1Salomo wurde Schwiegersohn des Pharao, des Königs von Ägypten. Er nahm dessen Tochter zur Frau und ließ sie in der Davidsstadt wohnen, bis er seine Bauvorhaben vollendet hatte: den Palast, das Haus Jahwes und die Stadtmauer.2Damals brachte das Volk seine Opfer noch auf verschiedenen Höhen dar, denn bis zu diesem Zeitpunkt war dem Namen Jahwes noch kein Haus gebaut worden.3Salomo liebte Jahwe und richtete sich nach den Anordnungen seines Vaters David. Aber auch er musste diese Opferhöhen benutzen, um Schlacht- und Räucheropfer darzubringen.4So ging er nach Gibeon,[1] um dort zu opfern, denn das war die größte Opferstätte. Tausend Brandopfer legte Salomo auf diesen Altar.5Dort in Gibeon erschien Jahwe Salomo nachts im Traum. Gott sagte: „Sprich aus, was ich dir geben soll!“6Salomo erwiderte: „Du hast deinem Diener David, meinem Vater, große Gnade erwiesen, weil er treu und gerecht war und aufrichtig vor dir gelebt hat. Du hast ihm diese große Gunst erhalten und ihm einen Sohn geschenkt, der heute auf seinem Thron sitzt.7Und nun, Jahwe, mein Gott, du selbst hast deinen Diener anstelle meines Vaters zum König gemacht. Doch ich bin noch sehr jung und weiß weder aus noch ein.8Dein Diener steht mitten in dem Volk, das du erwählt hast. Es ist ein großes Volk mit vielen Menschen, die niemand zählen kann.9So gib deinem Diener ein Herz, das auf dich hört, damit er dein Volk recht richten und zwischen Gut und Böse unterscheiden kann. Wie kann ich sonst dieses schwierige Volk regieren?“10Jahwe gefiel die Bitte Salomos.11Deshalb sagte er zu ihm: „Weil du gerade um diese Sache gebeten hast und nicht um ein langes Leben, Reichtum oder den Tod deiner Feinde, sondern um Verstand zum Hören auf das Recht,12darum werde ich deinen Wunsch erfüllen. Hiermit gebe ich dir ein weises und verständiges Herz, sodass kein Mensch vor oder nach dir mit dir verglichen werden kann.13Und auch das, was du nicht erbeten hast, gebe ich dir, nämlich Reichtum und Ehre, sodass zu deinen Lebzeiten kein anderer König dir gleichkommt.14Und wenn du auf meinen Wegen gehst, dich nach meinen Ordnungen und Geboten richtest, wie es dein Vater David getan hat, schenke ich dir auch ein langes Leben.“15Da erwachte Salomo und merkte, dass es ein Traum war. Er ging nach Jerusalem, trat vor die Bundeslade des Herrn und opferte Brandopfer. Er ließ auch Tiere für das Freudenopfer[2] schlachten und ein Festmahl für seine Diener zubereiten.
Das salomonische Urteil
16Eines Tages traten zwei Prostituierte vor den König.17Die eine sagte: „Bitte, mein Herr! Diese Frau wohnt mit mir zusammen in einem Haus. Sie war dabei, als mein Kind geboren wurde.18Zwei Tage später[3] bekam auch sie ein Kind. Wir beide waren ganz allein im Haus, kein Fremder war bei uns.19Eines Nachts starb der Sohn dieser Frau, weil sie ihn im Schlaf erdrückt hatte.20Da stand sie mitten in der Nacht auf, holte meinen Sohn von meiner Seite weg und legte ihn zu sich, während ich, deine Dienerin, schlief. Ihren toten Sohn aber legte sie neben mich.21Als ich nun am Morgen erwachte und meinen Sohn stillen wollte, merkte ich auf einmal, dass er tot war. Doch als ich ihn genauer ansah, entdeckte ich, dass es gar nicht das Kind war, das ich geboren hatte.“22„Das ist nicht wahr!“, rief die andere Frau. „Mein Sohn ist der lebende und deiner der tote!“ – „Nein“, rief die erste, „dein Sohn ist der tote und meiner der lebendige!“ So stritten sie sich vor dem König.23Da sagte der König: „Die eine behauptet: 'Der hier, der lebende, ist mein Sohn. Dein Sohn ist der tote!', die andere sagt: 'Nein, dein Sohn ist der tote und mein Sohn der lebende!'“24Dann befahl er: „Holt mir ein Schwert!“ Sie brachten es dem König.25Er sagte: „Teilt das lebendige Kind in zwei Teile und gebt die eine Hälfte der einen und die andere Hälfte der anderen.“26Da rief die Frau, deren Sohn der lebende war – denn es wurde ihr heiß vor Angst um ihren Sohn: „Bitte, mein Herr! Gebt ihr das lebende Kind, aber tötet es ja nicht!“ Die andere aber sagte: „Es soll weder dir noch mir gehören, zerschneidet es nur!“27Da befahl der König: „Gebt der Ersten das lebende Kindchen und tötet es ja nicht! Sie ist seine Mutter.“28Ganz Israel hörte von dem Urteil, das der König gefällt hatte. Das Volk achtete und respektierte ihn, weil sie sahen, dass Gottes Weisheit in ihm war, sodass er gerechte Urteile fällen konnte.
1.Könige 3
Noua Traducere Românească
von Biblica1Solomon s‑a înrudit cu Faraon, regele Egiptului. El a luat‑o de soție pe fiica acestuia și a adus‑o în Cetatea lui David până când a terminat de zidit palatul, Casa DOMNULUI și zidul din jurul Ierusalimului.
Vedenia de la Ghivon: Solomon primește înțelepciune
2Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, căci încă nu fusese zidită o Casă pentru Numele DOMNULUI. (2Chr 1,1)3Solomon Îl iubea pe DOMNUL, împlinind hotărârile tatălui său, David, însă aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi.4Regele s‑a dus la Ghivon ca să aducă jertfe acolo, căci era cea mai importantă înălțime. El a adus pe altarul de acolo o mie de arderi‑de‑tot.5La Ghivon, DOMNUL i S‑a arătat lui Solomon noaptea într‑un vis și Dumnezeu i‑a zis: – Cere ce vrei să‑ți dau!6Solomon a răspuns: – Tu ai arătat o mare îndurare[1] față de robul Tău David, tatăl meu, căci a umblat înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă. Tu ai păstrat această mare îndurare față de el și i‑ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său.7DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu l‑ai făcut rege pe robul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr și nu știu să conduc.[2]8Robul Tău se află în mijlocul poporului pe care l‑ai ales, un popor atât de numeros, încât nu poate fi calculat sau numărat.9Dă‑i robului Tău o inimă care ascultă, ca să judec poporul Tău și să pot deosebi între bine și rău. Căci cine este în stare să judece acest popor numeros al Tău?10Stăpânului I‑a plăcut lucrul pe care l‑a cerut Solomon.[3]11Dumnezeu i‑a zis: – Pentru că ai cerut acest lucru și nu ai cerut pentru tine nici viață lungă, nici bogății și nici moartea dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere, ca să asculți la judecată,12iată, voi face după cum ai cerut. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută cum n‑a avut nimeni înaintea ta și nici nu se va mai ridica după tine nimeni asemenea ție.13Mai mult, îți voi da și ceea ce nu ai cerut: atât bogății, cât și glorie, așa încât nu va fi niciun alt rege ca tine în toate zilele tale.14Și, dacă vei umbla pe căile Mele, păzind hotărârile și poruncile Mele, așa cum a făcut tatăl tău, David, îți voi lungi zilele.15Solomon s‑a trezit și iată că fusese un vis. El s‑a întors la Ierusalim, s‑a înfățișat înaintea Chivotului Legământului cu Stăpânul și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace[4]. Apoi a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.
Înțelepciunea lui Solomon
16Atunci au venit înaintea regelui două prostituate.17Prima femeie a zis: – Ah, stăpânul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă. Eu am născut lângă ea în casă,18iar la trei zile după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram împreună; nu mai era nimeni cu noi în casă; eram doar noi două în casă.19În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, din cauză că se culcase peste el.20Ea s‑a sculat în miezul nopții, l‑a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce slujitoarea ta dormea, și l‑a așezat la sânul ei; iar pe fiul ei mort l‑a așezat la sânul meu.21Când m‑am trezit dimineața ca să‑mi alăptez fiul, iată că el era mort. M‑am uitat la el cu atenție dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care‑l născusem.22Cealaltă femeie a zis: – Ba nu! Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort! Dar aceasta a răspuns: – Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu! Așa au vorbit ele înaintea regelui.23Atunci regele a zis: – Aceasta zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“24Apoi regele a zis: „Aduceți‑mi o sabie!“ Ei au adus o sabie înaintea regelui.25Regele a zis: „Tăiați copilul cel viu în două și dați‑i o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!“26Atunci femeia al cărei fiu era cel viu i‑a vorbit regelui, căci a cuprins‑o mila pentru fiul ei, și a zis: – Te rog, stăpânul meu, dă‑i ei nou‑născutul viu și să nu cumva să‑l omori! Cealaltă însă zicea: – Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiați‑l în două!27Regele a răspuns și a zis: – Dați primei femei nou‑născutul cel viu și să nu cumva să‑l omorâți! Ea este mama lui.28Tot Israelul a auzit judecata pronunțată de rege. Ei s‑au temut de el, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în lăuntrul lui, ca să facă dreptate.