Offenbarung 18 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Der Untergang Babylons

1 Danach sah ich einen anderen Engel vom Himmel herabkommen. Er war mit großer Vollmacht ausgestattet, und die Erde wurde von seiner Herrlichkeit erleuchtet. 2 Er rief mit mächtiger Stimme: „Babylon ist gefallen! Ja, gefallen ist die große Stadt! Sie ist zu einer Behausung für Dämonen geworden, zu einem Schlupfwinkel für böse Geister aller Art, zu einem Tummelplatz für alles unreine und Abscheu erregende Getier. 3 Alle Völker haben von dem schweren Wein ihrer gierigen sexuellen Unmoral getrunken. Die Könige der Erde haben es mit ihr getrieben, und die Kaufleute der Welt sind durch ihren verschwenderischen Luxus reich geworden.“ 4 Dann hörte ich eine andere Stimme aus dem Himmel sagen: „Verlass die Stadt, mein Volk! Komm heraus, damit du nicht in ihre Sünden verstrickt und von ihren Plagen getroffen wirst! 5 Denn ihre Sünden türmen sich bis zum Himmel auf, und Gott wird sie dafür zur Rechenschaft ziehen. 6 Vergeltet ihr, wie sie auch euch vergolten hat! / Zahlt ihr doppelt heim, was sie anderen antat! / Gießt ihr ein doppelt so starkes Getränk / in ihren eigenen Kelch! 7 Gebt ihr so viel Qual und Trauer, wie sie in Prunk und Luxus schwelgte! Denn sie dachte ja: 'Ich bin Königin auf meinem Thron! Ich bin keine hilflose Witwe, mir wird nichts geschehen!' 8 Darum werden die Nöte des Todes und der Trauer und des Hungers an einem einzigen Tag über sie kommen, und sie wird in Schutt und Asche gelegt. Denn stark ist Gott, der Herr, der sie gerichtet hat. 9 Wenn dann die Mächtigen der Erde, die sich mit ihr eingelassen und das ausschweifende Leben in vollen Zügen genossen haben, den Rauch sehen, der von den brennenden Trümmern aufsteigt, werden sie klagen und jammern. 10 Was für ein Unglück!', werden sie rufen und aus Furcht vor ihrer Qual weit entfernt stehen bleiben. 'Was für ein Unglück! Babylon, du große und mächtige Stadt! In einer einzigen Stunde kam das Unglück über dich!' 11 Auch die Kaufleute in aller Welt werden um sie klagen und trauern, denn niemand kauft ihnen ihre Waren mehr ab: 12 das Gold und das Silber, die Edelsteine und Perlen, die Gewänder aus Seide und feinem Leinen, die Purpurstoffe und scharlachroten Kleider, das Sandelholz, die Gegenstände aus Elfenbein, Edelholz, Bronze, Eisen und Marmor, 13 den Zimt und den Haarbalsam, Duftstoffe, Salböl und Weihrauch, Wein und Olivenöl, Feinmehl und Weizen, Rinder und Schafe, Pferde und Wagen, Leibeigene und Sklaven. 14 'Auch die Früchte, die du so sehr liebtest, / gibt es nicht mehr! / Dahin ist all dein Glanz und deine Pracht! / Und nichts davon kommt jemals zurück!' 15 So werden die Kaufleute jammern, die durch diese Dinge reich geworden sind. Aus Furcht vor ihrer Qual stehen sie in der Ferne und weinen vor Trauer und Schmerz. 16 Was für ein Unglück!', werden sie rufen. 'Was für ein Unglück! Diese mächtige Stadt! Einst war sie in feines Leinen gekleidet, in Purpur und scharlachrote Stoffe gehüllt und mit Gold, Edelsteinen und Perlen geschmückt. 17 In einer einzigen Stunde ist solch ein Reichtum verschwunden!' Und alle Steuerleute, alle Handelsreisenden, alle Matrosen, überhaupt alle, die auf See ihren Unterhalt verdienten, beobachteten von fern 18 den Rauch, der von den brennenden Trümmern aufstieg, und riefen: 'An diese großartige Stadt kam keine andere heran!' 19 Vor Trauer streuten sie sich Staub auf den Kopf und klagten weinend: 'Was für ein Unglück! Wie furchtbar für diese große Stadt. Durch ihre Schätze sind alle reich geworden, die Schiffe auf See unterhielten. Und nun wurde sie in einer einzigen Stunde vernichtet!' 20 Ihr Himmel, jubelt über ihren Untergang! / Freut euch ihr Heiligen, freut euch Apostel und Propheten! / Für alles, was sie euch antat, / hat Gott nun sein Urteil an ihr vollstreckt!“ 21 Dann hob ein starker Engel einen Felsbrocken hoch, der so groß wie ein Mühlstein war, und warf ihn ins Meer. Dabei sagte er: „Genauso geht es Babylon, der großen Stadt. / Mit Wucht wird sie in die Tiefe gestürzt / und nie mehr gefunden. 22 Nie mehr wird man Harfenklänge und Gesang in deinen Mauern hören, / nie mehr Flötenspiel und Trompetenklang! / Nie mehr wird ein Handwerker in dir arbeiten, / und nie mehr wird das Geräusch der Mühle gehört. 23 Das Licht der Lampen ist für immer erloschen; / und der Jubel von Bräutigam und Braut für immer verstummt. / Denn deine Kaufleute waren die Großen der Welt / und mit deiner Magie hast du alle Völker verführt. 24 Blut fand man in ihr, das Blut von Propheten / und von Menschen, die Gottes Eigentum sind, / und von allen, die man auf der Erde umgebracht hat.“

Noua Traducere Românească

von Biblica

Căderea Babilonului

1 După acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer și care avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de slava lui. 2 El a strigat cu glas tare, zicând: „A căzut, a căzut marele Babilon, a devenit o locuință a demonilor, un adăpost pentru orice duh necurat, un adăpost pentru orice pasăre necurată, un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată, 3 pentru că din vinul furiei curviei ei au băut toate neamurile, regii pământului au curvit cu ea, iar negustorii pământului s‑au îmbogățit din puterea senzualității^[1] ei!“ 4 Am auzit un alt glas din cer, zicând: „Ieși afară din ea, poporul Meu, ca să nu fii părtaș păcatelor ei și să nu primești din urgiile ei, 5 pentru că păcatele ei s‑au îngrămădit până la cer, iar Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei! 6 Răsplătiți‑i după cum i‑a răsplătit și ea pe alții și plătiți‑i înapoi dublu pentru faptele ei; în paharul în care a amestecat ea, amestecați‑i o porție dublă! 7 Dați‑i tot atâta chin și jale, pe cât s‑a slăvit ea pe sine și a trăit în senzualitate^[2]! Pentru că zice în inima ei: «Șed ca o regină, nu sunt văduvă și nu voi vedea niciodată jalea!» 8 De aceea, urgiile vor veni asupra ei într‑o singură zi – moarte, jale și foamete – și va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, Care o judecă, este puternic. 9 Împărații pământului, care au curvit cu ea și au trăit în senzualitate^[3], o vor plânge și o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. 10 Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând: «Vai, vai, cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea puternică! Într‑un ceas a venit condamnarea ta!» 11 Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12 marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și țesătură cărămizie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeș, tot felul de lucruri din lemn prețios; bronz, fier și marmură; 13 scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri^[4] și suflete ale oamenilor. (1Mo 12,5) 14 Rodul după care tânjea sufletul tău s‑a dus de la tine; toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare sunt pierdute pentru tine și niciodată nu vor mai fi găsite. 15 Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s‑au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu‑se 16 și zicând: «Vai, vai, cetatea cea mare, îmbrăcată în in fin, în țesătură purpurie și cărămizie, împodobită cu aur, pietre prețioase și perle! 17 O bogăție atât de mare a fost distrusă într‑un singur ceas!» Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe 18 și, văzând fumul arderii ei, strigau, zicând: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?» 19 Și își aruncau țărână pe capete și strigau, plângând și jelindu‑se: «Vai, vai, cetatea cea mare, din prosperitatea căreia s‑au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare! Într‑un ceas a fost pustiită!» 20 «Bucură‑te de ea, cerule! Bucurați‑vă și voi, sfinților, apostolilor și profeților, pentru că Dumnezeu a rostit judecata împotriva ei, în favoarea voastră!»“ 21 Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, și a aruncat‑o în mare, zicând: „Cu o asemenea izbitură va fi aruncat Babilonul, marea cetate, încât niciodată nu va mai fi găsit! 22 Iar sunetul kitharozilor, al muzicienilor, al cântăreților la fluier și al trompetiștilor nu se va mai auzi niciodată în tine! Niciun meseriaș de nicio meserie, nu se va mai găsi vreodată în tine; sunetul morii nu se va mai auzi niciodată în tine; 23 lumina candelei nu va mai străluci niciodată în tine; glasul mirelui și al miresei nu se vor mai auzi niciodată în tine – pentru că negustorii tăi erau oamenii de seamă ai pământului, pentru că prin vrăjitoria ta au fost duse în rătăcire toate neamurile. 24 În ea s‑a găsit sângele profeților, al sfinților și al tuturor celor ce au fost uciși pe pământ!“