2.Samuel 22 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Davids Danklied

1 ^[1] David dichtete dieses Lied für Jahwe, nachdem dieser ihn vor Saul und allen anderen Feinden gerettet hatte. An dem Tag sang er: 2 Jahwe, mein Fels, mein Schutz und mein Retter, 3 mein Gott, meine Burg, in der ich mich berge, / mein Schild und mein sicheres Heil! / Er ist mir Zuflucht und Festung, / mein Retter, der mich schützt vor Gewalt. 4 „Jahwe, sei gelobt!“, rufe ich aus. / Ich bin gerettet vor meinen Feinden. 5 In Fesseln des Todes war ich gefangen, / Sturzbäche des Unheils erschreckten mich. 6 Mit Stricken des Todes war ich gebunden, / die Todesfalle schlug über mir zu. 7 Ich rief zu Jahwe in meiner Angst, / schrie um Hilfe zu meinem Gott. Er hörte mich in seinem Tempel, / mein Hilfeschrei drang an sein Ohr. 8 Da wankte und schwankte die Erde, / es bebten die Gründe des Himmels. / Sie zitterten, denn er wurde zornig. 9 Rauch stieg auf von seiner Nase / und Feuer schoss aus seinem Mund, / glühende Kohlen sprühten hervor. 10 Er neigte den Himmel tief auf die Erde / und fuhr auf dunklen Wolken herab. 11 Er flog auf einem Cherub,^[2] / er schwebte auf den Schwingen des Sturms. 12 Er hüllte sich in Finsternis wie in ein Zelt, / in Regendunkel und schwarzes Gewölk. 13 Durch seinen Glanz flammten Kohlen glühend auf. 14 Am Himmel ließ Jahwe den Donner erdröhnen, / laut krachte die Stimme des Höchsten. 15 Er schoss seine Pfeile und verjagte die Feinde, / er schleuderte Blitze und verwirrte sie. 16 Da zeigte sich der Grund der Gewässer, / die Fundamente der Welt wurden entblößt / vor dem Drohen Jahwes, / vor dem Schnauben seines zornigen Atems. 17 Aus der Höhe griff seine Hand nach mir, / sie fasste mich und zog mich aus der Flut. 18 Er entriss mich den mächtigen Feinden, / die stärker waren als ich und mich hassten. 19 Sie überfielen mich am Tag meines Unglücks, / doch Jahwe wurde mein Halt. 20 Er führte mich hinaus ins Weite, / befreite mich, weil er mich mochte. 21 Jahwe hat mir mein rechtes Tun vergolten, / mich nach der Reinheit meiner Hände beschenkt. 22 Denn ich hielt mich an die Wege Jahwes, / fiel nicht schuldig von meinem Gott ab. 23 Ja, seine Entscheide hielt ich mir vor, / seine Gesetze wies ich nicht ab. 24 Ich lebte ohne Tadel vor ihm / und nahm mich vor der Sünde in Acht. 25 So hat Jahwe mich für mein rechtes Tun belohnt, / denn in seinen Augen waren meine Hände rein. 26 Einem Gütigen zeigst du dich gütig, / einem treuen Mann treu. 27 Dem Reinen zeigst du dich rein, / doch dem Falschen bist du verdreht. 28 Ja, du rettest das verarmte Volk, / doch stolze Augen zwingst du nieder. 29 Ja, du bist meine Leuchte, Jahwe. / Jahwe macht das Dunkel mir hell. 30 Ja, mit dir überrenn ich ein Heer, / mit meinem Gott überspring ich die Mauer. 31 So ist Gott: sein Weg ist tadellos, / Jahwes Wort ist unverfälscht. / Ein Schild ist er für alle, / die Schutz bei ihm suchen. 32 Ja, wer ist Gott, wenn nicht Jahwe! / Wer ist ein Fels, wenn nicht unser Gott! 33 Dieser Gott ist meine Festung, / er macht meinen Weg tadellos. 34 Er macht meine Füße gazellenflink / und standfest auf allen Höhen. 35 Er lehrt meine Hände das Kämpfen / und meine Arme, den Bogen zu spannen. 36 Du gabst mir den Schild deines Heils, / und dass du mich erhörtest, machte mich groß! / 37 Du schafftest meinen Schritten Raum, / meine Knöchel blieben fest. 38 Ich jagte meinen Feinden nach und überwältigte sie. / Erst als sie vernichtet waren, kehrte ich um. 39 Zerschmettert habe ich sie, / sie stehen nicht wieder auf. / Tot fielen sie vor meine Füße. 40 Du versorgtest mich mit Kraft zum Kampf, / zwangst meine Gegner unter mich nieder. 41 Du hast meine Feinde zur Flucht gezwungen, / ich konnte meine Hasser vernichten. 42 Sie blickten umher, aber da war kein Retter, / zu Jahwe, doch er hörte sie nicht. 43 Ich zerrieb sie wie Staub auf der Erde, / zerstampfte sie wie Straßendreck. 44 Du hast mich den Streitigkeiten des Volkes entrissen, / hast mich zum Haupt über Völker gesetzt. / Ein Volk, das ich nicht kannte, dient mir. 45 Ausländer kamen und krochen vor mir. / Sie hörten mir zu und gehorchten sofort. 46 Zitternd kamen sie aus ihren Burgen / und gaben ihren Widerstand auf. 47 Jahwe lebt! Gepriesen sei mein Fels, / erhoben der Gott meines Heils! 48 Denn Gott hat mir Rache verschafft, / hat mir die Völker unterworfen / 49 und mich meinen Feinden entrissen. / Du hast mich über meine Gegner erhoben, / mich vom Mann der Gewalttat befreit. 50 Darum will ich dir danken, Jahwe, / deinen Ruhm vor den Völkern besingen,^[3] (Röm 15,9) 51 der seinem König große Siege verschafft, / der seinem Gesalbten Gnade erweist, / David und seinen Nachkommen für alle Zeit.

Noua Traducere Românească

von Biblica

Cântarea de laudă a lui David

1 David I‑a dedicat DOMNULUI cuvintele acestei cântări în ziua în care DOMNUL l‑a scăpat din mâna tuturor dușmanilor lui și din mâna lui Saul. (Ps 18,1) 2 El a zis: „DOMNUL este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu! 3 Dumnezeu este stânca mea în Care mă adăpostesc, scutul meu, cornul^[1] mântuirii mele, întăritura mea, scăparea mea și salvatorul meu! Tu mă izbăvești din asuprire! (2Sam 2,1; 1Chr 25,5; Ps 132,17) 4 Eu Îl chem pe DOMNUL, Care este vrednic de laudă, și sunt izbăvit de dușmanii mei! 5 Căci mă înfășuraseră talazurile morții, mă copleșiseră șuvoaiele distrugerii! 6 Legăturile Locuinței Morților^[2] mă înconjuraseră, mă prinseseră lațurile morții. 7 Dar în necazul meu L‑am chemat pe DOMNUL, L‑am chemat pe Dumnezeul meu. El mi‑a ascultat glasul, din Templul Său, și strigătul meu după ajutor a ajuns la urechile Sale. 8 Atunci s‑a zguduit și s‑a cutremurat pământul, temeliile cerurilor s‑au zdruncinat, s‑au clătinat, pentru că El Se mâniase. 9 Se înălța fum din nările Lui și foc mistuitor din gura Lui, cărbuni aprinși ieșeau din ea. 10 A aplecat cerurile și a coborât; negură deasă era sub picioarele Lui. 11 Călărea pe un heruvim și zbura; plutea^[3] pe aripile vântului. (Ps 18,10) 12 Întunericul Și‑l așternuse drept acoperământ, iar împrejurul Lui erau grămezi de ape și nori deși. 13 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa ieșeau cărbuni aprinși. 14 DOMNUL a tunat din ceruri, Cel Preaînalt Și‑a făcut auzit glasul. 15 A aruncat săgeți și i‑a împrăștiat pe dușmani, a trimis fulgerul și i‑a pus pe fugă. 16 La mustrarea DOMNULUI, la suflarea nărilor Lui, s‑au văzut albiile mării și s‑au descoperit temeliile lumii. 17 El S‑a întins din înălțime și m‑a apucat, m‑a scos din apele cele mari, 18 m‑a scăpat de dușmanul meu cel puternic și de vrăjmașii mei, căci erau mai tari decât mine. 19 Ei m‑au înfruntat în ziua necazului meu, dar DOMNUL mi‑a fost sprijin. 20 El m‑a scos la loc larg, m‑a salvat pentru că El Își găsește plăcerea în mine. 21 DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, mi‑a făcut după curăția mâinilor mele, 22 fiindcă am păzit căile DOMNULUI și nu m‑am făcut vinovat față de Dumnezeul meu. 23 Căci toate judecățile Lui sunt înaintea mea și nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine. 24 Am fost fără pată înaintea Lui și m‑am păzit de nelegiuirea mea. 25 DOMNUL mi‑a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mea înaintea ochilor Săi. 26 Cu cel credincios Tu Te arăți credincios^[4]; cu omul fără pată Tu Te dovedești a fi fără pată. (2Sam 7,15) 27 Cu cel curat Tu Te arăți curat, dar pe cel pervertit Tu îl amăgești. 28 Tu izbăvești poporul smerit, dar cu privirea Ta îi cobori pe cei trufași. 29 Tu ești candela mea, DOAMNE! DOMNUL îmi luminează întunericul. 30 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit. 31 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită; cuvântul^[5] DOMNULUI este încercat. El este un scut pentru toți cei ce se adăpostesc în El. 32 Cine este Dumnezeu în afară de DOMNUL? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru? 33 Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și El mi‑a făcut desăvârșită calea. 34 El mi‑a făcut picioarele ca ale cerboaicelor și m‑a așezat pe înălțimi. 35 Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de bronz. 36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și răspunsul Tău mă face mare. 37 Tu‑mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu‑mi alunece picioarele. 38 Îmi urmăresc dușmanii și‑i nimicesc; nu mă întorc până nu‑i mistui. 39 Îi mistui și îi zdrobesc de nu se mai ridică; ei cad sub picioarele mele. 40 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă și‑i faci să se aplece înaintea mea^[6] pe cei ce se ridică împotriva mea. 41 Tu‑mi dai ceafa dușmanilor mei, și eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc. 42 Ei se uită în jur, dar nu este niciun eliberator. Se uită după DOMNUL, dar El nu le răspunde. 43 Îi pisez mărunt, ca praful pământului. Îi zdrobesc, îi strivesc ca pe noroiul de pe străzi. 44 Tu mă scapi de învinuirile poporului meu, mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu‑l cunosc îmi slujește. 45 Fiii străinului mă lingușesc; de îndată ce mă aud, mă ascultă. 46 Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor. 47 DOMNUL este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele! 48 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună, Cel Care îmi supune popoare, 49 Cel Ce mă izbăvește de dușmanii mei. Tu mă ridici deasupra celor ce se ridică împotriva mea; Tu mă scapi de omul violent. 50 De aceea Îți voi mulțumi, DOAMNE, printre neamuri, și voi cânta spre lauda Numelui Tău! 51 El dă mari izbăviri^[7] regelui Său și arată îndurare^[8] unsului Său, lui David și seminței^[9] lui în veac.“ (2Sam 7,15)