1Dann sah ich, wie das Lamm das erste von den sieben Siegeln der Schriftrolle aufbrach, und ich hörte eines der vier mächtigen Wesen mit Donnerstimme rufen: „Komm!“2Da erblickte ich ein weißes Pferd. Der Reiter auf ihm trug einen Bogen und erhielt jetzt einen Siegeskranz. Triumphierend ritt er hinaus, um den Sieg zu erringen.3Als das Lamm das zweite Siegel aufbrach, hörte ich das zweite mächtige Wesen rufen: „Komm!“4Wieder erschien ein Pferd. Es war feuerrot. Seinem Reiter wurde ein großes Schwert gegeben, und er bekam die Macht, den Frieden von der Erde wegzunehmen, so dass die Menschen sich gegenseitig abschlachten würden.5Dann brach das Lamm das dritte Siegel auf, und ich hörte das dritte der mächtigen Wesen rufen: „Komm!“ Jetzt sah ich ein schwarzes Pferd. Sein Reiter hatte eine Waage in der Hand.6Und eine Stimme, die aus der Mitte der vier Lebewesen zu kommen schien, rief: „Ein Kilo[1] Weizen für einen Denar![2] Drei Kilo Gerste für einen Denar! Öl und Wein taste nicht an!“7Als das Lamm das vierte Siegel aufbrach, hörte ich das vierte mächtige Wesen rufen: „Komm!“8Dann sah ich ein leichenfahles Pferd. Sein Reiter hieß Tod und sein ganzes Reich folgte ihm nach. Sie wurden ermächtigt, ein Viertel der Menschen durch Krieg, Hunger, tödliche Seuchen und wilde Tiere umkommen zu lassen.9Nun brach das Lamm das fünfte Siegel auf. Da sah ich unten am Altar die Seelen der Menschen, die man abgeschlachtet hatte, weil sie an Gottes Wort festhielten und ihm als seine Zeugen treu geblieben waren.10Sie riefen mit lauter Stimme: „Du heiliger und wahrhaftiger Herrscher! Wie lange dauert es noch, bis du Gericht hältst und unser Blut an den Bewohnern der Erde rächst?“11Da erhielt jeder von ihnen ein weißes Gewand mit der Antwort, dass sie noch eine kurze Zeit Geduld haben müssten. Denn erst müsse noch eine bestimmte Zahl ihrer Glaubensgeschwister zum Ziel kommen und so wie sie getötet werden.12Als das Lamm das sechste Siegel aufbrach, erschütterte ein schweres Beben die Erde. Die Sonne wurde dunkel wie ein Trauersack, und der Mond erschien auf einmal rot wie Blut.13Dann fielen Sterne vom Himmel auf die Erde wie vom Sturm geschüttelte Feigen vom Baum.14Der Himmel verschwand wie eine Schriftrolle, die man zusammenrollt, und kein Berg und keine Insel blieben an ihrer Stelle.15Da versteckten sich die Könige der Erde, die Herrscher und die Generäle, die Reichen und die Mächtigen, aber auch alle anderen Menschen – Sklaven wie Freie. Sie versteckten sich in Höhlen und Felsspalten16und flehten die Berge und Felsen an: „Fallt auf uns und verbergt uns vor den Blicken dessen, der auf dem Thron sitzt, und vor dem Zorn des Lammes!17Denn jetzt ist der furchtbare Tag ihres Zorns gekommen. Wer kann da bestehen?“
1Am văzut când Mielul a deschis unul dintre cele șapte sigilii și am auzit‑o pe una dintre cele patru ființe vii zicând cu glas ca de tunet: „Vino!“2M‑am uitat și iată că a ieșit un cal alb, iar cel care‑l călărea avea un arc. I‑a fost dată o coroană și, ca un cuceritor, a ieșit să cucerească.3Când Mielul a deschis al doilea sigiliu, am auzit‑o pe cea de‑a doua ființă vie zicând: „Vino!“4Și a ieșit un alt cal, unul roșu, iar celui ce‑l călărea i s‑a dat voie să ia pacea de pe pământ, așa încât oamenii să se înjunghie unii pe alții; și i‑a fost dată o sabie mare.5Când Mielul a deschis al treilea sigiliu, am auzit‑o pe cea de‑a treia ființă vie zicând: „Vino!“ M‑am uitat și iată că a ieșit un cal negru, iar cel care‑l călărea avea în mână o balanță.6Am auzit între cele patru ființe vii ceva ca un glas zicând: „Un choinix[1] de grâu pentru un denar[2]! Trei choinicși de orz pentru un denar! Dar să nu strici uleiul și vinul!“7Când Mielul a deschis al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de‑a patra ființe vii zicând: „Vino!“8M‑am uitat și iată că a ieșit un cal verde pal[3], iar numele celui ce‑l călărea era Moartea. Împreună cu el, urmându‑l, era Locuința Morților[4]. Le‑a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului, ca să omoare cu sabia, cu foametea, cu molima și prin fiarele sălbatice de pe pământ.9Când Mielul a deschis al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră uciși[5] din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și din cauza mărturiei pe care o avuseseră. (2Mo 29,12; 3Mo 4,7)10Ei au strigat cu glas tare, zicând: „Până când, Stăpâne, Cel Sfânt și Adevărat, întârzii să judeci și să răzbuni sângele nostru împotriva celor ce locuiesc pe pământ?“11Fiecăruia i s‑a dat câte o robă albă și li s‑a spus să se mai odihnească încă puțin timp, până când numărul celor care au slujit împreună cu ei și al fraților lor, care urmează să fie uciși ca și ei, se va fi împlinit.12Apoi am văzut când Mielul a deschis al șaselea sigiliu; și a fost un mare cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele,13iar stelele cerului au căzut pe pământ, așa cum un smochin își aruncă smochinele târzii[6] când este scuturat de un vânt puternic.14Cerul a fost strâns ca un sul ce este înfășurat, iar fiecare munte și insulă au fost mișcate din locurile lor.15Regii pământului, oamenii de seamă, comandanții, cei bogați, cei puternici, orice sclav și orice om liber s‑au ascuns în peșteri și printre stâncile munților.16Ei ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți‑ne de fața Celui Ce stă pe tron și de mânia Mielului,17pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lor și cine poate sta în picioare?!“