Ghera, s‑a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.19El i‑a zis regelui: – Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu‑și aducă aminte de răul pe care robul său i l‑a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta.20Căci eu, robul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif[3] ca să‑l întâmpin pe stăpânul meu, regele. (Jos 18:5; Jud 1:22)21Abișai, fiul Țeruiei, a zis: – Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l‑a blestemat pe unsul DOMNULUI?22Însă David a zis: – Ce am eu de‑a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?23Apoi regele i‑a zis lui Șimei: – Nu vei muri. Și regele i‑a promis printr‑un jurământ.24În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu‑și îngrijise picioarele, nu‑și aranjase barba și nu‑și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace.25Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l‑a întrebat: – Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?26El a răspuns: – O, rege, stăpânul meu, robul tău, fiind olog, s‑a gândit: „Voi înșeua un măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele.“ Slujitorul meu însă m‑a trădat.27L‑a defăimat pe robul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine.[4]28Căci toți cei din familia tatălui meu nu merită nimic mai mult decât moartea din partea stăpânului meu, regele. Cu toate acestea, tu i‑ai dat voie robului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?29Regele i‑a zis: – De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul.30Mefiboșet i‑a zis regelui: – Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s‑a întors teafăr acasă.31Ghiladitul Barzilai s‑a coborât din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să‑l însoțească până dincolo de Iordan.32Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanayim, căci era un om foarte bogat.33Regele i‑a zis lui Barzilai: – Însoțește‑mă, iar eu îți voi asigura hrana în timp ce ești cu mine la Ierusalim.34Dar Barzilai i‑a zis regelui: – Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu regele la Ierusalim?35Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate robul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie robul tău o povară pentru stăpânul meu, regele?36Robul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi‑ar oferi regele o asemenea răsplată?37Dă‑i voie, te rog, robului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată‑l pe robul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine.38Regele i‑a răspuns: – Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine.39Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele i‑a dat sărutare lui Barzilai și l‑a binecuvântat, iar acesta s‑a întors acasă.40Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l‑au ajutat pe rege să traverseze.41Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i‑au zis: – De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te‑au furat și l‑au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David?42Toți bărbații lui Iuda le‑au răspuns bărbaților lui Israel astfel: – Pentru că regele este rudă cu noi. Deci de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?43Bărbații lui Israel le‑au zis bărbaților lui Iuda: – Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l‑am chemat pe regele nostru înapoi. Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel.