1Jona ärgerte sich sehr darüber. Voller Zorn2betete er zu Jahwe: „Ach, Jahwe! Genau das habe ich mir gedacht, als ich noch zu Hause war! Deshalb wollte ich ja nach Tarschisch fliehen. Ich wusste doch, dass du ein gnädiger und barmherziger Gott bist, dass du große Geduld hast und deine Güte keine Grenzen kennt, und dass du einer bist, dem das angedrohte Unheil leidtut.3Nimm jetzt mein Leben von mir, Jahwe! Denn es wäre besser für mich, zu sterben, als weiterzuleben.“4Aber Jahwe fragte: „Ist es recht von dir, so zornig zu sein?“5Da verließ Jona die Stadt und baute sich östlich davon eine Laubhütte. Er setzte sich in ihren Schatten, um zu sehen, was mit der Stadt passieren würde.6Da ließ Jahwe-Gott eine Rizinusstaude über Jona emporwachsen. Sie sollte ihm Schatten spenden und ihn so von seinem Missmut befreien. Jona freute sich riesig über die Staude.7Aber als am nächsten Tag die Morgenröte heraufzog, schickte Gott einen Wurm,[1] der die Rizinusstaude annagte, sodass sie verdorrte.8Als dann die Sonne aufging, ließ Gott einen heißen Ostwind kommen. Dazu stach die Sonne auf Jonas Kopf, sodass er fast ohnmächtig wurde. Da wünschte er sich den Tod und sagte: „Es wäre besser für mich, zu sterben, als weiterzuleben!“9Aber Gott fragte Jona: „Ist es recht von dir, wegen dieser Staude zornig zu sein?“ – „Ja“, erwiderte Jona, „mit vollem Recht bin ich zornig und wünsche mir den Tod!“10Da sagte Jahwe: „Dir tut es leid um die Rizinusstaude, um die du keine Mühe gehabt und die du nicht großgezogen hast. Sie ist in einer Nacht entstanden und in einer Nacht zugrunde gegangen.11Und mir sollte nicht diese große Stadt Ninive leidtun, in der mehr als 120.000 Menschen leben, die rechts und links nicht unterscheiden können, und dazu noch das viele Vieh?“
1Iona s‑a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s‑a aprins de mânie.2El s‑a rugat DOMNULUI și a zis: – Oh, DOAMNE, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș[1], pentru că știam că ești un Dumnezeu plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de dragoste[2], un Dumnezeu gata să renunțe la a mai trimite nenorocirea. (Jon 1,3)3Iar acum, DOAMNE, Te rog, ia‑mi viața, căci este mai bine să mor, decât să trăiesc!4DOMNUL a răspuns: – Oare faci bine că te mânii?5Atunci Iona a ieșit din cetate și s‑a așezat la răsărit de aceasta. Acolo și‑a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea.6DOMNUL Dumnezeu a trimis un ricin[3], pe care l‑a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a‑i înlătura necazul. Iona s‑a bucurat foarte mult de ricinul acesta.7Însă, o dată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s‑a uscat.8Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l‑a bătut pe Iona în creștet, sleindu‑l de puteri. El și‑a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“9Dumnezeu l‑a întrebat pe Iona: – Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: – Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte[4]!10Atunci DOMNUL a zis: – Ție ți s‑a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai trudit și pe care nu tu l‑ai făcut să crească, ci într‑o noapte a răsărit și într‑o noapte a pierit.11Și Mie să nu‑Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale?!