1Danach wählte der Herr siebzig andere ‹Jünger› aus und schickte sie zu zweit voraus in alle Städte und Dörfer, die er später selbst aufsuchen wollte.2Er sagte zu ihnen: „Die Ernte ist groß, aber es gibt nur wenig Arbeiter. Bittet deshalb den Herrn der Ernte, mehr Arbeiter auf seine Felder zu schicken.3Geht! Ich sende euch wie Lämmer unter Wölfe.4Nehmt keinen Geldbeutel mit, keine Vorratstasche und keine Sandalen. Und haltet euch unterwegs nicht auf, um Leute zu begrüßen.5Wenn ihr in ein Haus kommt, sagt zuerst: 'Friede sei mit diesem Haus!'6Wenn dort jemand bereit ist, den Frieden zu empfangen, wird euer Friede auf ihm ruhen, andernfalls wird er zu euch zurückkehren.7Bleibt in diesem Haus, esst und trinkt, was sie euch vorsetzen; denn wer arbeitet, hat Anspruch auf Lohn.[1] Wechselt dann nicht in ein anderes Haus! (1Tim 5,18)8Wenn ihr in eine Stadt kommt und sie euch dort aufnehmen, dann esst, was man euch anbietet,9heilt die Kranken, die da sind, und sagt den Leuten: 'Jetzt ist Gottes Herrschaft schon ganz nah bei euch!'10Wenn ihr in eine Stadt kommt, wo euch niemand aufnehmen will, dann geht durch ihre Straßen und sagt:11Selbst den Staub eurer Stadt schütteln wir uns von den Füßen ab. Doch das eine müsst ihr wissen: Gottes Herrschaft bricht bald an.'12Ich sage euch, es wird Sodom[2] am Tag des Gerichts erträglicher ergehen als solch einer Stadt.13Wehe dir, Chorazin![3] Wehe dir, Betsaida! Wenn in Tyrus und Sidon die Wunder geschehen wären, die unter euch geschehen sind, sie hätten längst ihre Einstellung geändert, einen Trauersack angezogen und sich Asche auf den Kopf gestreut.14Doch Tyrus und Sidon wird es im Gericht erträglicher ergehen als euch.15Und du, Kafarnaum, meinst du etwa, du wirst zum Himmel erhoben werden? Ins Totenreich[4] wirst du gestürzt! (Lk 16,23)16Wer auf euch hört, hört auf mich; und wer euch ablehnt, lehnt mich ab. Doch wer mich ablehnt, lehnt auch den ab, der mich gesandt hat.“17Die Siebzig kehrten voller Freude zurück. „Herr“, sagten sie, „selbst die Dämonen müssen uns gehorchen, wenn wir sie in deinem Namen ansprechen!“18Jesus sagte ihnen: „Ich sah den Satan wie einen Blitz vom Himmel fallen.19Ja, ich habe euch Vollmacht gegeben, auf Schlangen und Skorpione zu treten und die ganze Macht des Feindes zunichtezumachen. Nichts wird euch schaden können.20Aber freut euch nicht darüber, dass euch die Geister gehorchen. Freut euch viel mehr, dass eure Namen im Himmel aufgeschrieben sind.“21In derselben Stunde wurde Jesus von der Freude des Heiligen Geistes erfüllt und rief: „Vater, du Herr über Himmel und Erde, ich preise dich, dass du das alles vor Klugen und Gelehrten verborgen und es Unwissenden offenbar gemacht hast. Ja, Vater, so hast du es gewollt.22Alles ist mir von meinem Vater übergeben worden; und niemand außer dem Vater kennt den Sohn wirklich, und auch den Vater kennt niemand – nur der Sohn und die, denen der Sohn es offenbar machen will.“23Dann wandte sich Jesus wieder den Jüngern zu und sagte: „Glücklich diejenigen, die sehen, was ihr seht.24Denn ich sage euch: Viele Könige und Propheten hätten gern gesehen, was ihr seht, und haben es nicht gesehen; gern hätten sie gehört, was ihr hört, doch sie haben es nicht gehört.“
Das Liebesgebot
25Da wollte ein Gesetzeslehrer Jesus auf die Probe stellen. „Rabbi“, fragte er, „was muss ich getan haben, um das ewige Leben zu bekommen?“26Jesus fragte zurück: „Was steht denn im Gesetz? Was liest du dort?“27Er erwiderte: „Du sollst den Herrn, deinen Gott, von ganzem Herzen lieben, mit deiner ganzen Seele, deiner ganzen Kraft und mit deinem ganzen Verstand. Und deinen Nächsten sollst du lieben wie dich selbst.“ (3Mo 19,18; 5Mo 6,5)28„Du hast richtig geantwortet“, sagte Jesus. „Tu das, dann wirst du leben!“29Doch der Gesetzeslehrer wollte sich rechtfertigen. Deshalb fragte er Jesus: „Und wer ist mein Nächster?“30Jesus nahm die Frage auf und erzählte ‹die folgende Geschichte›: „Ein Mann ging von Jerusalem nach Jericho[5] hinunter. Unterwegs wurde er von Räubern überfallen. Sie nahmen ihm alles weg, schlugen ihn zusammen und ließen ihn halbtot liegen.31Zufällig ging ein Priester den gleichen Weg hinab. Er sah den Mann liegen und machte einen Bogen um ihn.32Genauso verhielt sich ein Levit. Auch er machte einen großen Bogen um den Überfallenen.33Schließlich näherte sich ein Samaritaner. Als er den Mann sah, empfand er tiefes Mitleid.34Er ging zu ihm hin, behandelte seine Wunden mit Öl und Wein und verband sie. Dann setzte er ihn auf sein eigenes Reittier, brachte ihn in ein Gasthaus und versorgte ihn dort.35Am nächsten Morgen zog er zwei Denare aus seinem Geldbeutel, gab sie dem Wirt und sagte: 'Kümmere dich um ihn! Wenn du noch mehr brauchst, will ich es dir bezahlen, wenn ich zurückkomme.'“ –36„Was meinst du?“, fragte Jesus den Gesetzeslehrer. „Wer von den dreien hat als Nächster an dem Überfallenen gehandelt?“37„Der, der barmherzig war und ihm geholfen hat“, erwiderte er. „Dann geh und mach es genauso!“, sagte Jesus.
Marta und Maria
38Als Jesus ‹mit seinen Jüngern› weiterreiste, kam er in ein Dorf, wo ihn eine Frau mit Namen Marta in ihr Haus einlud.39Sie hatte eine Schwester, die Maria hieß. Maria setzte sich dem Herrn zu Füßen und hörte ihm zu.40Marta dagegen war sehr mit der Vorbereitung des Essens beschäftigt. Schließlich stellte sie sich vor Jesus hin. „Herr“, sagte sie, „findest du es richtig, dass meine Schwester mich die ganze Arbeit allein tun lässt? Sag ihr doch, sie soll mir helfen!“41„Aber Marta“, entgegnete ihr Jesus, „Marta, du bist beunruhigt und machst dir Sorgen um so viele Dinge!42Notwendig ist aber vor allem eins. Maria hat das gute Teil gewählt, und das soll ihr nicht genommen werden.“
1După toate acestea, Domnul a numit alți șaptezeci și doi[1] de ucenici și i‑a trimis, doi câte doi, să se ducă înaintea Lui în orice cetate și în orice loc pe unde urma să meargă El. (Mt 11,21)2El le‑a zis: – Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Deci, rugați‑L fierbinte pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său!3Duceți‑vă! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.4Să nu luați cu voi nici săculeț cu bani, nici traistă, nici sandale și să nu faceți urări[2] nimănui pe drum.5În orice casă intrați, să spuneți mai întâi: „Pacea să fie peste această casă!“6Dacă se află acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, dar dacă nu, se va întoarce la voi.7Rămâneți în casa aceea și mâncați și beți ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata lui! Să nu vă mutați dintr‑o casă într-alta.8În orice cetate în care intrați și vă primesc, să mâncați ce vi se va pune înainte.9Vindecați‑i pe cei bolnavi de acolo și spuneți‑le: „S‑a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu!“10Dacă însă în cetatea în care intrați, oamenii nu vă primesc, să ieșiți pe străzile ei și să ziceți:11„Până și praful din cetatea voastră, care ni s‑a lipit de picioare, îl ștergem împotriva voastră! Totuși, să știți aceasta: s‑a apropiat Împărăția lui Dumnezeu!“12Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea!13Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tyr și Sidon minunile care au fost făcute în voi, demult s‑ar fi pocăit stând în sac și cenușă!14Dar la judecată va fi mai ușor pentru Tyr și Sidon decât pentru voi!15Iar tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților[3]! (Jes 14,13; Jes 14,15)16Cel ce vă ascultă pe voi, Mă ascultă pe Mine și cel ce vă respinge pe voi, Mă respinge pe Mine, iar cel ce Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.
Întoarcerea celor șaptezeci și doi de ucenici
17Cei șaptezeci și doi s‑au întors plini de bucurie și I‑au zis: – Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău! (Mt 11,25; Mt 13,16)18Însă El le‑a zis: – L‑am văzut pe Satan[4] căzând din cer ca un fulger.19Iată, v‑am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va răni!20Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați‑vă că numele voastre sunt scrise în ceruri!21În ceasul acela, Isus S‑a bucurat nespus în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud[5], Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le‑ai descoperit copilașilor. Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta!22Toate lucrurile Mi‑au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Și nimeni nu știe cine este Fiul, în afară de Tatăl, sau cine este Tatăl, în afară de Fiul și de cel căruia dorește Fiul să i‑L descopere.“23Apoi S‑a întors spre ucenici și le‑a zis doar lor: – Fericiți sunt ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi!24Vă spun că mulți profeți și regi au dorit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n‑au văzut, și au dorit să audă ceea ce auziți voi, dar n‑au auzit!
Pilda samariteanului milostiv
25Dar iată că un învățător al Legii s‑a ridicat să‑L pună la încercare pe Isus, zicând: – Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică? (Mt 22,34; Mk 12,28)26Isus i‑a zis: – Ce este scris în Lege? Ce citești acolo?27El, răspunzând, a zis: – „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată mintea ta[6], și pe semenul tău ca pe tine însuți.“[7] (3Mo 19,18; 5Mo 6,5; Mk 12,30)28Isus i‑a zis: – Ai răspuns corect. Fă așa și vei trăi!29Dar el, care voia să se îndreptățească, L‑a întrebat pe Isus: – Și cine este semenul meu?30Isus, răspunzând, a zis: – Un om cobora de la Ierusalim spre Ierihon[8] și a căzut în mâinile tâlharilor, care, după ce l‑au dezbrăcat și i‑au dat multe lovituri, au plecat, lăsându‑l pe jumătate mort.31Din întâmplare, pe acel drum cobora un preot. Dar când l‑a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu‑l.32Tot așa și un levit, când a ajuns în locul acela și l‑a văzut, a trecut înainte, ocolindu‑l.33Însă un samaritean[9], care călătorea și el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui și l‑a văzut, i s‑a făcut milă de el. (Lk 9,52)34S‑a apropiat, i‑a bandajat rănile și a turnat peste ele ulei de măsline și vin. Apoi l‑a pus pe propriul lui animal de povară, l‑a dus la un han și a continuat să‑l îngrijească.35În ziua următoare, a scos doi denari[10], i‑a dat hangiului și a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îți voi plăti eu orice vei mai cheltui.“ (Lk 7,41)36Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor?37El a răspuns: – Cel ce și‑a făcut milă de el. Isus i‑a zis: – Du‑te și fă și tu la fel!
Acasă la Marta și Maria
38În timp ce‑și continuau călătoria, Isus a intrat într‑un sat oarecare. Acolo, o femeie pe nume Marta L‑a primit ca oaspete în casa ei.39Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s‑a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui.40Marta însă era copleșită de atât de multă slujire. Ea a venit și a zis: – Doamne, nu‑Ți pasă că sora mea m‑a lăsat să slujesc singură? Spune‑i deci să mă ajute!41Domnul însă, răspunzând, i‑a zis: – Marto, Marto, tu te îngrijorezi și te necăjești cu privire la multe lucruri,42însă de unul singur este nevoie![11] Căci Maria și‑a ales partea cea bună, care nu i se va lua!