Psalmi 33

Noua Traducere Românească

1 Voi, cei drepți, strigați de bucurie în DOMNUL, căci lauda se potrivește celor integri!2 Mulțumiți DOMNULUI cu lira, cântați spre lauda Lui din harfa cu zece coarde!3 Cântați‑I o cântare nouă! Sunați frumos din coarde, cu strigăte de bucurie!4 Căci Cuvântul DOMNULUI este drept, și toată lucrarea Lui este făcută în credincioșie.5 El iubește dreptatea și judecata; îndurarea DOMNULUI umple pământul.6 Cerurile au fost făcute prin Cuvântul DOMNULUI, și toată oștirea lor – prin suflarea gurii Sale.7 El strânge apele mării într‑o grămadă, pune adâncurile[1] în cămări.8 Să se teamă de DOMNUL tot pământul! Să le fie frică de El tuturor locuitorilor lumii!9 Căci El a zis, și așa a fost! El a poruncit, și ce a poruncit a rămas în picioare!10 DOMNUL împiedică sfatul neamurilor și zădărnicește planurile popoarelor,11 dar sfatul DOMNULUI rămâne pe vecie, și planurile inimii Sale, din generație în generație.12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este DOMNUL, poporul pe care Și l‑a ales drept moștenire!13 DOMNUL privește din ceruri, Se uită la toți fiii oamenilor.14 Din locul șederii Sale, El privește spre toți locuitorii pământului.15 El, Care a întocmit inima tuturor, ia aminte la toate faptele acestora.16 Regele nu este izbăvit prin mărimea oștirii lui, nici viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale.17 Calul este o speranță falsă pentru victorie și toată puterea lui nu poate izbăvi.18 Iată că ochiul DOMNULUI este asupra celor ce se tem de El, asupra celor ce nădăjduiesc în îndurarea Sa,19 ca să le scape sufletul de la moarte și să‑i țină în viață în mijlocul foametei.20 Sufletul nostru Îl așteaptă pe DOMNUL. El este ajutorul și scutul nostru,21 căci în El se bucură inima noastră, fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt!22 DOAMNE, fie îndurarea Ta peste noi, pe măsura speranței noastre în Tine!