1Der Engel Jahwes[1] kam von Gilgal[2] nach Bochim[3] herauf und sagte zu den Israeliten: „Ich habe euch aus Ägypten herausgeführt und euch in das Land gebracht, das ich euren Vätern unter Eid zugesichert hatte. Ich hatte gesagt: 'Niemals werde ich meinen Bund mit euch brechen, nie! (1Mo 35,8)2Aber ihr dürft keinen Bund mit den Bewohnern dieses Landes schließen und müsst ihre Altäre niederreißen.' Doch ihr habt mir nicht gehorcht. Wie konntet ihr das nur tun?3So muss ich euch jetzt sagen: 'Ich werde die Bewohner dieses Landes nicht vor euch vertreiben! Sie werden euch Widerstand leisten und ihre Götter werden zur Falle für euch.'“4Als der Engel Jahwes das gesagt hatte, schrien die Israeliten auf und begannen zu weinen.5Darum nannten sie jenen Ort Bochim, die Weinenden. Dort brachten sie Jahwe Opfer.
Israels Untreue
6Als Josua damals die Versammlung bei Sichem[4] aufgelöst hatte, waren die Israeliten in die ihnen zugeteilten Gebiete gezogen, um sie in Besitz zu nehmen.7Solange Josua lebte, diente das Volk Jahwe, und auch noch solange die Ältesten lebten, die die großen Taten Jahwes für Israel gesehen hatten.8Doch dann starb Josua Ben-Nun, der Diener Jahwes, 110 Jahre alt.9Sie bestatteten ihn auf seinem Erbbesitz in Timnat-Heres,[5] im Gebirge Efraïm,[6] nördlich vom Berg Gaasch.[7]10Schließlich starb jene ganze ältere Generation und es wuchs eine neue heran, die Jahwe nicht kannte und seine großen Taten für Israel nicht miterlebt hatte.11Da fingen die Israeliten an, den Baalen[8] zu dienen, was Jahwe als sehr böse ansah.12So verließen sie Jahwe, den Gott ihrer Vorfahren, der sie aus Ägypten herausgeführt hatte, und liefen fremden Göttern nach. Sie warfen sich vor den Göttern ihrer Nachbarvölker nieder und reizten Jahwe auf diese Weise zum Zorn,13denn sie verließen ihn dadurch, dass sie Baal und Astarte[9] verehrten.14Da wurde Jahwe zornig über Israel. Er ließ räuberische Beduinen über sie herfallen, die sie ausplünderten. Er lieferte sie der Gewalt ihrer feindlichen Nachbarvölker aus, sodass sie ihnen keinen Widerstand mehr leisten konnten.15Sooft sie auch in den Kampf zogen, stellte sich Jahwe gegen sie, wie er es ihnen mit einem Schwur angedroht hatte. So gerieten sie in schwere Bedrängnis.16Aber dann ließ Jahwe ihnen immer wieder besondere Führer erstehen, die Richter, die sie aus der Gewalt der plündernden Nachbarstämme befreiten.17Aber auch auf ihre Richter hörten sie nicht lange, sondern gaben sich wie Huren immer wieder anderen Göttern hin und warfen sich vor ihnen nieder. Schnell kamen sie vom rechten Weg ab, den ihre Väter gegangen waren, und gehorchten den Geboten Jahwes nicht mehr.18Trotzdem ließ Jahwe ihnen immer wieder Richter erstehen und stand diesen zur Seite. Er befreite sein Volk aus der Gewalt ihrer Feinde, solange die Richter lebten, denn er hatte Mitleid mit ihnen, wenn sie unter ihren Unterdrückern und Peinigern ächzten.19Doch sobald der Richter gestorben war, wurden die Israeliten rückfällig und trieben es noch schlimmer als ihre Vorfahren. In ihrem Trotz hörten sie einfach nicht auf, den anderen Göttern nachzurennen, sie zu verehren und sich vor ihnen niederzuwerfen.20Da flammte Jahwes Zorn gegen Israel auf. Er fasste den Beschluss: „Weil dieses Volk ständig den Bund bricht, den ich mit ihren Vorfahren geschlossen habe, weil es mir einfach nicht gehorchen will,21werde auch ich kein einziges Volk mehr vor ihnen vertreiben. Die Völker, die Josua bis zu seinem Tod nicht vertreiben konnte, lasse ich im Land,22um die Israeliten auf die Probe zu stellen, ob sie wie ihre Vorfahren auf meinem Weg bleiben oder nicht.“23Deshalb hatte Jahwe diese Völker im Land bleiben lassen und sie nicht so schnell vertrieben; und deshalb hatte er sie auch Josua nicht in die Hand gegeben.
1Îngerul DOMNULUI S‑a suit de la Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v‑am scos din Egipt și v‑am adus în țara pe care le‑am promis‑o părinților voștri. Am zis: «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi.2Iar voi să nu încheiați legământ cu locuitorii acestei țări, ci să le dărâmați altarele.» Voi însă nu ați ascultat de glasul Meu. Ce‑ați făcut?3Acum vă spun din nou: «Nu‑i voi alunga dinaintea voastră, ci vă vor fi ca niște spini în coaste, iar dumnezeii lor vă vor fi o cursă.»“4După ce Îngerul Domnului le‑a zis aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul și‑a ridicat glasul și a plâns.5Au pus acelui loc numele Bochim[1] și au adus acolo jertfe DOMNULUI.
Starea poporului în timpul vieții lui Iosua și după moartea acestuia
6După ce Iosua a dat drumul poporului, fiii lui Israel au plecat fiecare la moștenirea lui, ca să ia în stăpânire țara.7Poporul a slujit DOMNULUI cât timp a trăit Iosua și bătrânii de după Iosua, care văzuseră toată lucrarea cea măreață pe care o făcuse DOMNUL pentru Israel.8Iosua, fiul lui Nun, robul DOMNULUI, a murit la vârsta de o sută zece ani.9L‑au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnat-Heres[2], în muntele lui Efraim, la nord de muntele Gaaș. (Jos 19,50; Jos 24,30)10Apoi toată generația aceea a fost adăugată la părinții săi, iar după ea s‑a ridicat o altă generație care nu‑L cunoștea pe DOMNUL, și nici lucrarea făcută de El pentru Israel.11Atunci fiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și au slujit BAALILOR[3]. (Ri 3,7; Ri 8,33; Ri 10,6; Ri 10,10)12L‑au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor, Care‑i scosese din țara Egiptului, și s‑au dus după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care‑i înconjurau. S‑au închinat înaintea lor și L‑au mâniat pe DOMNUL.13Astfel, L‑au părăsit pe DOMNUL și au slujit lui BAAL[4] și AȘTORETELOR[5].14DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și i‑a dat pe israeliți pe mâna unor jefuitori care i‑au prădat. El i‑a vândut în mâinile dușmanilor din vecinătate, cărora n‑au mai fost în stare să li se împotrivească.15Oriunde mergeau, mâna DOMNULUI era împotriva lor ca să le facă rău, așa cum le spusese și le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într‑un mare necaz.16DOMNUL le‑a ridicat judecători[6] ca să‑i izbăvească din mâna jefuitorilor lor.17Dar nici de judecătorii lor n‑au ascultat, ci s‑au prostituat, ducându‑se după alți dumnezei și închinându‑se lor. S‑au abătut repede de la calea pe care umblaseră părinții lor, cei care ascultaseră de poruncile DOMNULUI, și nu au făcut ca ei.18Când DOMNUL le ridica judecători, DOMNUL era cu fiecare judecător și El Însuși îi izbăvea din mâna dușmanilor lor în toate zilele judecătorului. Căci DOMNULUI Îi părea rău când le vedea suspinul înaintea celor ce‑i prigoneau și‑i asupreau.19Dar după ce murea judecătorul, ei se întorceau iarăși la căile lor și se perverteau mai mult decât înaintașii lor, ducându‑se după alți dumnezei, slujindu‑le și închinându‑se înaintea lor. Și nu renunțau la faptele și la căile lor rele.20Atunci DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: „Fiindcă neamul acesta a încălcat legământul Meu pe care‑l poruncisem părinților lor și n‑au ascultat de glasul Meu,21nu voi mai continua să alung dinaintea lor pe niciunul din neamurile lăsate de Iosua când a murit,22pentru ca, prin ele, să‑l pun la încercare pe Israel și să văd dacă vor păzi sau nu Calea DOMNULUI, umblând pe ea așa cum au făcut părinții lor.“23Prin urmare, DOMNUL a lăsat în pace acele neamuri. El nu S‑a grăbit să le alunge și nu le‑a dat în mâna lui Iosua.