Synopsis of the Gospels
Compare similar Bible verses (Noua Traducere Românească):
Matthew 14
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
13 Când a auzit aceasta, Isus S‑a retras de acolo într‑o barcă, spre un loc pustiu, ca să fie doar El singur. Dar mulțimile, auzind lucrul acesta, L‑au urmat pe jos din cetățile lor.
14 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni; I s‑a făcut milă de ei și i‑a vindecat pe cei bolnavi.
15 Când s‑a făcut seară, ucenicii Lui s‑au apropiat, zicând: – Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Lasă mulțimile să se ducă prin sate ca să‑și cumpere mâncare.
16 Însă Isus le‑a zis: – Nu au nevoie să plece. Dați‑le voi să mănânce!
17 Ei I‑au răspuns: – N‑avem aici decât cinci pâini și doi pești.
18 El le‑a zis: – Aduceți‑le aici, la Mine.
19 După ce a poruncit ca mulțimile să fie așezate pe iarbă, în grupuri, a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le‑a dat ucenicilor, iar ucenicii le‑au dat mulțimilor.
20 Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
21 Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii.
Mark 6
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
30 Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au istorisit tot ce făcuseră și tot ce‑i învățaseră pe oameni.
31 Isus le‑a zis: „Veniți cu Mine într‑un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți‑vă puțin!“ Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici măcar să mănânce.
32 Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu.
33 Dar mulți i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor.
34 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n‑au păstor. Și a început să‑i învețe multe lucruri.
35 Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s‑au apropiat de El și I‑au zis: – Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie.
36 Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să‑și cumpere ceva de mâncare.
37 Însă Isus, răspunzând, le‑a zis: – Dați‑le voi să mănânce! Ei L‑au întrebat: – Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari și să le dăm să mănânce?
38 Isus i‑a întrebat: – Câte pâini aveți? Duceți‑vă și vedeți! După ce au aflat, I‑au răspuns: – Cinci pâini și doi pești.
39 Atunci le‑a poruncit să‑i așeze pe toți pe iarba verde, în grupuri.
40 Și ei s‑au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci.
41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești.
42 Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat.
43 Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești.
44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Luke 9
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
10 Când s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i‑a luat deoparte și s‑au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida.
11 Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L‑au urmat. El le‑a primit bine, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare.
12 Când ziua a început să se sfârșească, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: – Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într‑un loc pustiu.
13 Însă El le‑a zis: – Dați‑le voi să mănânce! Ei I‑au răspuns: – N‑avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!
14 Căci erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: – Puneți‑i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci!
15 Ei au făcut întocmai – i‑au pus pe toți să se așeze.
16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le‑a binecuvântat și le‑a frânt. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea mulțimii.
17 Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. Și s‑au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
John 6
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
1 După acestea, Isus a plecat pe celălalt mal al Mării Galileei, adică Marea Tiberiadei.
2 O mare mulțime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea peste cei bolnavi.
3 Isus a urcat pe munte și S‑a așezat acolo cu ucenicii Lui.
4 Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.
5 Când Isus Și‑a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime de oameni, l‑a întrebat pe Filip: – De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?
6 Spunea lucrul acesta ca să‑l încerce, căci El știa ce urmează să facă.
7 Filip I‑a răspuns: – Pâinile pe care le putem cumpăra cu două sute de denari nu le sunt de ajuns, nici măcar ca să primească fiecare câte puțin!
8 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I‑a zis:
9 – Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atât de mulți?!
10 Isus a zis: – Puneți oamenii să se așeze! În locul acela era multă iarbă. Prin urmare, bărbații s‑au așezat, ei fiind în număr de aproape cinci mii.
11 Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit, le‑a împărțit celor ce se așezaseră. De asemenea, le‑a dat și din pești cât au vrut.
12 Când s‑au săturat, le‑a zis ucenicilor Săi: – Adunați firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic.
13 Le‑au adunat deci și au umplut douăsprezece coșnițe cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră.