Psalmi 127

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 Dacă nu zidește DOMNUL o casă, în zadar trudesc cei ce o zidesc. Dacă nu păzește DOMNUL o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește. 2 Degeaba vă sculați dis‑de‑dimineață și vă culcați târziu, mâncând o pâine câștigată cu durere[1]. Preaiubitului Său însă El îi dă cu adevărat odihnă.[2] 3 Iată, fiii sunt o moștenire de la DOMNUL, rodul pântecului este o răsplată. 4 Ca săgețile în mâna unui viteaz, așa sunt fiii din anii tinereții. 5 Ferice de bărbatul care își umple tolba cu ei; ei nu se vor rușina când vor vorbi cu dușmanii la poartă.