1Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, căci primul cer și primul pământ trecuseră, și nici marea nu mai era.2Și am văzut cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei.3Am auzit un glas puternic ieșind de la tron și zicând: „Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El Își va întinde Cortul în mijlocul lor[1], iar ei vor fi poporul[2] Lui. Și Dumnezeu Însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor. (Ex 25:8; Ex 40:34)4El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s‑au dus.“5Cel Ce ședea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate!“6Apoi mi‑a zis: „S‑a sfârșit! Eu sunt Alfa și Omega[3], Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. (Re 1:8)7Cel ce învinge, va moșteni aceste lucruri, și Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu.8Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în lacul care arde cu foc și sulf, care este moartea a doua.“
Noul Ierusalim
9Unul dintre cei șapte îngeri, care au avut cele șapte vase pline cu ultimele șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino! Îți voi arăta mireasa, soția Mielului!“[4] (Eze 40:1)10M‑a dus în Duhul pe un munte mare și înalt și mi‑a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu.11Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de prețioasă, ca un jasp, strălucind asemenea cristalului.12Avea un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, iar la porți – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel.13Trei porți erau spre răsărit, trei porți spre nord, trei porți spre sud și trei porți spre apus.14Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.15Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei.16Cetatea era așezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel cu lățimea. A măsurat cetatea cu trestia și era de douăsprezece mii de stadii[5]. Lungimea, lățimea și înălțimea erau la fel.17A măsurat și zidul și era de o sută patruzeci și patru de coți[6], după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul.18Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, ca sticla curată.19Temeliile zidului cetății erau decorate cu tot felul de pietre prețioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald,20a cincea – de sardonix, a șasea – de sardiu, a șaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.[7]21Cele douăsprezece porți erau douăsprezece perle; fiecare poartă era dintr‑o singură perlă. Strada cetății era din aur curat, ca sticla transparentă.22N‑am văzut niciun templu în cetate, pentru că Domnul Dumnezeu – Cel Atotputernic – și Mielul sunt Templul ei.23Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să‑i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este candela ei.24Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului își vor aduce slava în ea.25Porțile ei nu vor fi închise niciodată ziua și acolo nu va fi noapte.26Slava și cinstea neamurilor vor fi aduse în ea.27Nimic întinat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în Cartea Vieții Mielului.