Psalm 18 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Danklied des Königs

1 Von David, dem Diener Jahwes. Dieses Lied sang er für Jahwe, nachdem dieser ihn vor Saul und allen anderen Feinden gerettet hatte.^[1] 2 Ich liebe dich, Jahwe, du meine Stärke! 3 Jahwe, mein Fels, mein Schutz und mein Retter, / mein Gott, meine Burg, in der ich mich berge, / mein Schild, meine Zuflucht und mein sicheres Heil. 4 „Jahwe, sei gelobt!“, rufe ich aus. / Ich bin gerettet vor meinen Feinden. 5 In Fesseln des Todes war ich gefangen, / Sturzbäche des Unheils erschreckten mich. 6 Mit Stricken des Todes war ich gebunden, / die Todesfalle schlug über mir zu. 7 Ich rief zu Jahwe in meiner Angst, / schrie um Hilfe zu meinem Gott. Er hörte mich in seinem Tempel, / mein Hilfeschrei erreichte sein Ohr. 8 Da wankte und schwankte die Erde, / es bebten die Gründe der Berge. / Sie zitterten, denn er wurde zornig. 9 Rauch stieg auf von seiner Nase, / und Feuer schoss aus seinem Mund, / glühende Kohlen sprühten hervor. 10 Er neigte den Himmel tief auf die Erde / und fuhr auf dunklen Wolken herab. 11 Er flog auf einem Cherub,^[2] / er schwebte auf den Schwingen des Sturms. 12 Er hüllte sich in Finsternis wie in ein Zelt, / in Regendunkel und schwarzes Gewölk. 13 Vor seinem Glanz zogen die Wolken vorbei / mit Hagel und feuriger Glut. 14 Am Himmel ließ Jahwe den Donner erdröhnen, / laut krachte die Stimme des Höchsten / mit Hagel und feuriger Glut. 15 Er schoss seine Pfeile und verjagte die Feinde, / er schleuderte Blitze und verwirrte sie. 16 Da zeigte sich der Grund der Gewässer, / die Fundamente der Welt wurden entblößt / vor deinem Drohen, Jahwe, / vor dem Schnauben deines zornigen Atems. 17 Aus der Höhe griff seine Hand nach mir, / sie fasste mich und zog mich aus der Flut. 18 Er entriss mich den mächtigen Feinden, / die stärker waren als ich und mich hassten. 19 Sie überfielen mich am Tag meines Unglücks. / Doch Jahwe wurde mein Halt. 20 Er führte mich hinaus ins Weite, / befreite mich, weil er mich mochte. 21 Jahwe hat mir mein rechtes Tun vergolten, / mich nach der Reinheit meiner Hände beschenkt. 22 Denn ich ging auf den Wegen Jahwes, / fiel nicht schuldig von meinem Gott ab. 23 Ja, seine Entscheide hielt ich mir vor, / seine Gesetze wies ich nicht ab. 24 Ich tat, was er von mir wollte / und nahm mich vor der Sünde in acht. 25 So hat Jahwe mich für mein rechtes Tun belohnt, / denn in seinen Augen waren meine Hände rein. 26 Einem Gütigen zeigst du dich gütig, / einem treuen Mann treu. 27 Dem Reinen zeigst du dich rein, / doch dem Falschen bist du verdreht. 28 Ja, du rettest das verarmte Volk, / doch stolze Augen zwingst du nieder. 29 Ja, du lässt mein Lebenslicht brennen. / Jahwe, mein Gott, macht das Dunkel mir hell. 30 Ja, einen Schutzwall erstürme ich mit dir, / mit meinem Gott überspring ich die Mauer. 31 Ja, Gott – sein Weg ist vollkommen, / Jahwes Wort ist unverfälscht. / Ein Schild ist er für alle, / die Schutz bei ihm suchen. 32 Ja, wer ist Gott, wenn nicht Jahwe! / Wer ist ein Fels, wenn nicht unser Gott! 33 Dieser Gott ist meine Kraft, / er hält mich auf dem richtigen Weg. 34 Er macht meine Füße gazellenflink / und standfest auf allen Höhen. 35 Er lehrt meine Hände das Kämpfen / und meine Arme wie man den Bogen spannt. 36 Du gabst mir den Schild deines Heils, / und deine Hand hat mich gestützt. / Du neigtest dich herab, und das machte mich groß! 37 Du schafftest meinen Schritten Raum, / meine Knöchel blieben fest. 38 Ich jagte meinen Feinden nach und holte sie ein. / Erst als sie vernichtet waren, kehrte ich um. 39 Zerschmettert habe ich sie, / sie stehen nicht wieder auf. / Besiegt lagen sie mir vor den Füßen. 40 Du versorgtest mich mit Kraft zum Kampf, / zwangst meine Gegner unter mich nieder. 41 Du hast meine Feinde zur Flucht gezwungen, / ich konnte meine Hasser vernichten. 42 Sie schrien, aber da war kein Retter, / zu Jahwe, doch er hörte sie nicht. 43 Ich zerrieb sie wie Staub vor dem Wind, / leerte sie wie Straßendreck aus. 44 Du hast mich den Streitigkeiten des Volkes entrissen, / hast mich zum Haupt der Völker gesetzt. / Ein Volk, das ich nicht kannte, dient mir. 45 Sie hörten mir zu und gehorchten sofort. / Fremde Menschen schmeichelten mir. 46 Zitternd kamen sie aus ihren Burgen / und gaben ihren Widerstand auf. 47 Jahwe lebt! Gepriesen sei mein Fels, / erhoben der Gott meines Heils! 48 Denn Gott hat mir Rache verschafft, / hat mir die Völker unterworfen 49 und mich gerettet vor zornigen Feinden. / Du hast mich über meine Gegner erhoben, / mich vom Mann der Gewalttat befreit. 50 Darum will ich dir danken, Jahwe, / deinen Ruhm vor den Völkern besingen, 51 der seinem König große Siege verschafft, / der seinem Gesalbten^[3] Gnade erweist, / David und seinen Nachkommen für alle Zeit.

Noua Traducere Românească

von Biblica

Pentru dirijor. A lui David, robul Domnului. David I‑a dedicat Domnului cuvintele acestei cântări în ziua în care l‑a scăpat din mâna tuturor dușmanilor lui și din mâna lui Saul. El a zis:

1 Te iubesc, DOAMNE, Tăria mea! 2 DOMNUL este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu! Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc, scutul meu, cornul^[1] mântuirii mele, întăritura mea! (2Sam 2,1; 1Chr 25,5; Ps 132,17) 3 Eu Îl chem pe DOMNUL, Care este vrednic de laudă, și sunt izbăvit de dușmanii mei. 4 Mă înfășuraseră legăturile morții și mă copleșiseră șuvoaiele distrugerii. 5 Legăturile Locuinței Morților^[2] mă înconjuraseră, mă prinseseră lațurile morții. 6 Dar în necazul meu L‑am chemat pe DOMNUL, am strigat după ajutor către Dumnezeul meu. El mi‑a ascultat glasul, din Templul Său, și strigătul meu după ajutor a ajuns înaintea Lui, la urechile Sale. 7 Atunci s‑a zguduit și s‑a cutremurat pământul, temeliile munților s‑au zdruncinat, s‑au clătinat, pentru că El Se mâniase. 8 Se înălța fum din nările Lui și foc mistuitor din gura Lui, cărbuni aprinși ieșeau din ea. 9 A aplecat cerurile și a coborât; negură deasă era sub picioarele Lui. 10 Călărea pe un heruvim și zbura, plutea pe aripile vântului. 11 Întunericul Și‑l așternuse drept învelitoare, iar împrejurul Lui, drept acoperământ, erau ape întunecoase și nori deși. 12 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa, prin norii Lui, ieșea grindină și cărbuni aprinși. 13 DOMNUL a tunat din ceruri, Cel Preaînalt Și‑a făcut auzit glasul, răspândind grindină și cărbuni aprinși. 14 Și‑a aruncat săgețile și i‑a împrăștiat pe dușmani; a trimis fulgerele și i‑a pus pe fugă. 15 La mustrarea Ta, DOAMNE, la suflarea nărilor Tale, s‑au văzut albiile apelor și s‑au descoperit temeliile lumii. 16 El S‑a întins din înălțime și m‑a apucat, m‑a scos din apele cele mari, 17 m‑a scăpat de dușmanul meu cel puternic și de vrăjmașii mei, căci erau mai tari decât mine. 18 Ei m‑au înfruntat în ziua necazului meu, dar DOMNUL mi‑a fost sprijin. 19 El m‑a scos la loc larg, m‑a salvat pentru că El Își găsește plăcerea în mine. 20 DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, mi‑a făcut după curăția mâinilor mele, 21 fiindcă am păzit căile DOMNULUI și nu m‑am făcut vinovat față de Dumnezeul meu. 22 Căci toate judecățile Lui sunt înaintea mea și nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine. 23 Am fost fără pată înaintea Lui și m‑am păzit de nelegiuirea mea. 24 DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Săi. 25 Cu cel credincios Tu Te arăți credincios; cu omul fără pată Tu Te dovedești a fi fără pată. 26 Cu cel curat Tu Te arăți curat, dar pe cel pervertit Tu îl amăgești. 27 Tu izbăvești poporul smerit, dar cobori pe cel cu ochii trufași. 28 Tu îmi aprinzi candela, DOAMNE! Dumnezeul meu îmi luminează întunericul. 29 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, și cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit. 30 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită. Cuvântul DOMNULUI este dovedit curat.^[3] El este un scut pentru toți cei ce se adăpostesc în El. 31 Cine este Dumnezeu în afară de DOMNUL? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru? 32 Dumnezeu este Cel Ce m‑a încins cu tărie și mi‑a făcut desăvârșită calea. 33 El mi‑a făcut picioarele ca ale cerboaicelor și m‑a așezat pe înălțimi. 34 Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de bronz. 35 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, smerenia^[4] Ta mă face mare. (2Sam 22,36) 36 Tu‑mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu‑mi alunece picioarele.^[5] 37 Îmi urmăresc dușmanii și‑i ajung; nu mă întorc până nu‑i mistui. 38 Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice; ei cad sub picioarele mele. 39 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă și‑i faci să se aplece înaintea mea^[6] pe cei ce se ridică împotriva mea. 40 Tu‑mi dai ceafa dușmanilor mei, și eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc. 41 Ei strigă după ajutor, dar nu este niciun eliberator. Strigă către DOMNUL, dar El nu le răspunde. 42 Îi pisez mărunt, ca praful în bătaia vântului; îi spulber ca pe noroiul de pe străzi. 43 Tu mă scapi de învinuirile poporului, mă pui drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu‑l cunosc îmi slujește. 44 Fiii străinului mă lingușesc; de îndată ce mă aud, mă ascultă. 45 Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor. 46 DOMNUL este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele! 47 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună, Cel Care îmi supune popoare, 48 Cel Ce mă izbăvește de dușmanii mei. Tu mă ridici deasupra celor ce se ridică împotriva mea; Tu mă scapi de omul violent. 49 De aceea Îți voi mulțumi, DOAMNE, printre neamuri, și voi cânta spre lauda Numelui Tău! 50 El dă mari izbăviri^[7] regelui Său și arată îndurare unsului Său, lui David și seminței^[8] lui în veac.