Paulus zeigt und verteidigt in diesem sehr persönlichen Brief seine apostolische Autorität gegenüber den Christen in Korinth.
1Es schreiben Paulus, der nach dem Willen Gottes zum Apostel von Christus Jesus berufen ist, und der Bruder Timotheus.[1] An die Gemeinde Gottes in Korinth[2] und an alle Heiligen in Achaja[3]:2Gnade und Frieden wünschen wir euch von Gott, unserem Vater, und von Jesus Christus, dem Herrn.
Wir sind voller Zuversicht für euch
3Gepriesen sei Gott, der Vater unseres Herrn Jesus Christus. Er ist der Vater der Barmherzigkeit und ein Gott voller Trost.4In allem Druck, unter dem wir stehen, ermutigt er uns, damit wir die ermutigen können, die irgendwie bedrückt sind. Weil Gott uns seinen Trost geschenkt hat, können wir andere trösten.5Denn wie die Leiden, die Christus ertrug, sich reichlich über uns ergießen, so reich ergießt sich auch sein Trost über uns.6Wenn wir also bedrängt werden, geschieht das, damit ihr Mut bekommt und gerettet werdet. Und wenn wir ermutigt werden, geschieht das, damit ihr den Mut bekommt, die gleichen Leiden wie wir geduldig zu ertragen.7Wir sind voller Zuversicht für euch, denn wir sind sicher, dass ihr nicht nur an den Leiden Anteil habt, sondern auch an dem Trost.8Denn wir wollen euch, Geschwister, nicht in Unkenntnis über die schlimme Lage lassen, die uns in der Asia[4] betroffen hat. Was uns dort passierte, war so übermächtig, so unerträglich schwer, dass wir sogar unser Leben verloren gaben.9Tatsächlich fühlten wir uns schon dem Tod geweiht. Wir sollten eben lernen, unser Vertrauen nicht auf uns selbst zu setzen, sondern auf Gott, der die Toten lebendig macht.10Und er hat uns ja vor dem sicheren Tod gerettet und tut es immer noch. Auf ihm ruht unsere Hoffnung: Er wird uns auch in Zukunft retten,11wobei auch ihr durch eure Gebete mithelft. Dann werden viele Gott für das Gnadengeschenk danken, das wir erhalten haben.12Denn wir sind stolz auf das, was unser Gewissen bezeugt: Überall in der Welt war unser Verhalten von der Aufrichtigkeit und Lauterkeit Gottes bestimmt, und besonders bei euch. Wir ließen uns nicht von eigener Klugheit leiten, sondern von Gottes Gnade.13Und wenn wir euch schreiben, denken wir nichts anderes, als das, was ihr hier wiedererkennt. Ich hoffe aber, dass ihr ganz verstehen werdet,14was ihr zum Teil ja schon verstanden habt; dass ihr beim Wiederkommen unseres Herrn Jesus auf uns stolz sein dürft – und wir auf euch.
Warum ich nicht nach Korinth gekommen bin
15In dieser Überzeugung wollte ich zunächst zu euch kommen und euch zum zweiten Mal die Gnade Gottes bringen.16Von euch aus wollte ich dann nach Mazedonien reisen und von dort wieder zu euch zurückkommen, damit ihr mich für die Reise nach Judäa ausstattet.17War ich etwa leichtfertig, als ich mir das vorgenommen hatte? Plane ich denn so, wie gewisse Menschen planen, dass mein Ja auch Nein meinen könnte und mein Nein auch Ja?18Gott ist treu, und er bürgt dafür, dass unser Wort euch gegenüber nicht Ja und Nein zugleich ist.19Denn Jesus Christus, der Sohn Gottes, den Silvanus,[5] Timotheus und ich bei euch gepredigt haben, ist nicht als Ja und Nein gekommen: Nur das Ja ist in ihm verwirklicht.20In ihm ist das Ja zu allen Zusagen Gottes. Darum sprechen wir durch ihn auch das Amen zur Ehre Gottes.21Gott ist es, der uns mit euch in Christus festmacht. Er hat uns gesalbt,22uns sein Siegel aufgedrückt und als Anzahlung seinen Geist in unser Herz gegeben.23Ich rufe Gott als Zeugen gegen mich an: Nur um euch zu schonen, bin ich noch nicht nach Korinth gekommen.24Wir sind nicht Herren über euren Glauben, sondern Helfer zu eurer Freude, denn im Glauben steht ihr ja fest.
2.Korinther 1
Noua Traducere Românească
von Biblica1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia[1]:2har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Mulțumiri Dumnezeului oricărei mângâieri
3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri[2], (Joh 14,16; 1Joh 2,1)4Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a‑i putea mângâia pe cei ce sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.5Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere.6Dacă noi suferim necaz este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în răbdarea[3] acelorași suferințe pe care le îndurăm și noi.7Speranța noastră cu privire la voi este tare, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.8Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care ni s‑a întâmplat în Asia[4], pentru că am fost apăsați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța de a mai trăi.9Dar am avut gândul condamnării la moarte în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții.10El ne‑a scăpat dintr‑un mare pericol de moarte și ne va mai scăpa. În El ne punem speranța că ne va mai scăpa,11în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca mulți să mulțumească pentru noi[5] datorită darului oferit nouă prin rugăciunile multora.
Schimbarea unora din planurile lui Pavel
12Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne‑am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu.13Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce[6] citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că până la sfârșit veți cunoaște,14– așa cum, de altfel, ne‑ați cunoscut și pe noi, în parte, – că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.15În această încredințare, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de un al doilea har,16apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea.17Deci, dorind aceasta, m‑am comportat eu oare cu ușurătate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii, ca să fie în mine și „da, da“, și „nu, nu“?18Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“.19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanus[7] și Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“,20pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu.21Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne‑a uns, este Dumnezeu.22El ne‑a și pecetluit și ne‑a dat în inimile noastre garanția[8] Duhului. (2Kor 5,5)23Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n‑am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț.24Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.