1.Mose 2 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

1 Damit waren die Himmel und die Erde mit allem, was in ihnen ist, vollendet. 2 Am siebten Tag also war Gottes Werk vollendet, und er ruhte am siebten Tag von all seinem Werk.^[1] (Hebr 4,4) 3 Gott segnete diesen Tag und machte ihn zu etwas Besonderem, denn an ihm ruhte Gott, nachdem er sein Schöpfungswerk vollendet hatte.

Der Anfang der Geschichte

4 Es folgt die Detailgeschichte^[2] der Erschaffung von Himmel und Erde: Als Jahwe-Gott^[3] Himmel und Erde machte, (1Mo 25,12; 1Mo 36,1; 2Mo 6,3) 5 gab es zunächst weder Sträucher noch Feldpflanzen auf dem Erdboden, denn Jahwe-Gott hatte es noch nicht regnen lassen. Es gab auch noch keinen Menschen, der das Land bearbeiten konnte. 6 Feuchtigkeit stieg aus der Erde auf und tränkte die ganze Oberfläche des Erdreichs. 7 Dann formte Jahwe-Gott den Menschen aus loser Erde vom Ackerboden und hauchte Lebensatem in sein Gesicht.^[4] So wurde der Mensch ein lebendes Wesen.^[5] (1Kor 15,45) 8 Jahwe-Gott hatte in dieser Vorzeit einen Garten in Eden^[6] angelegt. Dorthin versetzte er den von ihm gebildeten Menschen. 9 Aus dem Erdboden hatte er verschiedenartige Bäume wachsen lassen. Sie sahen prachtvoll aus und trugen wohlschmeckende Früchte. Mitten im Garten stand der Baum des Lebens und der Baum, der Gut und Böse erkennen ließ. 10 In Eden entsprang auch ein Strom, der den Garten bewässerte und sich dann in vier Arme teilte. 11 Der erste davon heißt Pischon. Er umfließt das ganze Land Hawila, wo das besonders reine Gold vorkommt, 12 das Bedolach-Harz und der Schoham-Stein.^[7] 13 Der zweite Strom heißt Gihon. Er umfließt das Land Kusch.^[8] 14 Der dritte Strom heißt Tigris. Er fließt östlich von Assyrien. Der vierte Strom ist der Euphrat. 15 Jahwe-Gott brachte also den Menschen in den Garten Eden, damit er diesen bearbeite und beschütze, 16 und wies ihn an: „Von allen Bäumen im Garten darfst du nach Belieben essen, 17 nur nicht von dem Baum, der dich Gut und Böse erkennen lässt. Sobald du davon isst, wirst du sterben müssen.“ 18 Dann sagte Jahwe-Gott: „Es ist nicht gut, dass der Mensch so allein ist. Ich will ihm eine Hilfe machen, die ihm genau entspricht.“ 19 Jahwe-Gott hatte nämlich alle Landtiere und Vögel, die er aus dem Erdboden geformt hatte, zum Menschen gebracht, um zu sehen, wie er sie nennen würde. Genauso sollten all die Lebewesen dann heißen. 20 So hatte der Mensch dem Herdenvieh, den Vögeln und allen Landtieren Namen gegeben. Aber für sich selbst fand er nichts, was ihm als Hilfe entsprochen hätte. 21 Da ließ Jahwe-Gott einen Tiefschlaf über den Menschen kommen. Er nahm eine seiner Seiten heraus und verschloss die Stelle mit Fleisch. 22 Aus dem herausgenommenen Seitenstück baute Jahwe-Gott eine Frau und brachte sie zum Menschen. 23 Da rief der Mensch: „Diesmal ist sie es! / Sie ist genau wie ich, / und sie gehört zu mir, / sie ist ein Stück von mir! / Sie soll Isch-scha heißen, Frau, / denn sie kam vom Isch, dem Mann.“ 24 Aus diesem Grund verlässt ein Mann seinen Vater und seine Mutter, verbindet sich mit seiner Frau und wird völlig eins mit ihr.^[9] (Mt 19,5; Mk 10,7; 1Kor 6,16; Eph 5,31)

Mt 19,5Mk 10,71Kor 6,16Eph 5,31

25 Der Mann und seine Frau waren nackt, aber sie schämten sich nicht voreinander.

Noua Traducere Românească

von Biblica

1 Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor oștire. 2 În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S‑a odihnit^[1] în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse. 3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit de^[2] toată lucrarea pe care a făcut‑o în creație.

Adam și Eva

4 Aceasta este istoria^[3] cerurilor și a pământului, când au fost create. În ziua când DOMNUL Dumnezeu^[4] a făcut pământul și cerurile, (1Mo 5,1; 1Mo 6,9; 1Mo 10,1; 1Mo 11,10; 1Mo 11,27; 1Mo 25,12; 1Mo 25,19; 1Mo 36,1; 1Mo 37,2; 2Mo 3,14; 2Mo 6,2)

1Mo 5,11Mo 6,91Mo 10,11Mo 11,101Mo 11,271Mo 25,121Mo 25,191Mo 36,11Mo 37,22Mo 3,142Mo 6,2

5 pe pământ nu era încă niciun tufiș, iar iarba câmpului încă nu încolțise pentru că DOMNUL Dumnezeu nu dăduse ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul, 6 ci un izvor^[5] se ridica din pământ și uda toată suprafața pământului. 7 Atunci DOMNUL Dumnezeu l‑a întocmit pe Adam^[6] din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu. 8 DOMNUL Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit, și l‑a pus acolo pe omul pe care îl întocmise. 9 DOMNUL Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni pentru hrană, precum și Pomul Vieții, în mijlocul grădinii, și Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului. 10 Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărțea în patru brațe. 11 Numele celui dintâi este Pișon. El înconjura toată țara Havila, unde este aur. 12 Aurul acelei țări este bun. Acolo se găsesc și bedelium^[7] și piatră de onix. 13 Numele celui de‑al doilea râu este Ghihon. El înconjura toată țara Cuș^[8]. 14 Numele celui de‑al treilea râu este Hiddekel^[9]. El curge la răsăritul Așurului^[10]. Al patrulea râu este Eufratul. 15 DOMNUL Dumnezeu l‑a luat pe Adam și l‑a așezat în grădina Edenului, ca s‑o lucreze și s‑o păzească. 16 DOMNUL Dumnezeu i‑a poruncit lui Adam, zicând: „Să mănânci, desigur, din orice pom din grădină, 17 dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri!“ 18 Apoi DOMNUL Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur. Îi voi face un ajutor potrivit.“ 19 DOMNUL Dumnezeu a întocmit din pământ fiecare vietate a câmpului și fiecare pasăre a cerului și le‑a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi. Și orice nume pe care Adam îl punea fiecărei ființe vii, acela îi era numele. 20 Adam le‑a pus nume tuturor vitelor și păsărilor cerului și fiecărei vietăți a câmpului, însă pentru el nu s‑a găsit niciun ajutor potrivit. 21 Atunci DOMNUL Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. El a luat una dintre coastele lui și a închis carnea la locul ei. 22 Și, din coasta pe care a luat‑o din Adam, DOMNUL Dumnezeu a făcut o femeie și a adus‑o la Adam. 23 Atunci Adam a zis: „În sfârșit, aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea. Aceasta se va numi«femeie^[11]», pentru că a fost luată din bărbat.“ 24 De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar ei vor fi un singur trup. 25 Omul și soția lui erau amândoi goi și nu le era rușine.