1Davids Sohn Abschalom hatte eine schöne Schwester. Sie hieß Tamar. Eines Tages verliebte sich Amnon, ein anderer Sohn Davids, in sie.2Amnon begehrte sie so sehr, dass er regelrecht krank wurde. Denn sie war noch unberührt, und er sah keine Möglichkeit, an sie heranzukommen.3Nun hatte er einen Freund namens Jonadab. Das war der Sohn von Davids Bruder Schima. Er war ein sehr kluger Mann.4Er sagte zu Amnon: „Was ist los mit dir, Prinz? Warum bist du Morgen für Morgen so elend? Willst du es mir nicht sagen?“ – „Ich habe mich in Tamar, die Schwester meines Bruders Abschalom, verliebt“, erwiderte er.5Da riet Jonadab ihm: „Leg dich auf dein Bett und stell dich krank. Wenn dann dein Vater nach dir sieht, sag zu ihm: 'Könnte nicht meine Schwester[1] Tamar zu mir kommen und mir die Krankenkost bringen? Wenn sie sie hier vor meinen Augen zubereitet, dass ich zusehen kann, werde ich essen, was sie mir gibt.'“6Amnon legte sich also hin und stellte sich krank. Als der König ihn besuchte, sagte Amnon zu ihm: „Könnte nicht meine Schwester Tamar kommen und vor meinen Augen zwei Herzkuchen formen? Was sie mir gibt, werde ich essen.“7Da schickte David jemand zu Tamar ins Haus und ließ ihr sagen: „Geh doch ins Haus deines Bruders Amnon und mach ihm etwas zu essen!“8So ging Tamar ins Haus Amnons, während er sich hingelegt hatte. Sie nahm Teig, knetete ihn, formte vor seinen Augen die Herzkuchen und backte sie.9Dann nahm sie die Pfanne und richtete es ihm zu. Aber er weigerte sich zu essen. „Es sollen erst alle hinausgehen!“, verlangte er. Als alle weg waren,10sagte er zu Tamar: „Bring die Krankenkost ins Schlafzimmer. Ich werde nur essen, wenn du es mir direkt gibst.“ Da nahm Tamar die Herzkuchen, die sie gebacken hatte, und brachte sie ihrem Bruder ans Bett.11Als sie ihm etwas davon reichte, packte er sie und sagte: „Komm Schwester, schlaf mit mir!“12„Nicht doch, mein Bruder!“, rief sie. „Zwing mich nicht zu so etwas! Das darf man in Israel nicht tun! Diese Schandtat darfst du nicht begehen!13Und ich, wo sollte ich mit meiner Schande hin? Und du würdest als einer der Niederträchtigsten in Israel dastehen. Sprich doch mit dem König! Er wird mich dir sicher nicht verweigern.“14Doch Amnon wollte nicht auf sie hören. Er fiel über sie her und vergewaltigte sie.15Danach aber wurde Amnon wütend auf sie und fing an, sie regelrecht zu hassen. Sein Hass auf sie war größer als sein Verlangen vorher. „Steh auf und mach dich fort!“, schrie er sie an.16„Nein, jag mich jetzt nicht weg!“, flehte sie. „Das Unrecht wäre noch schlimmer als das andere, das du mir angetan hast.“ Aber er wollte nicht auf sie hören,17sondern rief den jungen Mann, der in seinen Diensten stand, und sagte: „Schaff mir die da fort! Los, weg mit ihr! Hinaus! Und schließ die Tür hinter ihr zu!“18Sie trug ein Kleid mit langen Ärmeln, denn solche Gewänder zogen die Töchter des Königs an, solange sie noch unberührt waren. Als nun der Diener sie hinausbrachte und die Tür hinter ihr zuschloss,19streute Tamar Staub auf ihren Kopf, zerriss das langärmlige Kleid, das sie anhatte, legte eine Hand auf den Kopf und lief schreiend davon.
Abschaloms Rache
20Ihr Bruder Abschalom fragte sie: „War dein Bruder Amnon mit dir zusammen? Nun denn, sprich nicht darüber, meine Schwester. Er ist ja dein Bruder. Nimm dir diese Sache nicht zu Herzen.“ Da blieb Tamar vereinsamt und verstört im Haus ihres Bruders Abschalom wohnen.21Als König David erfuhr, was geschehen war, wurde er sehr zornig.22Abschalom aber sprach kein Wort mehr mit Amnon, denn er hasste ihn, weil er seine Schwester Tamar vergewaltigt hatte.23Zwei Jahre später hatte Abschalom Schafschur in Baal-Hazor in der Nähe von Efraïm.[2] Dazu hatte er alle Königssöhne eingeladen.24Das kam so: Er war zum König gegangen und hatte gesagt: „Dein Diener hat gerade die Schafscherer bei sich. Darf ich den König und seine Diener einladen, mit mir zu feiern?“25Aber der König sagte zu ihm: „Nein, mein Sohn. Wir können doch nicht alle zusammen hingehen. Wir wollen dir nicht zur Last fallen.“ Abschalom drängte ihn, aber der König wollte nicht und entließ ihn mit einem Segenswunsch.26Da sagte Abschalom noch: „Kann nicht wenigstens mein Bruder Amnon mitkommen?“ – „Wozu denn das?“, sagte der König.27Abschalom aber drängte ihn. Da ließ er schließlich Amnon und alle anderen Königssöhne mitgehen.28Abschalom befahl seinen Gefolgsleuten: „Passt auf! Wenn der Wein bei Amnon zu wirken beginnt und ich euch sage, dass ihr ihn erschlagen sollt, dann tötet ihn! Habt keine Angst, denn schließlich gebe ich euch den Befehl dazu! Seid mutig und zeigt, dass ihr tapfere Männer seid!“29Die Leute Abschaloms gehorchten seinem Befehl und töteten Amnon. Da sprangen alle anderen Königssöhne auf, bestiegen ihre Maultiere und flohen.30Sie waren noch unterwegs, als David schon das Gerücht erreichte, Abschalom hätte alle Königssöhne erschlagen, keiner wäre entkommen.31Da stand der König auf, riss sein Obergewand ein und warf sich zu Boden. Seine Diener standen mit eingerissenen Gewändern um ihn herum.32Aber Jonadab, der Sohn von Davids Bruder Schima, sagte: „Mein Herr muss nicht denken, dass all die jungen Männer, die Königssöhne, umgebracht worden sind. Amnon allein wird tot sein. Von dem Tag an, als Tamar vergewaltigt wurde, war es Abschalom doch anzusehen, dass er entschlossen war, sich an Amnon zu rächen.33Der König nehme sich die Sache nicht so zu Herzen. Er soll nicht glauben, dass alle Königssöhne tot sind. Bestimmt wurde nur Amnon getötet.“34Abschalom war zu dieser Zeit schon geflohen. Der junge Mann, der Ausschau hielt, sah jetzt auf dem Weg vom Westen eine größere Menschenmenge den Berg herabkommen.35Da sagte Jonadab zum König: „Schau, die Königssöhne kommen! Es war genauso, wie dein Diener es gesagt hat.“36Kaum hatte er das ausgesprochen, da waren die Königssöhne auch schon da und fingen an, laut zu weinen. Auch der König und seine Leute brachen in Tränen aus.37Abschalom war zu Talmai[3] Ben-Ammihud, dem König von Geschur,[4] geflohen. David trauerte die ganze Zeit um seinen Sohn.
Abschaloms Rückkehr
38Abschalom war also nach Geschur geflohen. Dort blieb er drei Jahre.39Dann hörte David auf, gegen Abschalom vorzugehen, denn er hatte sich mit Amnons Tod abgefunden.
1După aceea, iată ce s‑a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s‑a îndrăgostit Amnon, fiul lui David.2Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s‑a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar. Căci ea era fecioară și‑i venea greu lui Amnon să‑i facă ceva.3Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte șiret.4El l‑a întrebat pe Amnon: – De ce tu, fiul regelui, arăți tot mai slăbit cu fiecare dimineață ce trece? Nu vrei să‑mi spui? Amnon i‑a răspuns: – Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom.5Atunci Iehonadab i‑a zis: – Culcă‑te în patul tău și prefă‑te că ești bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să‑i spui: „Să vină, te rog, Tamar, sora mea, și să‑mi dea să mănânc ceva. Să‑mi prepare mâncarea înaintea ochilor mei, ca s‑o pot vedea și să pot mânca din mâna ei.“6Amnon s‑a culcat și s‑a prefăcut bolnav. Regele a venit să‑l vadă, iar Amnon i‑a zis: – Să vină, te rog, Tamar, sora mea, să‑mi coacă două turte înaintea ochilor mei și să mănânc din mâna ei.7David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du‑te, te rog, acasă la fratele tău Amnon și gătește‑i ceva de mâncare.“8Tamar s‑a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l‑a găsit culcat. A luat niște aluat, l‑a frământat, a făcut turtele înaintea ochilor lui și apoi le‑a copt.9După aceea, a luat tigaia și l‑a servit, însă el n‑a vrut să mănânce. Amnon a zis: – Scoateți afară toți oamenii! Și toți oamenii au ieșit din prezența lui.10Atunci Amnon i‑a zis lui Tamar: – Adu mâncarea în dormitor ca să pot mânca din mâna ta. Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le‑a adus fratelui său Amnon în dormitor.11Când ea s‑a apropiat de el ca să‑i dea să mănânce, a apucat‑o strâns și i‑a zis: – Soro, vino și culcă‑te cu mine!12Tamar i‑a răspuns: – Nu, frate, nu mă necinsti! Nu săvârși nebunia aceasta, căci nu se face așa în Israel.13Unde mă voi duce cu rușinea mea? Iar tu vei fi considerat drept un nebun în Israel. Vorbește, te rog, cu regele și el nu mă va opri să fiu a ta.14El însă n‑a vrut s‑o asculte și, fiind mai puternic decât ea, a necinstit‑o culcându‑se cu ea.15După aceea, Amnon a urât‑o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i‑a zis: – Ridică‑te și pleacă!16Ea i‑a zis: – Nu, căci răul acesta de a mă alunga ar fi mai mare decât cel pe care mi l‑ai făcut deja. Amnon însă n‑a vrut s‑o asculte17și, chemându‑l pe tânărul care‑l slujea, a zis: – Scoateți‑o pe aceasta afară și închideți ușa după ea!18Ea purta o tunică decorată, căci cu astfel de veșminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare. Slujitorul lui a scos‑o afară și a încuiat ușa după ea.19Tamar și‑a presărat cenușă pe cap, și‑a sfâșiat tunica decorată pe care o purta, și‑a pus mâinile pe cap și a plecat țipând.20Absalom, fratele ei, a întrebat‑o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci, căci este fratele tău. Nu pune la inimă lucrul acesta.“ Și Tamar, devastată, a rămas în casa fratelui său Absalom.21Când regele David a auzit ce s‑a întâmplat, s‑a mâniat foarte tare.22Absalom nu i‑a spus nimic lui Amnon, nici rău, nici bine, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe Tamar, sora sa.
Absalom se răzbună pe Amnon
23Doi ani mai târziu, Absalom își tundea oile la Baal-Hațor, lângă Efraim. Și Absalom i‑a invitat la el pe toți fiii regelui.24El s‑a dus la rege și a zis: – Iată, cei ce tund oile se află la robul tău. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la robul tău!25Dar regele i‑a zis lui Absalom: – Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu fim o povară pentru tine. Deși Absalom a stăruit de el, regele n‑a vrut să meargă, însă l‑a binecuvântat.26Atunci Absalom i‑a zis: – Dă‑i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi. Regele i‑a zis: – De ce să vină Amnon cu tine?27Absalom însă a insistat, astfel că regele l‑a trimis pe Amnon, împreună cu toți ceilalți fii ai săi, să meargă cu el.28Absalom le‑a poruncit slujitorilor săi, zicând: „Așteptați până când inima lui Amnon se va înveseli de vin și când vă voi zice: «Loviți‑l pe Amnon!», atunci să‑l omorâți. Nu vă temeți. Oare nu eu v‑am poruncit acest lucru? Fiți tari și arătați‑vă vitejia!“29Slujitorii lui Absalom i‑au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalți fii ai regelui s‑au ridicat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.30În timp ce veneau ei spre palat, regelui i‑a sosit vestea: „Absalom i‑a ucis pe toți fiii regelui, nelăsând în viață pe niciunul dintre ei.“31Auzind acestea, regele s‑a ridicat, și‑a sfâșiat hainele și s‑a culcat la pământ. Toți slujitorii săi stăteau în picioare, având și ei hainele sfâșiate.32Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, i‑a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toți tinerii, fiii regelui, au fost omorâți; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit‑o pe sora acestuia, pe Tamar.33De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toți fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“34Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul și‑a ridicat ochii și a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni.35Atunci Ionadab i‑a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s‑a întâmplat întocmai cum a spus robul tău.“36Nici n‑a terminat bine de vorbit că au și sosit fiii regelui. Ei și‑au ridicat glasul și au plâns, iar regele, împreună cu toți slujitorii săi, au plâns foarte tare.37Absalom a fugit și s‑a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheșurului, iar regele David bocea pentru fiul său în fiecare zi.38După ce Absalom a fugit și a ajuns în Gheșur, a rămas acolo trei ani.39Regele David a încetat să‑l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit.