Jeremia 9 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Jeremias Klage über sein Volk

1 O hätte ich nur in der Wüste / einen Platz zum Übernachten. / Dann würde ich mein Volk verlassen, / ich würde von ihnen gehen! / Denn sie sind alle Ehebrecher, / eine Bande voller Treulosigkeit! 2 „Ihre Zunge ist ein gespannter Bogen, / der Lügen im ganzen Land verschießt. / Nicht durch Wahrheit wurden sie stark. / Eine Bosheit folgte der nächsten; / mich aber kennen sie nicht“, / spricht Jahwe. 3 „Seid auf der Hut vor euren Freunden, / und traut selbst eurem Bruder nicht. / Denn jeder Bruder betrügt, / und ein Freund legt den andern herein. 4 Jeder täuscht den anderen, / die Wahrheit sagen sie nicht. / Sie haben ihre Zunge ans Lügen gewöhnt / und können das Böse nicht lassen. 5 – Du wohnst mitten unter Betrügern. – Sie wollen mich nicht kennen“, spricht Jahwe. 6 Darum spricht Jahwe, der Allmächtige: / „Ich werde sie schmelzen und läutern! / Denn was soll ich sonst mit meinem Volk tun? 7 Ihre Worte sind tödliche Pfeile, / sie lügen unentwegt. / Nach außen täuschen sie Freundschaft vor, / doch im Herzen planen sie den Überfall. 8 Sollte ich das etwa nicht bestrafen?“, spricht Jahwe. / „Muss ich solch ein Volk nicht zur Rechenschaft ziehen?“ 9 Über das Bergland muss ich weinen, / über die Weiden in der Steppe / stimme ich ein Klagelied an. / Denn alles ist verwüstet und verbrannt. / Kein Hirte zieht hindurch, / und man hört auch keine Herden mehr. / Die Tiere sind geflohen, / selbst die Vögel sind fort. 10 „So mache ich Jerusalem zum Trümmerhaufen, / zur Behausung für Schakale. / Judas Städte werden zum Ödland / wo niemand mehr wohnt.“ 11 Wer ist der weise Mann, der das versteht? Zu wem hat Jahwe geredet, dass er uns erklären kann, warum das Land zugrunde geht, warum es verbrannt wird wie eine Wüste, die niemand durchzieht? 12 Da erwiderte Jahwe: „Weil sie meine Weisung in den Wind schlugen, weil sie nicht auf das hörten, was ich sagte, 13 sondern taten, wozu ihr Trotz sie trieb. Sie liefen den Baalen nach, wie sie es von ihren Vorfahren gelernt hatten.“ 14 Darum sagt Jahwe, der Allmächtige, Israels Gott: „Passt auf! Ich werde diesem Volk Bitteres zu essen und Giftiges zu trinken geben. 15 Ich werde sie unter fremde Völker zerstreuen, die weder sie noch ihre Vorfahren gekannt haben. Und ich schicke ihnen das Schwert hinterher, bis ich sie vernichtet habe.“ 16 So spricht Jahwe, der Allmächtige: / „Begreift es! Ruft die Klagefrauen her, / lasst die weisen Frauen kommen! / 17 Beeilen sollen sie sich / und mit dem Klagen beginnen, / dass unsere Augen schwimmen / und die Tränen fließen. 18 Aus Zion hört man schon die Klage: / 'Ach, wir können es nicht fassen! / Wie jämmerlich sind wir geschändet! / Wir mussten unser Land verlassen, / alle Häuser riss man ein.'“ 19 Ihr Frauen, hört das Wort Jahwes! / Nehmt auf, was er gesagt hat! / Singt euren Töchtern das Klagelied vor, / und bringt es euch gegenseitig bei: 20 „Der Tod ist durch unsere Fenster gestiegen, / er drang in unsere Paläste ein. / Er raffte das Kind von der Straße weg, / von den Märkten die jungen Männer.“ 21 Sag: „So spricht Jahwe: / 'Die Leichen der Leute / fallen wie Dünger auf das Feld, / wie Garben hinter dem Schnitter, / und niemand sammelt sie ein.'“

Worauf man nicht stolz sein kann

22 So spricht Jahwe: / „Der Weise rühme sich nicht seiner Weisheit, / der Starke sei nicht stolz auf seine Stärke, / und der Reiche gebe nicht an mit seinem Geld. 23 Grund zum Rühmen hat nur, / wer mich erkennt und begreift, was ich will; / wer einsieht, dass ich Jahwe bin,^[1] / der auf der Erde Gnade, Recht und Gerechtigkeit schafft! / Denn das gefällt mir“, spricht Jahwe. (1Kor 1,31; 2Kor 10,17)

Israel ein unbeschnittenes Volk

24 „Passt auf! Es wird eine Zeit kommen“, spricht Jahwe, „da ziehe ich alle zur Rechenschaft, die nur äußerlich beschnitten sind: 25 Ägypten und Juda, die Edomiter und die Ammoniter,^[2] die Moabiter^[3] und die Wüstenstämme, die sich die Schläfenlocken stutzen. Denn alle nichtjüdischen Völker sind für mich unbeschnitten, und auch Israel hat ein unbeschnittenes Herz.“

Noua Traducere Românească

von Biblica

1 O, de mi‑ar fi capul un izvor de ape și ochii o fântână de lacrimi! Aș plânge zi și noapte zdrobirea fiicei poporului meu. 2 O, dacă cineva mi‑ar da în pustie un han de călători! L‑aș părăsi pe poporul meu și aș pleca de la el. Căci toți comit adulter și sunt o adunătură de necredincioși. 3 „Ei își întind limba ca un arc. Au ajuns puternici în țară prin minciună și nu prin adevăr. Căci ei merg din răutate în răutate și nu Mă cunosc, zice DOMNUL. 4 Fiecare să se păzească de prietenul lui; să nu vă încredeți în niciun frate, căci orice frate este un înșelător și orice prieten umblă cu bârfe. 5 Fiecare își înșală prietenul și nimeni nu spune adevărul. Își deprind limba la vorbe mincinoase și se obosesc să facă rău. 6 Locuința ta^[1] este în mijlocul înșelătoriei. De înșelători ce sunt, ei refuză să Mă cunoască, zice DOMNUL.“ 7 De aceea, așa vorbește DOMNUL Oștirilor: „Iată, îi voi verifica și îi voi cerceta, căci ce altceva aș putea face din cauza fiicei poporului Meu? 8 Limba lor este o săgeată ucigătoare; ea rostește înșelătoria. Cu gura, ei vorbesc prietenului de pace, dar în adâncul inimii, îi întind curse. 9 Să nu‑i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice DOMNUL? Să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea neam?“ 10 Voi înălța o plângere și un bocet pentru munți, precum și o cântare de jale pentru pășunile pustiite, căci sunt arse și nimeni nu le cutreieră; nu se mai aude în ele behăitul turmelor. Păsările cerului și‑au luat zborul și animalele câmpului au fugit. 11 „Voi preface Ierusalimul într‑o movilă de pietre, într‑o vizuină de șacali. Voi preface cetățile lui Iuda într‑o pustie lipsită de locuitori.“ 12 Cine este omul înțelept care să înțeleagă aceste lucruri? Cui i‑a vorbit gura DOMNULUI, ca să ne poată lămuri de ce este distrusă țara, de ce este devastată ca o pustie și nu mai trece nimeni prin ea? 13 Iată însă ce spune DOMNUL: „Se întâmplă astfel, pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le‑o pusesem înainte, pentru că nu au ascultat de glasul Meu și nu au respectat Legea Mea, 14 ci au umblat după încăpățânarea inimii lor și după BAALI^[2], așa cum i‑au învățat părinții lor.“ (Jer 2,23) 15 De aceea, așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite. 16 Îi voi împrăștia printre niște neamuri pe care nu le‑au cunoscut nici ei, nici părinții lor, și îi voi urmări cu sabia până îi voi mistui.“ 17 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: „Luați aminte acum! Chemați bocitoarele să vină! Trimiteți după femeile înțelepte să vină! 18 Să se grăbească și să înalțe o cântare de jale pentru noi, până când ni se vor umple ochii de lacrimi și pleoapele – de șiroaie de apă. 19 Strigătul de jale se aude în Sion: «Cât suntem de nenorociți și ce mare este rușinea noastră! Trebuie să părăsim țara, căci locuințele noastre sunt surpate.»“ 20 Ascultați, femeilor, Cuvântul DOMNULUI! Deschideți‑vă urechile la cuvântul gurii Lui! Învățați‑le pe fiicele voastre cântări de jale și învățați‑vă bocete unele pe altele, 21 căci moartea s‑a urcat prin ferestrele noastre și a intrat în palatele noastre. A nimicit copiii de pe străzi și tinerii din piețe. 22 Spune: „Așa vorbește DOMNUL: «Cadavrele oamenilor vor zăcea întinse asemenea gunoiului pe câmpie, precum snopul căzut înapoia secerătorului și pe care nu‑l adună nimeni.»“ 23 Așa vorbește DOMNUL: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, viteazul să nu se laude cu tăria lui, iar cel bogat să nu se laude cu bogăția lui, 24 ci, cel ce se laudă să se laude că Mă înțelege, că Mă cunoaște și că știe că Eu sunt DOMNUL Care arăt îndurare^[3] și Care înfăptuiesc judecată și dreptate pe pământ, fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea, zice DOMNUL. 25 Iată, vin zile, zice DOMNUL, când îi voi pedepsi pe toți cei care sunt circumciși doar în trup: 26 pe Egipt, Iuda, Edom, Amon, Moab și pe toți cei ce își rad colțurile bărbii, care locuiesc în pustie^[4]; căci toate neamurile sunt necircumcise și toată Casa lui Israel are inima necircumcisă.“