1În Tine, DOAMNE, mă adăpostesc! Să nu fiu dat de rușine vreodată! În dreptatea Ta, izbăvește‑mă!2Pleacă‑Ți urechea spre mine și scapă‑mă degrabă. Fii pentru mine o stâncă de adăpost, o casă a fortărețelor, ca să fiu izbăvit.3Căci Tu ești stânca mea și fortăreața mea. Tu mă vei conduce și mă vei călăuzi, datorită Numelui Tău.4Tu mă vei scăpa de lațul care mi‑a fost întins, căci Tu ești refugiul meu.5În mâinile Tale îmi încredințez duhul! Tu m‑ai răscumpărat, DOAMNE, Dumnezeul adevărului.6Îi urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deșerți, dar mă încred în DOMNUL.7Mă voi bucura și mă voi înveseli în îndurarea Ta, fiindcă mi‑ai văzut suferința și ai cunoscut necazul sufletului meu.8Tu nu m‑ai dat pe mâna dușmanului, ci mi‑ai așezat picioarele într‑un loc larg.9Arată‑Ți bunăvoința față de mine, DOAMNE, căci sunt în strâmtorare. De atâta întristare mi se prăpădesc ochii, sufletul și pântecul.10Îmi sfârșesc viața în durere, și anii în întristare. Puterea îmi este sleită din cauza nelegiuirii mele, iar oasele mi se prăpădesc.11Din cauza tuturor împotrivitorilor mei am ajuns de mare dispreț pentru vecinii mei și de groază pentru cunoscuții mei. Cei ce mă văd pe drum fug de mine.12Sunt uitat de inimi ca și cum aș fi mort; am ajuns ca un vas spart.13Căci aud șușoteala multora – teroare de jur împrejur. Când se sfătuiesc împreună împotriva mea, ei plănuiesc să‑mi ia viața.14Dar eu mă‑ncred în Tine, DOAMNE, și zic: „Tu ești Dumnezeul meu“.15Timpul meu[1] este în mâna Ta; scapă‑mă din mâna dușmanilor și a prigonitorilor mei!16Fă să strălucească fața Ta peste robul Tău! Izbăvește‑mă, în îndurarea Ta!17DOAMNE, să nu fiu dat de rușine căci pe Tine Te chem. Să fie dați de rușine cei răi! Să se coboare tăcuți în Locuința Morților!18Să fie amuțite buzele mincinoase, care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie și dispreț împotriva celui drept.19Cât de mare este bunătatea Ta, pe care ai păstrat‑o pentru cei ce se tem de Tine, pe care ai arătat‑o celor ce se adăpostesc în Tine, înaintea fiilor omului.20Tu‑i ascunzi la adăpostul feței Tale de uneltirile omului; îi adăpostești în colibă de cearta limbilor.21Binecuvântat să fie DOMNUL, căci minunată I‑a fost îndurarea față de mine când eram într‑o cetate asediată.22M‑am pripit când am zis: „Sunt izgonit dinaintea ochilor Tăi.“ Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul cererilor mele, când am strigat după ajutor către Tine.23Iubiți‑L pe DOMNUL, toți sfinții Lui, DOMNUL păzește pe cei credincioși, dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine.24Fiți tari și încurajați‑vă inimile, toți cei ce nădăjduiți în DOMNUL.