1Über Moab.[1] So spricht Jahwe, der allmächtige Gott Israels:
„Wehe den Bewohnern von Nebo, / ihre Stadt ist verwüstet. / Schande über Kirjatajim, / denn es wurde besiegt. / Die Felsburg ist beschämt und geschleift.2Mit Moabs Ruhm ist es vorbei! / In Heschbon[2] hat man seinen Untergang geplant: / 'Kommt, wir rotten sie aus der Völkerwelt aus!' / Auch du, Madmen, wirst bald verschwinden, / das Schwert kommt hinter dir her.3Horch! Aus Horonajim hört man Geschrei: / 'Alles ist verwüstet, ein großer Trümmerhaufen!'4Moab ist gebrochen, / die Kleinen hört man schreien.5Beim Aufstieg nach Luhit weinen sie laut, / am Hang von Horonajim hört man entsetzliches Geschrei.6Flieht und rettet euer Leben, / und bleibt in der Wüste wie der Wacholder!7Weil du auf deine Werke und Schätze vertrautest, / wirst auch du bezwungen werden. / Dein Gott Kemosch wird in die Verbannung geführt, / seine Priester und die Oberen dazu.8Der Verwüster kommt in jede Stadt, / keine kommt davon. / Im Jordantal wird alles vernichtet / und die Hochebene völlig zerstört, / wie Jahwe es befohlen hat.9Gebt Moab Flügel, damit es entfliehe im Flug. / Seine Städte werden zu Wüsten, in denen keiner mehr wohnt.10Verflucht, wer Jahwes Werk nachlässig tut, / verflucht, wer sein Schwert beim Blutvergießen hemmt.“11Von Jugend an war Moab sorgenfrei, / wie Wein durfte es ungestört lagern, / niemals umgegossen von Fass zu Fass, / nie musste es in die Gefangenschaft. / So ist ihm sein Geschmack geblieben, / sein Geruch veränderte sich nicht.12„Deshalb ist jetzt der Tag nicht mehr fern“, spricht Jahwe, / „da schicke ich ihm Kellermeister. / Diese füllen Moab um. / Sie leeren seine Fässer aus / und zerschlagen die Krüge.13Von Kemosch, ‹seinem Gott›, / wird Moab bitter enttäuscht, / wie Israel von ‹dem Stierkalb in› Bet-El,[3] seiner Zuversicht.“14Wie könnt ihr sagen: „Wir sind Helden, / Männer, zum Kampf geboren“?15Moab ist verwüstet, / seine Städte wurden erstürmt, / und seine besten jungen Männer / wurden zur Schlachtbank geführt. / Das sagt der König. / Er heißt „Jahwe, der Allmächtige“.16Moabs Untergang steht nahe bevor, / sein Unglück kommt sehr schnell herbei.17Sprecht ihm euer Beileid aus, / ihr Nachbarn und alle Bekannten, und klagt: / „Wie schnell zerbrachen ihm Ruhm und Macht!“18Steig herab von deinem Ehrenplatz / und setz dich in den Staub, / du Einwohnerin, Tochter von Dibon! / Denn Moabs Verwüster kommt auch gegen dich / und wird deine Festungen zerstören.19Stellt euch an die Straße / und schaut, was da kommt, / ihr Leute von Aroër! / Fragt die Flüchtlinge, / sprecht die Entkommenen an! / Fragt: „Was ist passiert?“20Sie werden euch sagen: „Mit Moab ist es aus! / Es ist schmachvoll zerbrochen. / Heult und schreit um Hilfe! / Sagt auch den Leuten am Arnonfluss: / 'Moab ist vernichtet!'“21Das Strafgericht kam über das Hochland, / über Holon, Jahaz und Mefaat,22über Dibon, Nebo und Bet-Diblatajim,23über Kirjatajim, Bet-Gamul und Bet-Meon,24über Kerijot und Bozra und alle Städte Moabs, / die fernen und die nahen.25„Die stolze Macht Moabs brach ab wie ein Horn, / seine Kraft ist gebrochen wie ein Arm“, spricht Jahwe.26Macht Moab betrunken, / denn gegen Jahwe spielte es sich auf, / damit es hinklatscht in sein Erbrochenes / und selber zum Gelächter wird!27Oder diente Israel dir nicht zum Gespött? / Hast du es denn beim Diebstahl erwischt, / dass du spöttisch den Kopf geschüttelt hast, / sooft du von ihm sprachst?28Verlasst die Städte und wohnt in den Felsen, / ihr Bewohner von Moab! / Macht es wie die Tauben, die nisten / an den Wänden der offenen Schlucht.29Wir haben gehört von Moabs Stolz – denn stolz ist es über jedes Maß –, von seinem Hochmut, seinem Geltungsdrang / und seiner Überheblichkeit.30„Auch mir ist seine Überheblichkeit bekannt“, / spricht Jahwe, / „und sein unaufrichtiges Geschwätz, / das seinen Taten nicht entspricht.“31Darum klage ich laut über Moab, / ich schreie um Hilfe für dieses Volk. / Ja, man stöhnt über Kir-Heres.32Und mehr als über Jaser / weine ich über dich, / du Weinstock von Sibma. / Deine Ranken reichten bis ans Meer, / bis ans Meer von Jaser. / Doch über Sommerobst und Weinernte kam der Verwüster.33Verschwunden sind Freude und Jubelgeschrei / aus dem Garten und dem ganzen Land. / Kein Traubensaft fließt in die Fässer, / kein Winzer keltert, / der laute Ruf ist kein Jubelruf mehr.34In Heschbon rufen die Menschen um Hilfe, man hört sie bis Elale und Jahaz. Man klagt von Zoar bis nach Horonajim, ja, bis nach Eglat-Schelischija, denn auch das Wasser der Oase von Nimrim wird zur Wüste werden.35„So beende ich in Moab“, spricht Jahwe, „den Aufstieg zur Opferhöhe und den Götzendienst.“36Mein Herz ist tief erschüttert um Moab, es klagt wie eine Trauerflöte um die Leute von Kir-Heres. Sie haben alles verloren, was sie besaßen.37Jeder Kopf ist kahl vor Trauer, und jeder Bart ist geschoren. Alle Hände sind blutig geritzt, der Trauersack ist angezogen.38Über allen Dachterrassen Moabs und auf allen Plätzen hört man es klagen. „Ich habe Moab zerschlagen wie ein Gefäß, das keiner mehr will“, spricht Jahwe.39Ach, wie ist Moab zerbrochen! Wie hat es sich schmachvoll zur Flucht gewandt. So ist es allen seinen Nachbarn zum Gespött und zum Entsetzen geworden.40Denn so spricht Jahwe:
„Seht! Wie ein Adler schießt er heran, / breitet seine Flügel gegen Moab aus.41Genommen ist die Stadt, / die Festung ist erobert. / Die tapferen Männer bekommen Angst / wie eine Frau in den Wehen.42Moab wird als Volk vernichtet, / weil es sich gegen Jahwe erhob.43Grauen und Grube und Garn / über dich, Bewohner von Moab“, spricht Jahwe.44„Wer vor dem Grauen flieht, / fällt in die Grube. / Und wer es schafft herauszukommen, / verfängt sich im Netz. / Denn ich bringe über Moab / das Jahr ihrer Abrechnung“, spricht Jahwe.45Erschöpfte Flüchtlinge / suchen in Heschbon Schutz. / Doch Feuer geht von Heschbon aus, / eine Flamme schlägt aus Sihons Palast. / Sie hat die Schläfen Moabs versengt, / den Scheitel der lärmenden Schreier.46Wehe dir Moab! / Du bist verloren, Volk des Kemosch, / denn deine Söhne kommen in Gefangenschaft, / deine Töchter in die Verbannung.47„Doch am Ende der bestimmten Zeit / wende ich Moabs Schicksal“, spricht Jahwe.
Bis hierher geht das Gerichtswort über Moab.
1Cu privire la Moab: Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Vai de Nebo, căci va fi distrus! Chiriatayim va fi acoperit de rușine și cucerit! Întăritura[1] va fi acoperită de rușine și zdrobită!2Moab nu va mai fi lăudat; la Heșbon[2] se plănuiește nimicirea lui: «Să mergem și să‑l distrugem dintre neamuri!» Și tu, Madmen[3], vei fi redus la tăcere, căci sabia te va urmări!3Un strigăt se aude din Horonaim: «Este prăpăd și mare distrugere!»4Moab este zdrobit; se aude strigătul celor mici ai lui.5Căci pe suișul spre Luhit plânsul se întețește întruna, iar pe coborâșul spre Horonaim se aude strigătul de distrugere al vrăjmașilor.6Fugiți! Scăpați‑vă viața și fiți ca un tufar[4] în pustie!7Veți fi capturați pentru că vă încredeți în lucrările și în bogățiile voastre. CHEMOȘ va merge în captivitate împreună cu preoții și conducătorii lui.8Pustiitorul va veni împotriva fiecărei cetăți și niciuna nu va scăpa. Valea va deveni o ruină și podișul va fi nimicit, căci DOMNUL a vorbit.9Presărați sare asupra Moabului, căci va fi pustiit![5] Cetățile lui vor deveni o pustie și nimeni nu va mai locui în ele.10Blestemat să fie cel ce face cu neglijență lucrarea DOMNULUI! Blestemat să fie cel ce își oprește sabia de la măcel!11Încă din tinerețea lui, Moabul a fost liniștit, ca vinul lăsat în drojdia lui; nu a fost vărsat dintr‑un vas în altul, nu a fost dus în captivitate. De aceea i s‑a păstrat gustul și nu i s‑a schimbat aroma.12Dar, iată, vin zile, zice DOMNUL, când voi trimite oameni să‑l verse din vasul lui, și ei îl vor vărsa; îi vor goli vasele și‑i vor sparge urcioarele.13Atunci Moabului îi va fi rușine cu CHEMOȘ, așa cum și Casei lui Israel i‑a fost rușine de încrederea lor în vițelul de la Betel[6]. (1Kön 12,25)14Cum puteți să ziceți: «Noi suntem viteji, bărbați curajoși în luptă!»?15Moabul va fi distrus și cetățile lui vor fi invadate. Tinerii lui aleși vor fi înjunghiați, zice Împăratul, al Cărui Nume este DOMNUL Oștirilor.16Pieirea Moabului este aproape, nenorocirea lui vine în grabă mare.17Bociți‑l, voi, toți cei din jurul lui, toți aceia care‑i cunoașteți faima! Ziceți: «Cum a fost sfărâmat sceptrul cel puternic, toiagul cel glorios!»18Coboară‑te din slava ta și așază‑te pe pământ uscat, locuitor al fiicei Dibonului, căci pustiitorul Moabului se va ridica împotriva ta și‑ți va distruge fortărețele!19Stai lângă drum și pândește, locuitoare a Aroerului! Întreabă pe cel ce fuge și pe cea care‑și scapă viața, întreabă: «Ce se întâmplă?»20Moabul este făcut de rușine, căci este zdrobit. Gemeți și strigați! Vestiți de‑a lungul Arnonului că Moabul este distrus.21A venit judecata împotriva țării din podiș, împotriva Holonului, Iahței și Mefaatului,22împotriva Dibonului, Neboului și Bet‑Diblataimului,23împotriva Chiriatayimului, Bet‑Gamulului și Bet‑Meonului,24împotriva Cheriotului, împotriva Boțrei, împotriva tuturor cetăților din țara Moabului, de departe sau de aproape.25Cornul[7] Moabului este tăiat și brațul lui este zdrobit, zice DOMNUL.“ (2Sam 2,1; 1Chr 25,5; Ps 132,17)26Îmbătați‑l, căci s‑a îngâmfat împotriva DOMNULUI! Tăvălească‑se Moab în vărsătura lui și să ajungă o pricină de râs!27N‑a fost Israel o pricină de râs pentru tine? Se găsește el oare printre hoți pentru ca ori de câte ori vorbești despre el să clatini din cap în semn de batjocură?28Părăsiți cetățile și sălășluiți printre stânci, locuitori ai Moabului! Fiți ca un porumbel care‑și face cuib chiar la marginile unui defileu!29Noi am auzit de trufia Moabului – el este foarte mândru. Am auzit de înfumurarea lui, de trufia lui, de semețirea lui și de îngâmfarea inimii lui.30„Știu, zice DOMNUL. Aroganța lui este fără temei; flecăriile lui au înfăptuit ceea ce este fără temei.31De aceea, gem pentru Moab și strig pentru întregul Moab. El suspină pentru oamenii din Chir-Hareset[8].32Plâng pentru tine, vie din Sibma, mai mult decât pentru Iazer. Ramurile tale se întindeau până dincolo de mare, ajungând până la Iazer[9], dar pustiitorul s‑a năpustit asupra fructelor tale de vară și asupra strugurilor tăi. (Jes 16,8)33S‑a dus bucuria și veselia din livezile și de pe câmpiile Moabului. Am secat vinul din teascuri și nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie. Se aud strigăte de război, nu strigăte de bucurie.34Vuietul strigătului lor răsună din Heșbon până la Eleale și Iahaț, din Țoar până la Horonaim și Eglat-Șelișia, căci până și apele Nimrimului sunt secate.35În Moab voi face ca oamenii să înceteze să mai aducă jertfe pe înălțimi și să mai ardă tămâie în cinstea dumnezeilor lor, zice DOMNUL.36De aceea, inima mea jelește ca un fluier pentru Moab, jelește ca un fluier pentru oamenii din Chir-Hareset, căci averile pe care le‑au strâns au pierit.37Toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; toate mâinile au tăieturi și toate coapsele sunt acoperite cu saci.38Pe toate acoperișurile Moabului și în piețe este doar jale, căci am sfărâmat Moabul ca pe un vas disprețuit, zice DOMNUL.39Cât este de zdrobit! Ei gem! Cum își întoarce Moabul ceafa rușinat! Moab a devenit o pricină de râs și de groază pentru toți cei din jur.“40Așa vorbește DOMNUL: „Iată, un vultur se năpustește și își întinde aripile peste Moab.41Cheriotul[10] va fi cucerit și fortărețele îi vor fi capturate. În ziua aceea, inima vitejilor Moabului va fi ca inima unei femei în durerile nașterii.42Moabul va fi nimicit dintre popoare pentru că s‑a îngâmfat împotriva DOMNULUI.43Groaza, groapa și lațul te așteaptă, locuitor al Moabului, zice DOMNUL.44Cine va fugi de groază va cădea în groapă, și cine se va ridica din groapă va fi prins în laț, căci Eu aduc asupra Moabului anul pedepsei lui, zice DOMNUL.45Fugarii stau fără putere la umbra Heșbonului, căci un foc iese din Heșbon, o flacără iese din mijlocul lui Sihon, care mistuie fruntea Moabului și capetele fiilor tumultului.46Vai de tine, Moabule! Poporul lui CHEMOȘ este nimicit! Fiii tăi sunt luați în captivitate și fiicele tale în exil.47Dar, în zilele de pe urmă, îi voi aduce înapoi pe captivii Moabului, zice DOMNUL.“ Aici se sfârșește judecata asupra Moabului.