1Weiter sagte er: „Wenn ein Mann seine Frau verstößt / und sie geht von ihm weg / und wird die Frau eines anderen, / darf sie dann wieder zu ihm zurück? / Würde dieses Land nicht ganz und gar entweiht? / Doch du hast viele Liebhaber gehabt! / Und du willst zu mir zurück?“, / spricht Jahwe.2„Schau doch die kahlen Höhen an: / Wo trieb man es noch nicht mit dir? / An allen Wegen hast du auf sie gewartet / wie ein Araber in der Wüste auf Reisende. / Dein Huren hat das Land entweiht / und deine Bosheit ebenfalls.3Darum fiel kein Regen im Herbst / und auch im Frühjahr nicht. / Doch du hattest die Stirn einer Hure, / du wolltest dich nicht schämen.4Jetzt freilich rufst du mir zu: 'Du bist doch mein Vater, / mein Freund aus meiner Jugendzeit!5Willst du denn ewig böse / und immer nachtragend sein?' / Ja, so hast du geredet und Böses getan / und hast dich durchgesetzt.“6Als König Joschija[1] regierte, sagte Jahwe zu mir: „Hast du gesehen, was Israel, diese treulose Frau, getan hat? Sie ist auf jede Anhöhe gestiegen, hat sich unter jeden grünen Baum gelegt und sich dort mit anderen eingelassen.7Ich dachte: 'Wenn sie genug davon hat, wird sie wieder zu mir zurückkehren.' Aber sie kam nicht zurück. Und ihre treulose Schwester Juda sah zu.8Ich gab Israel, dieser treulosen Frau, deshalb den Scheidebrief und schickte sie weg. Doch ihre treulose Schwester Juda schreckte das nicht ab. Sie ließ sich selbst mit anderen ein.9So kam es, dass sie durch ihre leichtfertige Unmoral das Land entweihte. Mit Steinmalen und Holzfiguren hat sie Ehebruch getrieben.10Und nach all dem ist Juda, die treulose Schwester, immer noch nicht mit ihrem ganzen Herzen zu mir zurückgekehrt. Es war nur geheuchelt, spricht Jahwe.“11Weiter sagte Jahwe zu mir: „Das abtrünnige Israel steht gerechter da als das treulose Juda.12Geh und rufe folgende Worte in Richtung Norden:
, Du treuloses Israel, / kehre zurück!', spricht Jahwe. / 'Ich blicke nicht mehr finster auf dich, / denn ich bin gütig', spricht Jahwe. / 'Ich werde nicht ewig nachtragend sein.13Doch du musst deine Schuld einsehen: / Du hast Jahwe, deinem Gott, die Treue gebrochen / und bist fremden Göttern nachgelaufen. / Unter jedem grünen Baum hast du es getan, / aber auf meine Stimme hast du nicht gehört', / spricht Jahwe.“14„Kehrt um, ihr abtrünnigen Kinder!“, spricht Jahwe, „denn ihr gehört doch zu mir! Ich hole euch, einen aus einer Stadt und zwei aus einer Sippe, und werde euch nach Zion bringen.15Dann werde ich euch Hirten geben, die nach meinem Herzen sind. Sie werden euch hüten mit Einsicht und Verstand.“16Weiter sagte Jahwe: „Wenn ihr euch dann im Land wieder vermehrt und fruchtbar seid, wird man nicht mehr nach der Bundeslade Jahwes fragen. Sie wird keinem mehr in den Sinn kommen, niemand denkt mehr an sie, und keiner vermisst sie. Man stellt auch keine neue wieder her.17Dann wird man Jerusalem als Jahwes Thron bezeichnen, und alle Völker werden sich dort versammeln, weil Jahwes Name Jerusalem erfüllt. Und sie werden nicht mehr dem Trieb ihres bösen Herzens folgen.18Dann werden die Leute von Juda sich mit denen von Israel zusammenschließen. Miteinander werden sie aus dem Land im Norden in das Land zurückkehren, das ich euren Vorfahren als bleibenden Besitz gegeben habe.“
Ruf zur Umkehr
19„Ich war entschlossen, / dir die Ehrenstellung eines Sohnes zu geben, / dazu ein wunderschönes Land, / den herrlichsten Besitz, / den die Völker nur kennen. / Ich dachte, ihr würdet mich nun Vater nennen, / euch nie wieder abwenden von mir.20Doch wie eine Frau ihren Mann betrügt, / so habt ihr mir die Treue gebrochen, / Volk Israel“, spricht Jahwe.21Auf kahlen Höhen hört man eine Stimme, / ein Weinen, ein Flehen der Israeliten. / Sie haben ihren Weg verfehlt / und Jahwe, ihren Gott, vergessen.22„Kehrt doch um, ihr abtrünnigen Kinder! / Ich will eure Untreue heilen!“ / „Hier sind wir, Jahwe, / wir kommen zu dir; / denn du bist unser Gott.23Ja, es war alles Betrug, / was von den Hügeln her kam, / das Toben auf den Bergen. / Ja, die Rettung Israels / kommt nur von Jahwe, unserem Gott.24Der schändliche Götze hat alles gefressen, / was unsere Väter erarbeitet haben: / ihre Schafe und Rinder, / ihre Söhne und Töchter. / Es geschah von unserer Jugend an.25Wir liegen in unserer Schmach / und unsere Schande bedeckt uns. / Wir haben uns versündigt / an Jahwe, unserem Gott, / wir und unsere Väter, / von unserer Jugend an bis jetzt. / Wir haben nicht auf ihn gehört, / auf Jahwe, unseren Gott.“
1El zice: „Iată, când un bărbat se desparte de soția lui, iar ea pleacă de la el și devine soția altui bărbat, se va mai întoarce acesta la ea? N‑ar fi chiar și țara aceea pângărită? Și tu, care te‑ai prostituat cu mulți amanți, să te mai întorci la Mine? zice DOMNUL.2Ridică‑ți ochii spre înălțimile pleșuve și privește: este vreun loc unde nu te‑ai prostituat? Stăteai pe drumuri pentru ei, precum arabul în pustie. Ai pângărit țara prin necurățiile tale și cu răutatea ta.3Chiar dacă ploile au fost oprite și ploaia târzie[1] a lipsit, totuși ți‑ai păstrat înfățișarea de prostituată și ai refuzat să te rușinezi.4Acum, nu‑i așa, strigi la Mine: «Tatăl meu! Tu ești prietenul tinereții mele!5Își va ține El mânia pe vecie? O va păstra El pentru totdeauna?» Iată, așa ai vorbit, dar tot sporești în a săvârși răul.“6În zilele regelui Iosia, DOMNUL mi‑a zis: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S‑a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde și s‑a prostituat acolo.7Eu Îmi ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine, dar nu s‑a întors, iar sora ei, necredincioasa Iuda, a văzut lucrul acesta.8Când am văzut toate lucrurile prin care necredincioasa Israel se prostitua, am izgonit‑o și i‑am dat cartea ei de despărțire. Totuși, sora ei, necredincioasa Iuda, nu s‑a temut, ci s‑a dus ea însăși să se prostitueze la fel.9Astfel, prin necurăția ei strigătoare la cer, Israel a pângărit țara, prostituându‑se cu piatra și cu lemnul.10Cu toate acestea, sora ei, necredincioasa Iuda, nu s‑a întors la Mine din toată inima, ci cu prefăcătorie, zice DOMNUL.“
Chemare la pocăință
11DOMNUL mi‑a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată în comparație cu necredincioasa Iuda.12Du‑te, strigă aceste cuvinte înspre nord și spune: «Întoarce‑te, necredincioasă Israel, zice DOMNUL. Nu Mă voi mai uita încruntat la voi, căci Eu sunt îndurător, zice DOMNUL, și nu țin mânie pe vecie.13Numai recunoaște‑ți nelegiuirea, recunoaște că te‑ai răzvrătit împotriva DOMNULUI, Dumnezeul tău, că ți‑ai irosit timpul cu dumnezeii străini, sub orice copac verde, și nu ai ascultat de glasul Meu, zice DOMNUL.14Întoarceți‑vă, fii răzvrătiți, zice DOMNUL, căci Eu vă sunt Stăpân.[2] Eu vă voi lua, pe unul dintr‑o cetate, pe doi dintr‑o familie, și vă voi conduce în Sion.15Vă voi da păstori după inima Mea, iar ei vă vor păstori cu pricepere și înțelepciune.16În zilele acelea, când vă veți înmulți și veți rodi în țară, zice DOMNUL, nu veți mai vorbi de Chivotul Legământului DOMNULUI. Nimeni nu se va mai gândi la el, nimeni nu‑și va mai aminti de el, nimănui nu‑i va lipsi și nici nu vor face un altul.17În vremea aceea, Ierusalimul va fi numit Tronul DOMNULUI. Toate neamurile se vor aduna la Ierusalim în Numele DOMNULUI și nu‑și vor mai urma încăpățânarea inimilor lor rele.18În zilele acelea, Casa lui Iuda va merge împreună cu Casa lui Israel și vor veni împreună din țara de nord, în țara pe care am dat‑o drept moștenire părinților voștri.19Îmi spuneam: ‘O, cum te voi pune[3] în numărul fiilor Mei și‑ți voi da drept moștenire o țară plăcută, cea mai frumoasă moștenire dintre neamuri!’ Mă gândeam că Mă vei numi Tată și nu te vei mai abate de la a Mă urma.20Însă, așa cum o femeie este necredincioasă soțului ei, tot așa Mi‑ai fost și tu necredincioasă, Casă a lui Israel, zice DOMNUL.»“21Un vuiet se aude pe înălțimile pleșuve: sunt plânsetele rugăciunilor fiilor lui Israel, din cauză că și‑au pervertit căile și L‑au uitat pe DOMNUL, Dumnezeul lor.22„Întoarceți‑vă, copii răzvrătiți, și vă voi vindeca necredincioșiile!“ „Iată‑ne, venim la Tine, căci Tu ești DOMNUL, Dumnezeul nostru!23Într-adevăr, altarele de pe dealuri și idolii de pe munții cei mulți sunt o minciună! Într-adevăr, numai în DOMNUL, Dumnezeul nostru, este mântuirea lui Israel!24Din tinerețea noastră, Lucrul Rușinos[4] a devorat rodul muncii părinților noștri – turmele și cirezile lor, fiii și fiicele lor.25Să ne culcăm în rușinea noastră și să ne acoperim cu umilirea noastră. Căci am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeul nostru, atât noi, cât și părinții noștri, din tinerețea noastră și până în ziua aceasta, și nu am ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeul nostru.“