1Ein paar Männer aus Sif kamen erneut zu Saul nach Gibea und sagten: „David hält sich auf dem Hügel Hachila gegenüber von Jeschimon versteckt.“2Saul nahm 3000 der besten Männer Israels mit und machte sich auf den Weg in die Wüste Sif, um David dort zu suchen.3Sie schlugen ihr Lager am Hügel Hachila auf, der gegenüber von Jeschimon liegt. David befand sich noch in der Wüste. Als er hörte, dass Saul wieder hinter ihm her war,4schickte er Kundschafter aus und erfuhr mit Gewissheit, dass Saul gekommen war.5Darauf erkundete David selbst den Lagerplatz Sauls. Er sah die Stelle, wo Saul sich neben Abner Ben-Ner, seinem Heerführer, zum Schlafen niedergelegt hatte. Saul lag im innersten Lagerring, seine Männer im Kreis um ihn herum.6Danach wandte sich David an Ahimelech, den Hetiter, und an Abischai, den Sohn der Zeruja, den Bruder von Joab. Er fragte sie: „Wer geht mit mir zu Saul ins Lager hinunter?“ – „Ich komme mit“, sagte Abischai.7In der Nacht schlichen David und Abischai ins Lager an den schlafenden Männern und an Abner vorbei. Sie fanden Saul im innersten Lagerring schlafend vor. An seinem Kopfende steckte der Speer in der Erde.8Abischai flüsterte David zu: „Heute hat Gott dir deinen Feind in die Hände gegeben! Ich will ihn mit dem Speer an den Boden spießen. Ich brauche nur einen Stoß dazu, keinen zweiten.“9Aber David wies ihn zurecht: „Nein, bring ihn nicht um! Denn wer sich am Gesalbten Jahwes vergreift, wird nicht ungestraft bleiben.“10Dann sagte er noch: „So wahr Jahwe lebt: Sicher wird Jahwe ihn schlagen, wenn die Zeit gekommen ist, dass er sterben muss. Vielleicht kommt er auch in einem Krieg ums Leben.11Jahwe bewahre mich davor, seinen Gesalbten anzutasten! Nimm jetzt den Speer an seinem Kopfende und seinen Wasserkrug – und dann lass uns hier verschwinden!“12David nahm beides an sich, dann machten sie sich davon. Niemand sah etwas, niemand merkte etwas und niemand wachte auf, denn Jahwe hatte alle in einen tiefen Schlaf fallen lassen.13David ging auf die andere Seite des Tals hinüber und stellte sich in sicherer Entfernung auf den Gipfel des Berges.14Von dort aus rief er zum Kriegslager und zu Abner Ben-Ner hinüber: „Abner, hörst du nicht?“ – „Wer bist du, der da so zum König hin schreit?“, rief Abner zurück.15Da sagte David: „Du bist doch ein Mann, mit dem es keiner in Israel aufnehmen kann! Warum hast du deinen Herrn, den König, so schlecht bewacht? Vorhin ist jemand ins Lager eingedrungen, um deinen Herrn, den König, umzubringen.16Das hast du nicht sehr gut gemacht! So wahr Jahwe lebt: Ihr habt den Tod verdient, weil ihr nicht über euren Herrn, den Gesalbten Jahwes, gewacht habt. Sieh doch einmal an seinem Kopfende nach, wo der Speer des Königs und sein Wasserkrug geblieben sind!“17Da erkannte Saul die Stimme Davids und rief: „Ist das nicht deine Stimme, mein Sohn David?“ – „Es ist meine Stimme, mein Herr und König!“, erwiderte David18und fuhr fort: „Warum nur jagt mein Herr hinter seinem Diener her? Was habe ich dir denn getan? Und welches Böse klebt an meiner Hand?19Nun hör doch auf die Worte deines Dieners, mein Herr und König! Wenn Jahwe dich gegen mich aufgebracht hat, so müssen wir ihn durch ein Opfer versöhnen. Wenn es aber Menschen sind, so sollen sie vor Jahwe verflucht sein! Denn sie lassen mich nicht am Erbe Jahwes teilhaben, als wollten sie sagen: 'Geh fort und diene fremden Göttern!'20Nein, mein Blut soll nicht fern von Jahwe auf die Erde fließen, weil der König von Israel losgezogen ist, um einen einzelnen Floh zu fangen. Warum jagst du mich denn wie ein Rebhuhn[1] in den Bergen?“21Saul entgegnete: „Ich habe versagt! Komm zurück, mein Sohn David! Ich werde dir nie mehr etwas Böses antun, weil du mein Leben heute so hoch geschätzt hast. Ich habe versagt und dir schweres Unrecht zugefügt.“22David sagte darauf: „Hier ist dein Speer, mein König! Einer von deinen Leuten soll herkommen und ihn holen!23Jahwe wird jedem seine Gerechtigkeit und Treue vergelten! Denn Jahwe hat dich heute in meine Hände gegeben, aber ich wollte mich nicht an seinem Gesalbten vergreifen.24So wie dein Leben mir heute wertvoll war, so möge mein Leben Jahwe wertvoll sein, dass er mich aus aller Bedrängnis rettet.“25Saul sagte: „Gesegnet bist du, mein Sohn David! Alles, was du dir vornimmst, wird zustande kommen!“ David setzte seinen Weg fort, und Saul kehrte nach Hause zurück.
1Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i‑au zis: – David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.2Saul s‑a ridicat și a coborât în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să‑l caute acolo pe David.3Și‑a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie,4David a trimis cercetași și a aflat că într-adevăr Saul venise.5Atunci David s‑a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.6Atunci David i‑a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, – fiul Țeruiei și fratele lui Ioab –, zicând: – Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul? Abișai a zis: – Eu voi coborî cu tine.7Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.8Abișai i‑a zis lui David: – Dumnezeu l‑a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.9David însă i‑a zis lui Abișai: – Nu‑l doborî. Căci cine ar putea să‑și întindă mâna împotriva unsului DOMNULUI și să fie fără vină?10Apoi David a zis: – Viu este DOMNUL, că DOMNUL îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va coborî în luptă și va pieri.11Să mă ferească DOMNUL să‑mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și urciorul cu apă și să plecăm.12David a luat sulița și urciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut și n‑a știut nimic și nimeni nu s‑a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la DOMNUL căzuse peste ei.13David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.14Apoi David a strigat către popor și l‑a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând: – Abner, nu răspunzi? Abner a răspuns și a zis: – Cine ești tu, care strigi către rege?15David i‑a zis lui Abner: – Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l doboare pe rege, stăpânul tău.16Nu este bine ce ai făcut. Viu este DOMNUL că meritați moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului DOMNULUI. Vezi acum unde este sulița regelui și urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.17Saul a recunoscut vocea lui David și a zis: – Este aceasta vocea ta, fiul meu David? David a răspuns: – Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea.18Apoi a zis: – De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat?19Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele robului său: dacă DOMNUL este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea DOMNULUI, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea DOMNULUI, zicând: „Du‑te, slujește altor dumnezei!“20Acum, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de fața DOMNULUI, căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.21Saul a zis: – Am păcătuit. Întoarce‑te, fiul meu David, căci nu‑ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m‑am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.22David a răspuns și a zis: – Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s‑o ia.23DOMNUL răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te‑a dat astăzi în mâna mea, însă eu n‑am vrut să‑mi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI.24Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii DOMNULUI, și El să mă scape din orice necaz.25Saul i‑a zis lui David: – Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge. Apoi David și‑a continuat drumul, iar Saul s‑a întors acasă.