Apostelgeschichte 27 | Noua Traducere Românească

Călătoria spre Roma

1 Când s‑a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l‑au predat atât pe Pavel, cât și pe alți prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial*. 2 Ne‑am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre câteva locuri din Asia*. Cu noi era și Aristarhus, un macedonean din Tesalonic. 3 În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s‑a purtat cu bunăvoință față de Pavel și i‑a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. 4 Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau neprielnice. 5 Am navigat în largul mării – pe lângă Cilicia și Pamfilia – și ne‑am coborât la Myra, în Lycia. 6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne‑a îmbarcat pe ea. 7 Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu lângă Cnidus*. Fiindcă vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Capul Salmone. 8 După ce am trecut de el cu greu, am ajuns într‑un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea. 9 Trecuse destul de mult timp și călătoria devenea deja periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului*. Prin urmare, Pavel i‑a sfătuit 10 și le‑a zis: „Oamenilor*, văd că această călătorie urmează să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere, nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.“ 11 Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel. 12 Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud‑vest și nord-vest – și să ierneze acolo.

Furtună pe mare

13 Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că‑și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de‑a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. 14 Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo*. 15 Corabia a fost luată de vânt, fără să i se poată împotrivi, și astfel ne‑am lăsat duși de el. 16 Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, și cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corabiei. 17 Au ridicat‑o la bord și apoi s‑au folosit de niște frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu naufragieze în Sirta*, au lăsat pânzele* în jos, lăsându‑se astfel duși de vânt. 18 Fiindcă eram prinși într‑o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corabiei, 19 iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord și echipamentul corabiei. 20 Timp de mai multe zile nu s‑au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n‑a slăbit deloc. În cele din urmă, ni se dusese orice speranță că vom fi salvați. 21 După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă și de această pierdere. 22 Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că niciunul dintre voi nu‑și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia. 23 Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia Îi slujesc 24 și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine!» 25 De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus! 26 Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“ 27 Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropiau de uscat. 28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit‑o de douăzeci de stânjeni*. Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit‑o de cincisprezece stânjeni*. 29 De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. 30 Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră barca de salvare jos, în mare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră, 31 Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!“ 32 Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat‑o să se depărteze. 33 Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n‑ați mâncat nimic. 34 De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este spre salvarea voastră; căci niciun fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ 35 Și zicând acestea, a luat pâine, I‑a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce. 36 Toți au prins curaj și au mâncat și ei câte ceva. 37 În corabie eram, în total, două sute șaptezeci și șase de suflete. 38 După ce și‑au potolit foamea, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.

Naufragiul

39 Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut țărmul, dar au observat un golf care avea plajă și s‑au hotărât să acosteze corabia acolo, dacă vor putea. 40 Au tăiat ancorele și le‑au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică și s‑au îndreptat spre plajă. 41 S‑au lovit însă de un banc de nisip și corabia a eșuat; prora s‑a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era distrusă de forța* valurilor. 42 Planul soldaților era să‑i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând. 43 Dar centurionul, dorind să‑l salveze pe Pavel, i‑a împiedicat să‑și îndeplinească planul. El le‑a poruncit celor ce știau să înoate să sară primii peste bord și să ajungă la țărm, 44 iar ceilalți să‑i urmeze ținându‑se de scânduri sau de bucăți din corabie. Și așa s‑a făcut că au ajuns cu toții teferi la țărm.

Библия, синодално издание

1 Когато бе решено да отплуваме за Италия, предадоха Павла и няколко други затворници на един стотник, на име Юлий, от Августовия полк. 2 Качихме се на един адрамитски кораб и тръгнахме, като щяхме да плуваме около асийските места. С нас беше Аристарх, македонец от Солун. 3 На другия ден стигнахме в Сидон. Юлий, постъпвайки с Павла човеколюбиво, позволи му да отиде при приятелите си и да се възползува от грижите им. 4 Като тръгнахме оттам, минахме под Кипър, понеже ветровете бяха противни, 5 и, като преплувахме морето покрай Киликия и Памфилия, слязохме до Мира Ликийска. 6 Там стотникът намери един александрийски кораб, който плуваше за Италия, и ни прехвърли на него. 7 И плавайки полека доста дни, едва стигнахме срещу Книд, защото вятърът ни пречеше, и преплувахме под Крит край Салмона. 8 И като минахме с мъка край Салмона, стигнахме до едно място, наречено Добри Пристанища, близо до което беше град Ласея. 9 Но, понеже бе минало доста време, и плаването ставаше вече опасно, пък и постът беше вече минал, Павел ги съветваше 10 и им казваше: виждам, мъже, че плаването ще бъде с беди и с голяма щета не само за товара и за кораба, но и за живота ни. 11 Но стотникът се доверяваше повече на кърмиларя и на стопанина на кораба, отколкото на Павловите думи. 12 И понеже пристанището не беше пригодно за презимуване, повечето изказаха мнение да се вдигнат и оттам, за да стигнат, ако е възможно, до Финик, критско пристанище, което лежи срещу югозападния и северозападния вятър, и там да презимуват. 13 Но подухна юг, и те, като помислиха, че са получили желаното, тръгнаха и плуваха покрай Крит. 14 Скоро обаче се подигна срещу него бурен вятър, наричан евроклидон*. 15 Корабът биде грабнат тъй, че не можеше да устои на вятъра; и ние се оставихме да ни носят вълните. 16 И, понесени зад едно островче, наричано Клавда, едвам можахме да удържим ладията; 17 като я дигнаха, взеха да употребяват средства да подвържат кораба изотдолу; и понеже се бояха да не заседнат в Сирт*, свиха платната и тъй се носеха. 18 На другия ден, понеже бяхме силно тласкани от бурята, наченаха да изхвърлят товара; 19 а на третия ден ние сами с ръцете си изхвърлихме корабните принадлежности. 20 Но, понеже през много дни не се виждаше ни слънце, ни звезди, па и немалка буря върлуваше, изчезваше нататък всяка надежда да се спасим. 21 И защото не бяха яли дълго време, Павел застана посред тях и каза: мъже братя, трябваше да ме послушате и да не тръгваме от Крит, и щяхме да избегнем тия беди и щети. 22 А сега ви съветвам да бъдете бодри, защото ни една душа от вас няма да погине, а само корабът. 23 Защото нощес ми се яви Ангел от Бога, Комуто принадлежа и Комуто служа, 24 и каза: не бой се, Павле, ти трябва да излезеш пред кесаря; и ето, Господ ти подари всички тия, които плуват с тебе. 25 Затова, братя, бъдете бодри, защото вярвам на Бога, че тъй ще стане, както ми бе речено. 26 Ние трябва да бъдем изхвърлени на някой остров. 27 Когато настана четиринайсета нощ, откак се носехме по Адриатическо море, към среднощ корабниците взеха да угаждат, че се приближават до някаква земя, 28 и, като измериха дълбочината, намериха двайсет разтега; отидоха малко понататък, измериха пак и намериха петнайсет разтега. 29 И понеже се бояха да не връхлетят на скалисти места, хвърлиха откъм кърмилото четири котви, и чакаха да съмне. 30 А когато корабниците искаха да бягат от кораба и спускаха ладия в морето под предлог, че уж ще спущат котва откъм носа, 31 Павел каза на стотника и на войниците: ако тия не останат на кораба, вие не можете се спаси. 32 Тогава войниците отрязаха въжата на ладията и я оставиха да падне вън. 33 И преди да съмне, Павел канеше всички да похапнат, думайки: днес е четиринайсети ден, откак вие в очакване стоите гладни, без да сте вкусили нещо. 34 Затова, моля ви, похапнете си; това ще запази живота ви, защото ни едному от вас няма да падне и косъм от главата. 35 Като каза това, взе хляб, поблагодари Богу пред всички, разчупи и начена да яде; 36 тогава се ободриха всички, та ядоха и те; 37 а всички на кораба бяхме двеста седемдесет и шест души. 38 А като се нахраниха, почнаха да облекчават кораба, като изхвърлиха житото в морето. 39 Когато се разсъмна, не познаха земята, а съгледаха един залив с плитко крайбрежие, към което се и решиха, ако бъде възможно, да тласнат кораба. 40 И като дигнаха котвите, оставиха се на морето; при това разслабиха връзките на кърмилата, развиха малкото ветрило наспоред вятъра и държаха посока към крайбрежието. 41 Но налетяха на място, дето морето биеше от две страни, и направиха да заседне там корабът; носът се заби и остана неподвижен, а задната част се разбиваше от силата на вълните. 42 И войниците се надумаха да избият затворниците, за да не би някой да изплава и побегне. 43 Но стотникът, като искаше да спаси Павла, възпря ги от това намерение и заповяда първи да скочат и да излязат на земя ония, които знаят да плават, 44 а другите да излязат – едни на дъски, а други на щогоде от кораба; тъй стана, че всички се спасиха на земята.

Apostelgeschichte 27 | Noua Traducere Românească Библия, синодално издание

Călătoria spre Roma

Furtună pe mare

Naufragiul