1Poporul meu, ia aminte la învățătura mea! Aplecați‑vă urechea la cuvintele gurii mele![1] (Ps 32:1)2Îmi voi deschide gura cu un proverb, voi rosti lucruri ascunse din trecut,3pe care le‑am auzit, pe care le‑am învățat, pe care ni le‑au istorisit părinții noștri.4Nu le vom ascunde de fiii noștri, ci vom spune generației următoare isprăvile demne de laudă ale DOMNULUI, puterea și minunile Lui pe care le‑a săvârșit.5El a ridicat o mărturie în Iacov, a pus o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri s‑o facă cunoscută fiilor lor,6pentru ca generația următoare, fiii care se vor naște, s‑o cunoască și apoi să se ridice și s‑o istorisească fiilor lor,7pentru ca aceștia să‑și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să‑I împlinească poruncile,8ca să nu fie ca părinții lor, o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care nu și‑a pregătit inima și al cărei duh n‑a fost credincios lui Dumnezeu.9Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul, au dat înapoi în ziua bătăliei:10n‑au ținut legământul lui Dumnezeu, au refuzat să umble în Legea Lui;11I‑au uitat lucrările și minunile pe care El le arătase,12minunile pe care le înfăptuise înaintea părinților lor în regiunea Țoan din țara Egiptului.13A despărțit marea și i‑a trecut prin ea, ridicând apele să stea ca un zid.[2]14I‑a călăuzit printr‑un nor ziua, și toată noaptea – prin lumina focului.15A despicat stânci în pustie, ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.16A făcut ca din stânci să izvorască torente și să curgă apa râuri-râuri.17Dar ei și‑au înmulțit păcatele față de El, răzvrătindu‑se împotriva Celui Preaînalt în pustie.18L‑au pus la încercare[3] pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare după poftele lor. (Gen 22:1; Ex 15:25; Ex 16:4; Ex 17:2; Ex 17:7; Mat 4:1; Mar 1:13; Lu 4:2)19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?20Iată, El a lovit stânca din care a țâșnit apa și s‑au revărsat ueduri[4], însă va putea El oare să ne dea și pâine, va putea El să dea carne poporului Său?“ (Ps 74:5)21De aceea DOMNUL a auzit și S‑a mâniat. S‑a aprins un foc împotriva lui Iacov și a izbucnit mânia împotriva lui Israel.22Aceasta pentru că n‑au crezut în Dumnezeu și nu s‑au încrezut în izbăvirea Lui.23El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor.24A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare și le‑a dat grâu ceresc.25Fiecare a mâncat pâinea celor puternici și le‑a trimis hrană din belșug.26A stârnit în ceruri vântul de răsărit și a condus cu puterea Lui vântul din sud.27A plouat carne peste ei, multă ca pulberea, și înaripate, multe ca nisipul mării.28Le‑a făcut să cadă în mijlocul taberei, împrejurul locuințelor lor.29Au mâncat și s‑au îmbuibat, căci El le dăduse după poftele lor.30Dar înainte ca ei să‑și astâmpere pofta, chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,31mânia lui Dumnezeu a și izbucnit împotriva lor, omorând pe cei mai viguroși dintre ei și doborând pe tinerii lui Israel.32Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască și n‑au crezut în minunile Lui.33De aceea le‑a pus El capăt zilelor în deșertăciune și anilor lor în groază.34Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau, se întorceau și‑L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;35își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor, că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor.36Dar Îl înșelau cu gura lor și cu limba lor Îl mințeau.37Inima lor nu era în întregime a Lui și nu erau credincioși legământului Său.38Totuși, El a fost milostiv; El a făcut ispășire pentru nelegiuire și nu a distrus. De multe ori Și‑a retras mânia și nu Și‑a aprins întreaga Lui furie.39Și‑a adus aminte că sunt doar carne, doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.40De câte ori s‑au răzvrătit împotriva Lui în pustie și L‑au întristat în deșert!41S‑au abătut din nou și L‑au pus la încercare pe Dumnezeu, îndurerându‑L astfel pe Sfântul lui Israel.42Nu și‑au amintit de mâna Lui – de ziua când i‑a izbăvit de vrăjmaș,43când Și‑a înfăptuit semnele în Egipt și minunile Sale în regiunea Țoan.44Le‑a prefăcut râurile în sânge și n‑au putut să bea din pâraiele lor.45A trimis împotriva lor roiuri de muște care i‑au devorat și broaște care i‑au distrus.46Le‑a dat roadele pradă omizii, iar munca lor pradă lăcustei.47Le‑a ruinat viile cu grindină, iar sicomorii cu vijelie.[5]48Le‑a dat vitele pradă grindinei, iar cirezile pradă fulgerelor.49Și‑a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă, furia, indignarea și necazul, îngeri aducători de nenorociri.50Și‑a dat frâu liber mâniei, fără să le scape sufletul de la moarte, dându‑le viața pe mâna molimei.51I‑a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului, pârga puterii din corturile lui Ham.52A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi și i‑a condus prin pustie ca pe o turmă.53I‑a condus în siguranță, ca să nu le fie groază, în timp ce pe dușmanii lor i‑a acoperit marea.54I‑a adus la hotarul Lui cel sfânt, la muntele pe care l‑a câștigat dreapta Sa.55A alungat dinaintea lor neamuri, le‑a dat teritoriul în moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.56Dar ei L‑au pus la încercare pe Dumnezeul cel Preaînalt și s‑au răzvrătit împotriva Lui; nu au păzit mărturiile Lui.57S‑au depărtat și au fost necredincioși asemenea părinților lor; s‑au schimbat devenind ca un arc înșelător[6].58L‑au întărâtat la mânie prin înălțimile lor, prin chipurile lor cioplite I‑au stârnit gelozia.59Dumnezeu a auzit, S‑a mâniat și l‑a respins în întregime pe Israel.60Apoi Și‑a părăsit Tabernaculul din Șilo, Cortul pe care‑l așezase printre oameni.61Și‑a lăsat tăria în captivitate și măreția – în mâna vrăjmașului.[7] (1 Sam 4:17; 1 Sam 4:21)62Și‑a dat poporul pradă sabiei și S‑a mâniat pe moștenirea Lui.63Tinerii Lui au fost mistuiți de foc, iar fecioarele Lui n‑au mai fost lăudate[8].64Preoții Lui au căzut loviți de sabie, iar văduvele Lui nu s‑au mai bocit.65Atunci Stăpânul S‑a trezit ca unul care dormise, ca un viteaz îmbătat[9] de vin.66Și‑a înlăturat vrăjmașii; i‑a acoperit cu rușine pentru totdeauna.67Totuși, El a lepădat cortul lui Iosif și nu a ales seminția lui Efraim.68A ales însă seminția lui Iuda și muntele Sion, pe care‑l iubește.69Și‑a zidit Sfântul Lăcaș ca înălțimile, ca pământul pe care l‑a întărit pe vecie.70L‑a ales pe David, robul Lui, l‑a luat de la staulele oilor,71l‑a adus dinapoia mieilor ca să păstorească pe poporul Său, Iacov, și pe Israel, moștenirea Sa.72Iar el i‑a păstorit în curăție de inimă și i‑a condus cu mâini pricepute.