von Karl-Heinz Vanheiden1Wir, die Starken, haben die Pflicht, die Schwächen der Schwachen zu tragen, und sollen nicht selbstgefällig sein.2Nein, jeder von uns soll dem anderen gefällig sein, damit es ihm gut geht und er gefördert wird.3Auch Christus, der Messias, hat nicht für sich selbst gelebt, sondern so, wie es in der Schrift heißt: „Und wenn sie dich beschimpfen, trifft es mich tief.“ (Ps 69,9)4Denn aus allem, was früher aufgeschrieben wurde, sollen wir lernen. Die ‹heiligen› Schriften ermutigen uns ja zum Durchhalten und Hoffen.5Und der Gott, von dem Geduld und Ermutigung kommen, gebe euch die Einmütigkeit, wie sie Jesus Christus angemessen ist.6So könnt ihr ihn, den Vater unseres Herrn Jesus Christus, mit einem Mund rühmen.7Deshalb nehmt euch gegenseitig an, wie auch Christus, der Messias, euch angenommen hat, damit Gott geehrt wird!
Der Auftrag des Völkerapostels
8Denn ich sage: Christus ist ein Diener der Juden geworden, um die Wahrhaftigkeit Gottes zu bezeugen. Er wollte so die Verheißungen ihrer Väter bekräftigen.9Er wollte aber auch, dass die Nichtjuden Gott für seine Barmherzigkeit ehren. So steht es ja geschrieben: „Darum will ich dich preisen unter den Völkern. Zum Ruhm deines Namens will ich Loblieder singen.“ (Ps 18,49)10An anderer Stelle heißt es: „Freut euch mit seinem Volk, ihr Völker alle!“ (5Mo 32,43)11Und weiter: „Lobt den Herrn, all ihr Völker, alle Nationen sollen ihn preisen!“ (Ps 117,1)12Und Jesaja sagt: „Es kommt der Spross, der aus der Wurzel Isais hervorwächst. Er steht auf, um über die Völker zu herrschen. Auf ihn werden sie hoffen.“[1] (Jes 11,10)13Der Gott der Hoffnung erfülle euch mit aller Freude und ganzem Frieden in eurem Glauben. So wird auch eure Hoffnung durch die Kraft des Heiligen Geistes über jedes Maß hinaus wachsen.14Was euch aber betrifft, meine Geschwister, bin ich überzeugt, dass ihr selbst voller Güte seid, erfüllt mit aller ‹nötigen› Erkenntnis und fähig, euch gegenseitig zu ermahnen.15Ich habe euch teilweise recht offen geschrieben, weil ich euch einiges in Erinnerung rufen wollte. Gott hat mich in seiner Gnade ja berufen,16ein Diener von Christus Jesus unter den Völkern zu sein. Wie ein Priester im Dienst der guten Nachricht Gottes arbeite ich darauf hin, dass sie eine Opfergabe werden, an der Gott Freude hat, weil sie durch den Heiligen Geist geheiligt ist.17Dass ich vor Gott darauf stolz sein kann, habe ich allein Christus Jesus zu verdanken.18Denn ich werde es niemals wagen, etwas vorzubringen, was nicht Christus durch mich gewirkt hat. So kamen durch ‹Gottes› Wort und mein Wirken Menschen aus den Völkern zum Gehorsam ‹des Glaubens›.19Das geschah in der Kraft von Zeichen und Wundern, der Kraft des ‹Heiligen› Geistes. So habe ich von Jerusalem aus und ringsherum die gute Nachricht des Messias in ihrer ganzen Fülle verbreitet – bis an die Grenze von Illyrien.[2]20Es war eine Ehre für mich, die Freudenbotschaft dorthin zu tragen, wo Christus noch nicht bekannt war, um nicht auf einem fremden Fundament zu bauen.21Ich hielt mich an das, was geschrieben steht: „Gerade die, denen noch nichts von ihm gesagt wurde, sollen ihn kennenlernen, und gerade die, die noch nichts von ihm gehört haben, sollen verstehen.“ (Jes 52,15)
Reisepläne des Apostels
22Das ist es auch, was mich immer wieder gehindert hat, zu euch zu kommen,23obwohl ich mich seit vielen Jahren danach sehne, euch zu sehen. Aber jetzt habe ich in diesen Gegenden kein neues Arbeitsfeld mehr24und plane, nach Spanien zu reisen. Auf dem Weg dorthin hoffe ich, euch zu besuchen und dann mit eurer Unterstützung die Reise fortzusetzen. Doch vorher möchte ich mich einige Zeit an der Gemeinschaft mit euch erfreuen.25Jetzt reise ich aber erst einmal nach Jerusalem, um den Gläubigen dort Hilfe zu bringen.26Denn die Gemeinden in Mazedonien[3] und Achaja[4] haben beschlossen, etwas für die Armen unter den Gläubigen in Jerusalem zusammenzulegen.27Sie haben das gern getan und stehen ja auch in ihrer Schuld. Denn wenn die Völker Anteil an deren geistlichen Gütern bekommen haben, sind sie auch verpflichtet, ihnen mit irdischen Gütern zu dienen.28Aber wenn ich diese Sache zum Abschluss gebracht und ihnen den Ertrag der Sammlung versiegelt übergeben habe, will ich auf dem Weg nach Spanien bei euch vorbeikommen.29Und ich weiß, dass ich euch die ganze Fülle des Segens von Christus mitbringen werde.30Ich bitte euch dringend, Brüder, helft mir zu kämpfen und betet für mich zu Gott! Denn durch unseren Herrn Jesus Christus und durch die Liebe, die der Geist wirkt, sind wir doch miteinander verbunden.31Betet, dass ich vor den Gefahren geschützt bin, die mir von den Ungläubigen in Judäa drohen, und dass meine Hilfe für Jerusalem von den Gläubigen dort gut aufgenommen wird!32Dann kann ich, wenn es Gottes Wille ist, mit Freude zu euch kommen und mich bei euch etwas erholen.33Der Gott des Friedens sei mit euch allen! Amen.
Römer 15
Noua Traducere Românească
von Biblica1Însă noi, care suntem puternici, suntem datori să purtăm neputințele celor slabi și nu să ne plăcem nouă înșine.2Fiecare dintre noi să placă semenului său, spre binele acestuia, pentru zidirea lui.3Căci nici Cristos nu Și‑a plăcut Lui Însuși, ci s‑a întâmplat așa cum este scris: „Insultele celor ce Te insultă au căzut asupra Mea.“[1] (Ps 69,9)4Tot ce a fost scris în trecut a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea date de Scripturi, să avem speranță.5Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceleași gânduri unii față de alții, după exemplul lui Cristos Isus,6pentru ca, într‑un gând și cu un singur glas, să‑L slăviți pe Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.7Așadar, primiți‑vă bine unii pe alții, așa cum v‑a primit și pe voi Cristos, spre slava lui Dumnezeu.8Căci vă spun, Cristos a devenit un slujitor al circumciziei, pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile făcute patriarhilor,9astfel încât neamurile să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi mărturisi printre neamuri și voi cânta laudă Numelui Tău!“[2] (2Sam 22,50; Ps 18,49)10Și, din nou, spune: „Bucurați‑vă, neamuri, împreună cu poporul Lui!“[3] (5Mo 32,43)11Și, din nou: „Lăudați‑L pe Domnul, toate neamurile! Să‑I aducă laude, toate popoarele!“[4] (Ps 117,1)12Și, din nou, Isaia spune: „Rădăcina lui Ișai[5] va ieși, și El Se va ridica să conducă neamurile; în El își vor pune speranța neamurile.“[6] (Jes 11,10; Mt 1,6; Mt 1,16)13Dumnezeul speranței să vă umple de toată bucuria și pacea, în timp ce credeți, ca să aveți speranță din belșug, prin puterea Duhului Sfânt!
Motivația lui Pavel în scrierea scrisorii
14Dar eu însumi sunt convins cu privire la voi, frații mei, că voi înșivă sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoașterea și în stare să vă sfătuiți unii pe alții.15Totuși, v‑am scris, pe alocuri, mai cu îndrăzneală, ca să vă reamintesc aceste lucruri, având în vedere harul care mi‑a fost dat de către Dumnezeu16ca să fiu un slujitor al lui Cristos Isus pentru neamuri. Eu slujesc ca preot Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât jertfa neamurilor să devină plăcută,[7] sfințită de Duhul Sfânt.17Astfel, am un motiv de laudă în Cristos Isus cu privire la lucrurile pe care le‑am înfăptuit pentru Dumnezeu.18Căci n‑aș îndrăzni să vorbesc despre ceva pe care Cristos să nu‑l fi înfăptuit prin mine[8], ca să aducă neamurile la ascultare prin cuvânt și faptă,19prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu[9]. Așa că, din Ierusalim și împrejurimile lui, până în Iliria[10], am dus la capăt lucrarea Evangheliei lui Cristos.20Și am năzuit astfel să vestesc Evanghelia acolo unde Numele lui Cristos nu fusese proclamat, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva,21ci să fac așa cum este scris: „Cei cărora nu li s‑a istorisit despre El vor vedea, și cei care n‑au auzit vor înțelege.“[11] (Jes 52,15)22Iată ce m‑a împiedicat de multe ori să vin la voi.
Planul lui Pavel de a vizita Roma
23Dar acum, nemaiavând loc în aceste regiuni și întrucât de mulți ani am o mare dorință să vin la voi,24sper să vă văd în călătoria mea, când voi merge în Spania, și să fiu însoțit de voi într-acolo[12], după ce îmi voi fi împlinit, măcar în parte, dorința de a fi cu voi.25Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a‑i sluji pe sfinți.26Căci cei din Macedonia și Ahaia[13] au găsit potrivit să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinții din Ierusalim.27Au găsit într-adevăr potrivit, însă le sunt și datori, pentru că, dacă neamurile au avut parte de binecuvântările duhovnicești[14] ale acestora, și ele sunt datoare să‑i slujească cu binecuvântări materiale.28Deci, după ce voi fi dus la îndeplinire aceasta și le voi fi înmânat în siguranță acest rod[15], mă voi îndrepta spre Spania, trecând pe la voi.29Și știu că, atunci când voi veni la voi, voi veni în plinătatea binecuvântării lui Cristos.30Vă îndemn, fraților, prin Domnul nostru Isus Cristos și prin dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine,31ca să fiu scăpat[16] de cei ce sunt neascultători în Iudeea, iar slujirea mea în Ierusalim să fie bine primită de către sfinți, (Apg 20,22)32astfel încât, prin voia lui Dumnezeu, să vin la voi cu bucurie și să pot fi înviorat în mijlocul vostru.[17]33Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin.