Synopse der Evangelien

Vergleiche ähnliche Bibelstellen (Noua Traducere Românească):

Matthäus 8

Isus liniștește furtuna

23  Apoi S‑a urcat în barcă, iar ucenicii Săi L‑au urmat.

24  Și iată că pe mare s‑a stârnit o furtună puternică, astfel încât barca a fost acoperită de valuri; Isus însă dormea.

25  Ucenicii s‑au apropiat și L‑au trezit, zicând: – Doamne, scapă‑ne, căci pierim!

26  Însă El le‑a zis: – De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor? Apoi, ridicându‑Se, a mustrat vânturile și marea și s‑a făcut o liniște mare.

27  Oamenii au rămas uimiți și au zis: – Ce fel de Om este Acesta, de‑L ascultă până și vânturile, și marea?!

Markus 4

Isus liniștește furtuna

35  În aceeași zi, când s‑a lăsat seara, le‑a zis: – Să traversăm în partea cealaltă!

36  Și lăsând mulțimea, L‑au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci.

37  Atunci s‑a stârnit un vârtej de vânt puternic, care arunca valurile în barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă.

38  Isus era în partea din spate a bărcii, dormind pe o pernă. Ei L‑au trezit și I‑au spus: – Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?!

39  Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și a zis mării: – Taci! Liniștește‑te! Vântul s‑a oprit și s‑a făcut o liniște mare.

40  Apoi le‑a zis: – De ce sunteți fricoși? Tot n‑aveți credință?

41  Ei s‑au temut foarte tare și‑și ziceau unii altora: – Cine deci este Acesta, de‑L ascultă până și vântul, și marea?!

Lukas 8

Isus liniștește furtuna

22  Într‑una din zile, Isus S‑a urcat în barcă împreună cu ucenicii Lui și le‑a zis: – Să traversăm în partea cealaltă a lacului! Și au plecat.

23  În timp ce vâsleau ei, Isus a adormit. Atunci a coborât pe lac un vârtej de vânt, iar ei au fost acoperiți de ape și erau în pericol.

24  Ei s‑au apropiat și L‑au trezit, zicând: – Stăpâne, Stăpâne, pierim! Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și apa învolburată, iar ele au încetat și s‑a făcut liniște.

25  Apoi i‑a întrebat: – Unde vă este credința?! Ei s‑au temut, au rămas uimiți și și‑au zis unii altora: – Cine deci este Acesta, de poruncește până și vânturilor, și apei, iar ele Îl ascultă?!