1În luna Nisan[1], în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes[2], pe când vinul fusese pus înaintea lui, am luat vin și l‑am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.2Împăratul mi‑a zis: – De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii! Atunci m‑am temut foarte tare3și i‑am răspuns împăratului: – Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele părinților mei este în ruine, iar porțile ei au fost mistuite de foc?4Împăratul mi‑a zis: – Ce anume ceri? M‑am rugat Dumnezeului cerurilor,5iar apoi i‑am zis împăratului: – Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă robul tău are trecere înaintea ta, dă‑mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinților mei, ca s‑o rezidesc.6Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m‑a întrebat: – Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce? Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi‑a dat voie să plec. I‑am mai zis împăratului:7– Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu[3], ca să‑mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda,8și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‑mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui. Împăratul mi‑a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.9Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le‑am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți.10Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s‑au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia cercetează zidurile Ierusalimului
11Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile.12Apoi m‑am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi‑a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare.13Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m‑am îndreptat înspre Izvorul Balaurului[4] și înspre Poarta Gunoiului, uitându‑mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră mistuite de foc.14Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream.15M‑am suit noaptea prin vale și m‑am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m‑am întors.16Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.17Atunci le‑am zis: – Vedeți starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt mistuite de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!18Și le‑am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le‑a spus împăratul. Ei au zis: – Să ne ridicăm și să zidim! Și și‑au întărit mâinile pentru această lucrare bună.19Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne‑au batjocorit și ne‑au disprețuit, zicând: – Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?20Eu le‑am răspuns și le‑am zis: – Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, robii Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim.